Martin Luther King Jr.: „În cele din urmă nu ne vom aminti de cuvintele dușmanilor noștri, ci de tăcerea prietenilor noștri”

31 10. 2022, 19:00

This browser does not support the video element.

Martin Luther King Jr. (1929 – 1968) a fost un pastor și activist baptist american, unul dintre cei mai proeminenți lideri ai mișcării pentru drepturile civile, din 1955 și până la asasinarea sa, în 1968.

Personalitate marcantă a secolului XX, Luther King Jr. a militat împotriva urii rasiale, transmițându-și mesajele într-un mod pașnic.

A fost un luptător pentru dobândirea și respectarea drepturilor civile ale persoanelor de culoare. A fost cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace, distincție pe care a primit-o în 1964 pentru lupta împotriva segregației rasiale și a discriminării rasiale.

Cine a fost și ce a făcut Martin Luther King Jr.?

Martin Luther King Jr. s-a implicat, de asemenea, în acțiunile împotriva sărăciei și a opririi războiului din Vietnam. Este cunoscut pentru citatul „I have a dream” („Am un vis”) rostit în timpul unui marș pentru libertate pe care l-a condus în 28 august 1963. Discursul ținut cu acea ocazie, la Monumentul Lincoln Memorial din Washington, a strâns un auditoriu format din aproximativ 250.000 de susținători ai ideilor și mesajelor promovate de King, marșul devenind astfel cea mai mare demonstrație organizată în Statele Unite ale Americii.

A avut un vis

Mă bucur să iau parte astăzi cu voi la un eveniment considerat a fi cea mai mare

demonstraţie pentru pace din istoria naţiunii noastre. (…) America nu şi-a onorat promisiunile în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii de culoare. (…) A venit vremea să ieşim din prăpastia întunecată a segregării rasiale şi să purcedem pe drumul strălucitor al dreptăţii pentru toate rasele. (…) Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale: acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali.

Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii. Am un vis, că într-o bună zi chiar şi statul Mississippi, un stat care lâncezeşte în fierbinţeala nedreptăţii şi oprimării, se va transforma într-o oază a libertăţii şi dreptăţii. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţiune în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis. (…)

Toate cele trei mari rețele de televiziune din acea vreme, ABC, CBS și NBC, au transmit discursul lui King și, astfel milioane de americani, printre care și președintele John F. Kennedy, l-au ascultat cu interes pe Martin Luther King Jr. Kennedy a fost asasinat la mai puțin de trei luni după acest eveniment, iar succesorul său, Lyndon Johnson, avea să semneze Legea privind drepturile civile din 1964 și Legea privind drepturile de vot din 1965, marcând cele mai semnificative progrese în legislația drepturilor civile de la Reconstrucție.

Dar discursul lui King „Am un vis” nu a fost primul discurs ținut la Memorialul Lincoln. Cu șase ani înaintea acestui moment emblematic, Martin Luther s-a aflat printre liderii drepturilor civile care au participat la pelerinajul de rugăciune pentru libertate, format din aproximativ 30.000 de oameni, la 17 mai 1957. A fost pentru prima dată când Luther a vorbit public pe tema dreptului de vot.

Inspirat de Ghandi

Martin Luther King jr. și-a susținut întotdeauna crezul și a promovat mesajele sale într-un mod pașnic, lucru pe care l-a cerut întotdeauna și adepților săi.

Momentul determinant al implicării lui Martin Luther King în sprijinirea afro-americanilor a fost cazul unei tinere de culoare, Rosei Parks, un simbol al curajului și al dorinței de a pune capăt discriminării rasiale. Parks fusese arestată din cauza faptului că refuzase să cedeze locul în autobuz unui bărbat alb. Incidentul a dus la izbucnirea unui val de proteste cunoscute sub numele de protestele autobuzelor Montgomery, amploarea cazului ducând la decizia Curții Supremă de a aboli anumite legi privind segregarea rasială în transportul public.

Martin Luther King Jr. a fost inspirat în concepțiile sale despre viață de unul dintre cei mai faimoși oameni din istorie, Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Cei doi nu au avut niciodată ocazia să se întâlnească dar, cu toate acestea, King a aflat despre Gandhi prin scrierile sale și cu ocazia unei călătorii pe care a făcut-o în India în 1959. S-a inspirat foarte mult din ideea gandhiană a nonviolenței în propriul său activism. King l-a considerat pe Gandhi o „lumină călăuzitoare” pentru el.

Oamenii se urăsc unii pe alții pentru că se tem unii de alții. Se tem pentru că nu se cunosc. Nu se cunosc pentru că nu pot comunica. Nu pot comunica pentru că sunt despărțiți.
Moartea lui King

Martin Luther King a fost asasinat la 4 aprilie 1968, în timp ce se afla în balconul hotelului Lorraine. A fost împușcat mortal de James Earl Ray, un deținut evadat, la o zi după ce ținuse un alt discurs celebru al său, încheiat astfel: „Sunt neînchipuit de fericit astă seară, Nu mi-e frică de nimic. Nu mă mai tem de niciun om. Ochii mei au văzut slava venirii Domnului.”

The New York Times a descris scena: „Reverendul Ralph Abernathy, poate cel mai apropiat prieten al lui King, ieșea din camera de hotel, când a auzit un zgomot puternic. Dr. King fusese împușcat în zona maxilarului drept și a gâtului”. James Earl Ray a fost arestat două luni mai târziu și condamnat la 99 de ani de închisoare, dar a murit în 1998.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Martin-Luther-King-Jr

https://www.history.com/news/10-things-you-may-not-know-about-martin-luther-king-jr

https://www.nytimes.com/2018/04/03/insider/the-lone-journalist-on-the-scene-when-king-was-shot-and-the-newsroom-he-rallied.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Martin Luther King Jr., liderul afro-american care a marcat istoria SUA

O istorie alternativă: Dacă Martin Luther King nu ar fi fost omorât?

Cine a fost Malcolm X? „Sunt pentru adevăr, indiferent cine-l rostește”

O scrisoare a lui Lyndon Johnson către văduva lui Martin Luther King Jr, vândută cu 60.000 de dolari