Turtucaia, o înfrângere dramatică pentru România

În timp ce trupele române pătrundeau tot mai adânc în Transilvania, la începutul lunii septembrie a anului 1916, forțele bulgaro-germane au atacat România. Înfrângerea României la Turtucaia a fost un dezastru, atât prin pierderile umane suferite, cât mai ales prin spulberarea moralului populației.

După ce România a intrat în Primul Război Mondial, la 27 august 1916, majoritatea trupelor române a trecut peste Carpați, în Transilvania. Acțiunea soldaților români a surprins, inițial, Puterile Centrale, care au fost nevoite să mute forțe militare consistente de pe alte fronturi în Transilvania.

• De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
• Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti,…

În vreme ce grosul trupelor române luptau dincolo de Carpați, frontiera de sud a țării, cu Bulgaria, era apărată de Armata a III-a română, condusă de generalul Mihai Aslan. Profitând de inacțiunea trupelor aliate de pe frontul de la Salonic, comandamentul bulgaro-german a mutat o parte importantă din rândul soldaților bulgari și germani la frontiera cu România, pentru a ataca orașul Turtucaia.

Turtucaia, sub asediu

Atacul bulgaro-german a început în dimineața zilei de 2 septembrie. Turtucaia era apărată de forțele Diviziei 17 infanterie, comandată de generalul Constantin Teodorescu. Acțiunea trupelor bulgare a fost subestimată de Marele Cartier General român, care a trimis prea târziu întăriri în sprijinul soldaților ce apărau orașul.

La 6 septembrie 1916, forțele bulgare au dat atacul decisiv asupra orașului, demoralizați și cuprinși de panică, soldații românii s-au retras spre centrul localității. Înspre mijlocul zilei, generalul Teodorescu a ajuns într-un automobil pe malurile Dunării și s-a urcat într-o ambarcațiune pentru a trece de partea cealaltă a fluviului. Fuga generalului român a creat și mai mult haos în rândul trupelor pe care le conducea, iar, câteva ore mai târziu, Turtucaia a fost cucerită de bulgari. Câteva mii dintre soldații români au încercat să scape din încercuire, fie printr-o retragere către Silistra, fie printr-o traversate riscantă a Dunării.

Gestul făcut de generalul  Teodorescu nu a fost singular în acele zile dramatice. Pe 4 septembrie, generalul Nicoale Arghirescu, comandantul Diviziei 19 infanterie, angajată în lupte în apropierea orașului Bazargic, a ordonat retragerea, apoi, aflat în mijlocul trupelor, s-a urcat într-un automobil și s-a îndreptat spre spatele frontului. Demoralizați, soldații pe care îi conducea au început o retragere haotică, mulți fiind luați prizonieri.

„Turtucaia a fost o pedeapsă pentru toate mârșăviile pe care atâta vreme le-am tolerat în ţara noastră”

Ocuparea Turtucaiei de către bulgari a avut un impact devastator asupra moralului românilor. Vestea a venit pe fondul unui optimism exagerat și a bucuriei produse de înaintarea trupelor române din Transilvania. Rapid, optimismul românilor s-a transformat în pesimism, iar speranța a lăsat loc deznădejdii. Mai mult, deja se întipărea în mintea multora imaginea trupelor bulgare traversând Dunărea și atacând Bucureștiul.

Mulți locuitori din Capitală începeau să plece către Moldova. Constantin Argetoianu redă în memoriile sale atmosfera ce domnea în București după înfrângerea suferită de România la sud de Dunăre. „Turtucaia a fost o pedeapsă pentru toate mârșăviile pe care atâta vreme le-am tolerat în ţara noastră. Unii din noi speram ca cel puțin Turtucaia putea să fie o lecție pentru îndreptarea noastră morală. Pe moment, ea a fost însă o lovitură de măciucă și a doborât dintr-odată tot curajul nostru. Am sosit la București, pe la 7 seara, cu trenul, în ziua de 23 august (5 septembrie, stil nou, n.n). Pe drum aflasem deja despre luptele grele de la Dunăre și că trecusem acolo la o disperată defensivă. Abia sosit m-am dus să iau masa la Jockey-Club. Nu se vorbea decât de Turtucaia, grija tuturor era mare (…)”.

Același Argetoianu a caracterizat cel mai bine impactul pe care l-a avut înfrângerea de la Turtucaia asupra populației.

„Cu Turtucaia a început la noi ura împotriva partidelor, Turtucaia a pus în plină lumină goliciunea oamenilor cărora ţara le încredințase soarta ei, aproape fără nici un control. Cu Turtucaia a luat naștere la noi o mentalitate nouă și se poate zice că, o dată cu dezastrul de la Turtucaia, s-a trezit și opinia noastră publică la conștiința datoriilor ei. Cei cu răspundere au simțit și ei că o lume se prăbușește și nici nu s-au gândit să reziste. (…) Tot putregaiul nostru politic ar fi putut să fie măturat într-o clipă și am fi putut avea și noi un ‘4 septembrie’, fără nici o greutate. Și totuși, deși trezită în conștiința ei, opinia noastră publică nu s-a ridicat prin acte de violență împotriva unor vinovați care așteptau cu capul plecat să li se dea lovitura de grație. O dată mai mult, românii s-au arătat blegi. Poate că inerția maselor s-a datorat faptului că vrăjmașul era la porțile Bucureștilor și zilnicei ciuruieli de bombe care întreținea atmosfera de panică”, consemna Argetoianu.

Pierderile Armatei Române la Turtucaia au fost imense

Peste 6.000 de soldați români au murit sau au fost răniți și mai mult de 28.000 au căzut în prizonierat în urma atacului bulgar de la Turtucaia. Vina pentru acest dezastru a fost pusă exclusiv pe umerii generalilor Aslan, Teodorescu și Ioan Basarabescu, comandantul Diviziei 9 infanterie, însă amploarea dezastrului a fost cauzată, în opinia multora, de refuzul Marelui Cartier General de a ordona o retragere strategică. Considerentele politice au stat la baza refuzului, și nu militare. Impactul pe care l-ar fi avut o evacuare a Turtucaiei asupra moralului populației țării a cântărit enorm.

Nici Constantin Argetoianu nu a susținut aruncarea răspunderii asupra generalului Aslan. „Generalul Aslan a fost astfel un țap ispășitor al greșelilor altora. Om subțire, militar inteligent, sprinten și ager în luarea de hotărâri, generalul Aslan fusese considerat, în ultimii zece ani care au precedat războiul, ca unul din cei mai pregătiți comandanți ai armatei noastre. Singura învinuire ce i se putea face era ușurința cu care a primit comandamentul unei armate pe care nu o cunoștea și executarea unui plan pe care-l știa cu neputință de dus la bun sfârșit. A plătit însă scump această ușurință. Din ziua în care i s-a luat comanda și a fost declarat vinovat de greșelile celor care trebuiau salvați, generalul Aslan a căzut într-o neagră neurastenie care i-a luat până și curajul de a se apăra și a se reabilita în faţa opiniei publice.

După război, ar fi putut să se ridice și să acuze, dar, perfect gentelman şi om de inimă, a crezut mai nimerit să lase vălul uitării să acopere acele triste momente ale istoriei noastre, în care mârşăvenia unui comandament păcătos a aruncat o pată de rușine pe obrazul neamului nostru, pată care s-a întins asupra tragicelor evenimente ce s-au desfășurat de la căderea Turtucaiei până după zaiafeturile generalului Iliescu (sub-șef al Marelui Cartier General, a exercitat însă comanda efectivă a Armatei până în decembrie 1916, n.n.) de la Zoiţa”.

Impactul înfrângerii de la Turtucaia

Înfrângerea de la Turtucaia nu a avut doar un impact asupra moralului populație. Marele Cartier General a încetinit înaintarea trupelor române din Transilvania și a transferat o parte din aceste trupe în sudul țării, la granița cu Bulgaria, pentru a încerca o manevră de traversare a Dunării și de ieși în spatele trupelor bulgare. Manevra de la Flămânda a fost și ea un eșec militar.

Vă mai recomandăm să citiți și:

USS Texas (BB-35), ultimul dreadnought din Primul Război Mondial, va primi reparații de 35 de milioane de dolari

Ziua în care saşii din Transilvania au devenit privilegiaţi pentru următorii 650 de ani

Capcana rusească întinsă României. „Cerințele rușilor puneau în joc suveranitatea noastră națională!”

https://www.descopera.ro/istorie/19846531-intregitorul-ferdinand-i-regele-tuturor-romanilor