Cele mai vechi rămășițe umane din nordul Germaniei, găsite într-un mormânt de incinerare
Arheologii au descoperit un mormânt de incinerare vechi de 10.500 de ani în Lüchow, Schleswig-Holstein, care conține cele mai vechi rămășițe umane din nordul Germaniei.
Cele mai vechi rămășițe umane din nordul Germaniei au fost descoperite în mlaștina Duvensee, un lac interior preistoric care conține peste 20 de situri arheologice din Mezolitic și Neolitic.
Mediul anaerob al mlaștinii conservă rămășițele organice, chiar și oase care au fost arse, însă rămăseseră atât de puține încât echipa a reușit să confirme că a găsit un mormânt abia când a dezgropat un femur uman, scrie The History Blog.
Cele mai vechi rămășițe umane din nordul Germaniei sunt ceva rar
Mormintele oamenilor vânători-culegători-pescari care au locuit Europa la începutul epocii mezolitice sunt extrem de rare. Morminte mezolitice au mai fost găsite în nordul Germaniei și în sudul Scandinaviei, dar numai din Mezoliticul târziu (mileniile VII-VI î.Hr.).
Singurul mormânt comparabil ca perioadă a fost găsit în Iutlanda, Danemarca. De asemenea, aceste este un mormânt de incinerare, ceea ce este un indiciu că incinerarea ar fi putut fi practica predominantă de înmormântare în rândul vânătorilor-culegători din Mezolitic.
Săpăturile vor continua și în 2023
Săpătura a scos la iveală prezența mai multor bucăți de os care nu au fost carbonizate complet. Directorul de excavare Harald Lübke speră că vor putea să recupereze ADN-ul arheologic din acestea. Întregul mormânt a fost ridicat într-un bloc de sol pentru excavare ulterioară și studiu în condiții de laborator.
Cele mai vechi rămășițe umane din nordul Germaniei ridică o mulțime de întrebări. De exemplu, despre circumstanțele morții. În cazul oaselor arse, cauza morții este dificil de determinat, spune Lübke.
Întregul Duvenseer Moor este un punct fierbinte pentru arheologi. „Am deschis doar o singură ‘ușă’ aici în acest moment. Dar mai departe există doar ‘camere’ întunecate momentan”, spune Lübke.
Datorită acestei descoperiri spectaculoase, probabil că arheologii vor continua să sape acolo și anul viitor.
Vă recomandăm să citiți și:
Un fildeș de 500.000 de ani, descoperit în Israel, elucidează un vechi mister
ADN-ul antic dezvăluie secretele din „Leagănul Civilizației”
„Vampirul din Polonia” a fost îngropat cu o seceră, pentru a nu se întoarce din morți
O necropolă romană din Barcelona dezvăluie ce conțineau banchetele funerare