Napoleon Bonaparte: „Victoria aparține celor ce perseverează”

Despre Napoleon, Petre Țuțea spunea că a făcut adevărata istorie a Revoluției Franceze. „Un om a refăcut ordinea naturală, punând parul pe haimanalele de pe uliță. Atunci când a fost întrebat cum își explică intrarea armatelor sale în Țările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Franței se opinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Franței, ci ideile revoluționare de pe drapel! Începuse o nouă filosofie a istoriei, cu Napoleon.”

Napoleon Bonaparte (1769-1821), cunoscut și sub numele de Napoleon I, a fost un extraordinar conducător militar și împărat francez care a reușit să cucerească o mare parte a Europei, la începutul secolului al XIX-lea.

• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
• Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un militar…

Născut pe insula Corsica, Napoleon a avansat rapid în rang în rândurile armatei, în timpul Revoluției Franceze (1789-1799).

Unul dintre cei mai tineri generali din istoria Franței

Napoleon a devenit general francez la doar 24 de ani, era un bun strateg și un geniu militar, victoriile sale în lupte făcându-l cunoscut și admirat. A luptat în peste 80 de bătălii, pierzând doar nouă, fapt care a transformat Franța, la acea vreme, în cea mai mare putere militară.

În 1796, a fost numit comandant al armatei franceze în Italia, determinând Austria și aliații săi să facă pace. În 1798, Napoleon a dus o campanie militară în Egipt, în încercarea sa de a distruge rutele comerciale britanice către India, însă primește o lovitură neașteptată în momentul în care flota sa este înfrântă de britanici pe Nil.

În același timp, Franța este pusă în fața unui fapt incomod: noua coaliție Austria și Rusia cu Marea Britanie. Napoleon revine la Paris, într-o perioadă în care guvernul trecea prin momente de agitație și confuzie. În 1799, are loc o lovitură de stat în urma căreia Napoleon este numit în funcția de prim consul, urmând ca în 1802 să devină consul pe viață, iar doi ani mai târziu, împărat.

Reformele lui Napoleon

Napoleon a supravegheat și administrat centralizarea guvernului, a creat Banque de France (pentru a stimula redresarea economică după recesiunea puternică a perioadei revoluționare), a reintrodus romano-catolicismului ca religie de stat și reforma legii prin Codul Napoleonian. Codul civil francez se concentra foarte mult pe organizarea familiei, scopul primar fiind ca aceasta să reprezinte celula de bază a societății, acordând capului familiei puteri și prerogative numeroase asupra tuturor celorlalți membri ai unei familii. Acest gen de putere conferit reprezentantului casei a fost denumit „putere maritală” sau „autoritate paternă”, putere ce a fost abolită în Franța în anul 1970, fiind înlocuită cu autoritatea părintească.

De asemenea, Codul Civil Napoleonian reglementa și garantarea proprietății, respectarea termenilor și contractelor semnate între părți, a stimulat dezvoltarea administrației și eliminarea corupției, a instaurat ordinea în domeniul finanțelor, a scăzut foarte mult șomajul, a pus la puncte multe programe de construcții publice, a contribuit și la îmbunătățirea învățământului (mai puțin învățământul pentru fete, Napoleon spunând „nu cred că trebuie să ne batem capul cu educația fetelor. Soarta lor este căsătoria”).

Creează Confederația Rinului

În 1800, Napoleon se remarcă prin victoria împotriva austriecilor la Marengo (la 40 de km est de orașul Milano), urmând negocierile pentru pace în toată Europa, moment care a dus la impunerea puterii franceze pe continent. Anul 1803 vine cu noi provocări armate. Marea Britanie reia războiul cu Franța, susținută mai târziu de Rusia și Austria. În 1805, flota navală franceză este înfrântă de englezii conduși de amiralul Nelson, la Trafalgar, ceea ce-l determină pe Napoleon să abandoneze planurile de invazie a Angliei, întorcând însă armele împotriva forțelor austro-ruse pe care le învinge la Austerlitz.

Această victorie (2 decembrie 1805) îi aduce lui Napoleon, și implicit Franței, noi teritorii, inclusiv anexarea pământurilor prusace (Austria cedează toate posesiunile de la Marea Adriatică). Tot atunci, a fost dizolvat Sfântul Imperiu Roman, al cărui lider era împăratul Austriei, și înlocuit cu Confederația Rinului (1806 – 1813 – Confederația Rinului, creată de Napoleon, includea 16 state germane, cu o populație totală de 15 milioane de locuitori, și oferea un mare avantaj strategic Imperiului Francez pe frontul de Est).

Primul exil

În 1808, începe Războiul Peninsular, cunoscut în literatura spaniolă sub numele de Războiul de independență spaniol, ce a opus armata franceză unor armate regulate spaniole, portugheze și britanice. Războiul a durat până în 1814, culminând cu victoria celei de-a Șasea Coaliție asupra Imperiului Francez și aliaților săi, Napoleon fiind exilat pe insula mediteraneană Elba. Pe 26 februarie 1815, reușește să fugă de acolo, plecând spre Paris. Revine pe tronul Franței la data de 20 martie 1815, această a doua domnie a sa durând doar 100 de zile.

Cel de-al doilea exil

Pe 25 martie 1815, are loc cea de-a VII-a Coaliție anti franceză (reprezentată de Anglia, Rusia, Austria și Prusia), iar pe 18 iunie 1815 se duc celebrele lupte de la Waterloo, în care armata franceză condusă de Napoleon este înfrântă de armata anglo-prusacă aflată sub comanda ducelui de Wellington și a felmareșalului von Blucher. Odată cu această înfrângere, Napoleon își încheie cea de-a doua domnie și este forțat de britanici să se exileze pe îndepărtata Insulă Sf Elena din Oceanul Atlantic, fiind urmat la conducerea politică și militară a Franței de Ludovic al XVIII-lea.

Pe Insulă fiind, izolat, înfrânt, Napoleon și-a dictat memoriile contelui Las Cases (creator și autor francez de atlas), a scris o carte despre Iulius Cezar și a studiat limba engleză.

Moartea unui împărat

Napoleon Bonaparte a murit Pe Insula Sfânta Elba, la 5 mai 1821, la doar 51 de ani. „Mor prematur, asistat de oligarhia engleză și de asasinul ei plătit”, a spus Napoleon cu trei săptămâni înaintea morții sale, cuvinte pe care le-a inclus, de altfel, la finalul testamentului său. Ultimele sale cuvinte au fost „Franța, armata, capul armatei, Josephine”. Concluzia medicului personal al lui Napoleon a fost împăratul a murit din cauza unui ulcer canceros la stomac, variantă neacceptată unanim, mulți dintre medicii acelei perioade avansând ideea că Napoleon ar fi fost otrăvit cu arsenic. Analizele făcute în secret de aceștia ar fi dus către ipoteza de mai sus. Trupul lui Napoleon a fost adus în Franța în 1840, iar pe 15 decembrie, s-au organizat funerarii naționale. Din 1861, trupul lui Napoleon odihnește într-un sarcofag de porfir, aflat în cripta de sub Domul Invalizilor din Paris.

Napoleon, două soții, o amantă oficială și trei copii

„Nu trebuie să te înfurii niciodată atunci când stai de vorbă cu femeile; trebuie să le asculți în liniște cum bat câmpii”, spunea Napoleon. A iubit multe femei, a fost căsătorit de două ori, iar singura femeie care a reușit să-și impună autoritatea în fața împăratului a fost mama lui Bonaparte. „Succesele mele și toate faptele bune, câte am făcut, le datorez mamei mele”.

În 1796 s-a căsătorit cu Josefina Beauharnais care, ani mai târziu, avea să-l înșele pe Napoleon chiar în văzul lumii. Josefina era văduva generalului Alexandre Beauharnais, mort în timpul Revoluției Franceze. În 1805, Napoleon o cunoaște pe frumoasa Eleonore Denuelle de la Plaigne, o tânără de numai 18 ani, cu care face un copil. Léon Denuelle – primul copil al împăratului.

În 1807, la un bal organizat în capitala Poloniei, Napoleon o întâlnește pe contesa Maria Walewska care, deși căsătorită, devine amanta lui Napoleon. Când aceasta rămâne însărcinată, Bonaparte divorțează de Josefina, însă, pentru că nu se poate căsători cu o „metresă”, o va lua de soție pe Marie Louise, fiica împăratului Austriei.

Fiul „metresei”, Alexandre Colonna-Walewski va deveni ministru de externe în timpul domniei lui Napoleon al III-lea, nepotul lui Napoleon I. Bonaparte se căsătorește cu Marie Louise ducesă de Parma, la 11 martie 1810, un an mai târziu venind pe lume copilul lor, Napoleon Francoise Joseph Charles Bonaparte (singurul copil legitim al împăratului). După ce Napoleon a fost exilat pe Insula Elba, în 1814, Marie Louise s-a întors în Austria, de atunci nemaivăzându-și soțul niciodată.

Bibliografie:

https://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/bonaparte_napoleon.shtml?basic=1

https://www.britannica.com/biography/Napoleon-I

Vă mai recomandăm să citiți și:

Începutul sfârşitului: Ziua în care Napoleon îşi începea exilul

Cizmele pe care Napoleon Bonaparte le-a purtat în exilul de după înfrângerea de la Waterloo, vândute. Care a fost suma

Roma, cel de al doilea oraş al Imperiului lui Napoleon

A fost Napoleon scund?