Franz Kafka este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, operele sale reflectând, în cea mai mare parte, sentimentul de neapartenență, de izolare și relevând teme precum brutalitatea fizică și psihică, alienarea, imposibilitatea omului de a se înțelege pe sine.
Scrierile sale au avut amprenta problemele personale: relația nereușită cu tatăl, iubirile eșuate, frământările interioare și diversele frustrări. Franz Kafka a publicat destul de puțin în timpul vieții sale, cele mai multe opere fiindu-i publicate postum.
Revenind la figura tatălui, Kafka, l-a perceput ca pe un personaj despotic, impunător, cu un caracter poruncitor din cauza căruia a avut de suferit nu doar în copilărie, dar urmările acestor traume psihice afectându-l toată viața. În „Scrisoare tatălui”, Kafka se destăinuia: „Toată gândirea mea stătea sub greutatea apăsătoare a gândirii tale”.
Hermann Kafka nu înțelegea personalitatea visătoare și artistică a fiului său, ridiculizându-l adesea și comparându-l cu firea lui autoritară și ageră, nedându-și seama de furtunile pe care le isca această atitudine în psihicul lui Kafka. „Chiar și după câțiva ani, m-a torturat ideea chinuitoare că omul uriaș, tatăl meu, ultima instanță, va veni fără niciun motiv și în mijlocul nopții mă va scoate din pat și mă va duce în balcon, iar eu aș fi fost, astfel, un Nimeni pentru el.”
Din păcate, lipsa iubirii paterne nu a fost compensată nici de iubirea maternă. Julie Lowy (mama lui Kafka) deși avea o fire opusă soțului ei, nu reușea să se împartă eficient între casă și muncă, astfel că în cea mai mare parte a timpului Kafka era singur sau în grija servitorilor și a bucătarilor.
Născut la Praga, la data de 3 Iulie 1883, într-o familie de evrei, Kafka a fost doctor în drept la Universitatea Charles – Ferdinand din Praga, iar între anii 1907 și 1922, a lucrat la tribunalul din orașul natal, profesând chiar și ca avocat în cadrul mai multor companii de asigurări. Pasionat fiind de călătorii, în peregrinările sale prin lume – Italia, Germania, Franța, Elveția – Kafka a ajuns și în România, la Arad.
Kafka se confrunta cu persistența unui sentiment de neadaptare, cu problemele legate de femei și, uneori, cu lipsa încrederii în sine. „Viața este pur și simplu teribilă; O simt la fel ca puțini alții. Adesea – și în interiorul meu, poate tot timpul – mă îndoiesc dacă sunt o ființă umană.”
Mulți dintre apropiații lui îl descriau astfel, ca fiind nesigur pe el, nemulțumit de felul în care arăta, cu tot felul de complexe legate de sex și, implicit, de femei. Avea impresia că oamenii din jur îl consideră neatrăgător și veșnic s-a luptat pentru a menține relațiile cu alții la un nivel normal. Dar cu toate aceste angoase, temeri și inhibiții, Kafka avea un dezvoltat simț al umorului reușind, în momentele sale bune, să fie un excelent entertainer pentru prietenii săi. Ca mulți alți scriitori de geniu, Kafka a trăit puțin și ani buni din viața i-a parcurs măcinat fiind de boli. A suferit de depresie clinică, de insomnie, migrene, ipohondrie, anxietate socială și de tuberculoză boală care avea să-i aducă sfârșitul la numai 40 de ani (la 3 iunie 1924).
Primele simptome ale tuberculozei a început să le aibă în 1917 și probabil complicațiile care au apărut mai apoi au fost cauzate și de indiferența cu care Kafka a tratat această boală, refuzând să se interneze și să se trateze, astfel că după cinci ani de la debutul tuberculozei, starea sănătății se deteriorase atât de mult încât devenise incapabil să mai scrie, arată Britannica.
În testamentul pe care l-a lăsat, i-a cerut prietenului său Max Brod să îi distrugă toate documentele, scrierile, manuscrisele neterminate pe care le-a lăsat în urmă. Din fericire, Brod nu a ținut cont de cererea lui Kakfa și, contrar dorinței lui, a făcut în așa fel încât să publice o parte din ele.
Printre cele mai importante romane ale sale se numără „Procesul”, „Castelul”, „America”, nuvela „Metamorfoze” sau povestirile „Verdictul”, „Colonia penitenciară”, „Un artist al foamei”, „Un medic de la țară” și „Marele zid chinezesc”.
Toate operele lui Kafka au fost scrise în limba germană și au constituit o importantă sursă de inspirație pentru scriitori precum Albert Camus, Gabriel Garcia Marquez, Jean-Paul Sartre și Jorge Luis Borges, în cultura universală formându-se un concept – kafkian – cu referire la situațiile absurde și suprarealiste cu care se confruntă omul.
Citate celebre ale lui Franz Kafka:
Atunci când omul iubeşte, acesta este răspunzător nu numai pentru sine, ci şi pentru celălalt.
Cu dinții strânși, totuși, și cu ochii tăi în fața mea, pot îndura orice: distanță, anxietate, îngrijorare, lipsă de litere.
Crezând cu pasiune în ceva care încă nu există, îl creăm. Inexistentul este tot ceea ce nu ne-am dorit suficient.
Începeți cu ceea ce este corect, mai degrabă decât cu ceea ce este acceptabil.
N-am putut să mă căsătoresc. Totul se revolta în mine contra căsătoriei… Cel mai mult, dorinţa de a-mi continua munca mea literară m-a împiedicat s-o fac, fiindcă mi se părea că această muncă este ameninţată de căsătorie.
Există unele lucruri pe care le poți realiza doar printr-un salt deliberat în direcția opusă.
Nu vă pierdeți timpul căutând un obstacol – poate că nu există.
Scrieri inedite de Franz Kafka ar putea să apară după un deceniu de lupte în instanţă
Top 10 lucruri surprinzătoare despre unii dintre cei mai faimoși scriitori din lume