Arheologii au descoperit un tunel antic, care ar putea duce la mormântul pierdut al Cleopatrei
Arheologii de la misiunea arheologică egipteană a Universității din San Domingo, au descoperit mormântul pierdut al Cleopatrei într-un tunel tăiat în stâncă sub Tapuziris Magna, un oraș egiptean antic de pe coasta de nord a Egiptului, în apropiere de Alexandria.
Tapuziris Magna a fost fondat de faraonul Ptolemeu al II-lea Filadelful în secolul al III-lea î.Hr. și a fost situat pe brațul navigabil al albiei acum secate a vechiului lac Mareotis.
Orașul este numit după un mare complex de temple, ,,marele mormânt al lui Osiris”, despre care unii academicieni speculează că ar fi locul de odihnă final al Cleopatrei.
Orașul a servit ca centru comercial pentru manipularea produselor transportate de peste lac, precum și pentru primirea bunurilor de pe rutele comerciale terestre înainte de a le expedia la Alexandria.
,,Marele mormânt al lui Osiris”, mormântul pierdut al Cleopatrei?
A fost, de asemenea, un important centru religios pentru celebrarea festivalului Khoiak și pentru venerarea lui Osiris, zeul fertilității, al agriculturii, al vieții de apoi, al morților, al învierii, al vieții și al vegetației.
În timpul lucrărilor de excavare din apropierea zonei marelui templu, arheologii au descoperit un tunel tăiat în stâncă care se întinde pe o lungime de peste 1.300 de metri, la o adâncime de 13 metri sub nivelul solului.
Studiile inițiale sugerează că designul arhitectural este similar cu tunelul lui Eupalinos din Samos, Grecia, și că tunelul Tapuziris Magna datează din perioada greco-romană a Egiptului.
Fundațiile templului Taposiris Magna, scufundate în apă
O parte a tunelului este scufundată sub apă, dar arheologii au reușit să descopere o serie de vase și oale ceramice îngropate în sedimente de noroi, precum și un bloc dreptunghiular de calcar, scrie HeritageDaily.
Descoperirea tunelului susține teoria conform căreia fundațiile templului Taposiris Magna sunt, de asemenea, scufundate în apă, iar echipa se află în prezent în primele etape ale unei investigații arheologice pentru a înțelege contextul monumentului.
Săpăturile anterioare din sit au descoperit morminte vechi de 2.000 de ani, care conțin urme din perioadele greacă și romană, un cap de piatră al Cleopatrei, împreună cu 22 de monede cu imaginea acesteia, amulete din frunze de aur și o statuie uriașă de granit fără cap a unui rege ptolemeic.
Vă recomandăm să mai citiți și:
Mormântul unui copil, vechi de 10.000 de ani, dezvăluie indicii despre familiile preistorice
Arheologii au descoperit locul unde a fost înmormântat Sfântul Nicolae
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde o ușă spre locul de veci al lui Nefertiti
Tezaur descoperit în România! Arheologii au găsit un mormânt care conține sute de inele de aur