Alexandru cel Mare nu a fost Colin Farrell, nici William Shatner și nici măcar Richard Burton, deși toți cei trei actori au avut interpretări remarcabile în filmele despre unul dintre cei mai mari strategi și conducători militari din istoria lumii.
Alexandru cel Mare a obținut prima sa victoria într-o bătălie la numai 16 ani, la 20 de a ani a fost încoronat rege al Macedoniei, iar la 30 de ani a devenit cuceritorul orientului. Toate descrierile și reprezentările rămase în urma lui îl arată precum un bărbat cu trăsături frumoase, delicate și cu o constituție robustă datorită educației spartane pe care a avut-o în copilărie și mai târziu a implicărilor sale în viața militară.
Cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei, această importantă figură istorică s-a născut la Pella, în Grecia, în iulie 356 î.Hr și a murit în iunie 323 î.Hr, în Babilon.
Deși nu a fost întotdeauna ușor pentru istorici să separe faptele reale despre viața lui Alexandru cel Mare de ficțiune, există totuși informații revelatoare despre personalitatea acestui mare războinic.
Părinții lui Alexandru cel Mare erau Olimpia din Epirus și Filip al II-lea, însuși regele Macedoniei, personalitate despre care istoricul Theopompos a scris nu mai puțin de 58 de cărți. Alexandru cel Mare și-a făcut venirea pe lume spectaculoasă, în ziua în care s-a născut fiind incendiat Templul lui Artemis din Efes.
Relația dintre el și Filip al II-lea nu era cea mai bună, se spune că împăratul era un om rece și nu-l vedea pe fiul său succedându-l la tron, însă conform notelor scriitorului grec Plutarh, Filip, impresionat fiind de un episod în care Alexandru a reușit să îmblânzească un cal nărăvaș, pe care nu-l putuseră stăpâni nici cei mai iscusiți generali din armata lui și nici chiar împăratul însuși, ar fi exclamat, mândru de abilitățile fiului său, „Macedonia e prea mică pentru el”. De atunci, frumosul animal a devenit calul lui Alexandru și a primit numele de Bucefal (cap de bou).
Filip al II-lea îl angajase ca îndrumător pentru Alexandru pe unul dintre cei mai mari și mai importanți filosofi ai lumii. Aristotel. Învățăcelul avea 13 ani atunci când l-a cunoscut pe Aristotel și a deprins de la Părintele Logicii, așa cum a fost supranumit Aristotel, tainele matematicii, ale artei, filosofiei, astronomiei, biologiei, geografiei și politicii.
Dar viața lui Alexandru cel Mare s-a intersectat și cu alți filosofi. Legenda spune că în vremea când era încă prinț în Grecia, Alexandru l-a căutat pe Diogene din Sinope (filosof grec și unul dintre fondatorii Cinismului) care, rămas la un moment dat fără casă, și-ar fi improvizat locuința într-un fel de vas imens de lut, amplasat în piața principală a Atenei și trăind, după cum ar fi spus chiar el, ca un câine. Adică mereu în contact cu natura, fără să îi peste de vreun statut social și fără să tânjească după lucruri materiale, fără a fi sclavul dorințelor superficiale, trăind în prezent și cunoscând fericirea mai bine decât ar putea-o face omul. Așadar, găsindu-l pe gânditor, Alexandru l-a întrebat dacă ar putea face ceva pentru el. „Da”, a răspuns Diogene, „stai deoparte, îmi blochezi soarele.” Impresionat de atitudinea lui Diogene, tânărul prinț ar fi exclamat „Dacă nu aș fi Alexandru, aș fi Diogene”.
Tacticile și strategiile militare ale lui Alexandru cel Mare sunt încă studiate în academiile militare de astăzi. Odată cu prima sa victorie într-o bătălie, obținută la 18 ani, Alexandru și-a câștigat reputația de excelent conducător și strateg militar, scriindu-se despre viteza și agerimea cu care își conducea oamenii în luptă, soldații lui ajungând să spargă rândurile inamicilor înainte ca aceștia să fie pregătiți. În 334 î.Hr, Alexandru a ajuns în Asia unde a cunoscut mai multe victorii în bătăliile cu perșii aflați sub conducerea regelui Darius al III-lea.
Piesa de rezistență folosită în armata lui Alexandru era falanga macedoneană, cu o putere de 15.000 de oameni. Falanga era o creație singulară a regelui Filip al II-lea care reunea mai multe unități de infanterie grea: purtătorii scutului însoțitorilor și pezeterii (care reprezentau inima falangei și erau protejați de o armură grea și înarmați cu știucul macedonean de 20 de picioare lungime).
Alexandru a construit zeci de orașe pe care le-a numit, invariabil, Alexandria, cel mai faimos dintre ele fiind fondat în 331. î.Hr, în apropierea gurii Nilului, la vărsarea în Marea Mediterană, oraș care astăzi reprezintă al doilea ca mărime și importanță din Egipt.
Alte orașe numite Alexandria au fost construite în Turcia actuală, Iran, Afganistan, Tadjikistan și Pakistan. Bunul și credinciosul său prieten, calul Bucefal, a fost rănit mortal undeva în India, în bătălia de la Hydaspes (326 î.Hr), astfel că Alexandru, în semn de prețuire purtată calului erou, a fondat un oraș pe care l-a numit Bucephala.
Campania în Persia s-a încheiat în Sogdiana, când Alexandru avea 28 de ani. În Sogdiana, avea să o cunoască și să se îndrăgostească pe loc de Roxana, fiica nobilului persan Oxyartes, căsătoria dintre cei doi realizându-se după înfrângerea și moartea regelui Achaemenian Darius al III-lea.
Se spune că în timpul ceremoniei de nuntă, Alexandru ar fi tăiat cu sabia în două o felie de pâine pe care a împărțit-o cu mireasa lui. La câteva luni după moartea lui Alexandru, Roxana a născut singurul fiu al cuplului, pe Alexandru al IV-lea.
„Viețile nobililor greci și romani” scrisă de Plutarh la 400 de ani după moartea lui Alexandru, relatează faptul că pielea lui Alexandru emana „un miros plăcut” și că „respirația și corpul lui erau pline de parfum, La fel și hainele sale”.
După șase ani de incursiuni și cuceriri în Imperiul Persan, în anul 330 î.Hr, Alexandru a cucerit Persepolis, centrul vechi al culturii persane. Dându-și seama că modalitatea cea mai sigură de a-și menține controlul asupra perșilor era să se poarte și să arate precum ei, Alexandru a adoptat vestimentația care îi reprezenta pe aceștia.
Purta o tunică, un brâu și diadema cu dungi regale persane. În 324, atunci când s-a căsătorit cu Stateira și Parysatis, Alexandru a organizat o nuntă mare, în orașul persan Susa, obligând 92 de soldați macedoneni să ia neveste persane.
În 323 î.Hr. Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit brusc după ce a bătut un pahar cu vin, la o petrecere. A murit la două săptămâni după aceea, la doar 32 de ani. Având în vedere faptul că tatăl său, împăratul Filip al II-lea, fusese omorât de una dintre gărzile sale de corp, bănuielile legate de moartea lui Alexandru au căzut asupra oamenilor din apropierea lui, suspecții principali fiind generalul Antipater și fiul său Cassander (cel care avea să ordone în cele din urmă uciderea văduvei și a fiului lui Alexandru).
Speculațiile s-au învârtit și în jurul lui Aristotel, unii biografi antici bănuindu-l și pe acesta de implicare, pentru că era un apropiat al familiei lui Antipater, dar istoricii lumii moderne au înaintat ca principale motive ale morții sale malaria, infecția pulmonară, insuficiența hepatică sau febra tifoidă.
Alexandru cel Mare, stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, imperiu ce se întindea de la marginea Chinei până în Egipt și Europa, a contribuit considerabil la răspândirea culturii elene în întreaga lume.
Surse:
https://www.lookingforwisdom.com/diogenes/
https://www.history.com/news/eight-surprising-facts-about-alexander-the-great
https://www.britannica.com/biography/Alexander-the-Great
Sfântul Mihail, unul dintre cei șapte arhangheli și conducătorul oștirilor cerești
Cum își aleg animalele conducătorii: Specia care poate organiza chiar și lovituri de stat
Rezervor de apă cu țevi, din perioada romană, dezgropat în apropiere de Pompeii
Acesta este chipul unuia dintre cei mai importanţi conducători mayaşi