Marilyn Monroe, cea mai sexy blondă din istorie, dar poate și cea mai tristă

04 10. 2022, 15:06

Marilyn Monroe, sex-simbolul secolului XX, a trăit puțin, dar intens. A iubit și a fost iubită. Venerată, invidiată, admirată.

A jucat în 29 de filme (între anii 1946 – 1961), a fost recompensată cu un trofeu Globul de Aur pentru prestația din comedia „Some like it hot” (1960), producțiile în care a fost distribuită actrița încasând peste 200 de milioane de dolari.

La momentul morții, actrița deținea o avere de 10 milioane de dolari, din averea ei, cei mai mulți bani revenindu-le profesorului de actorie al lui Monroe, Lee Strasberg, și soției acestuia.

„Hollywood este un loc în care ești plătit cu 50 de dolari pentru un sărut și 50 de cenți pentru sufletul tău”

Faima starului american a depășit-o pe a oricărui reprezentant al divertismentului acelei perioade.

A fost una dintre cele mai îndrăgite, controversate, frumoase, populare, sexi femei din istorie. „Fiecare dintre noi este o stea și merită șansa de a străluci”, spunea Marilyn Monroe.

Copilăria lui Marilyn Monroe

S-a născut pe 1 Iunie 1926, la Los Angeles, numele ei real fiind Norma Jeane Mortenson. Nu a avut parte de cea mai liniștită și mai fericită copilărie. Din cauza căderilor nervose și a schizofreniei de care suferea, mama ei (Gladys Pearl Monroe Baker Eley, editor de film la un studio cinematografic) era deseori internată în spital, copila ajungând în nenumărate rânduri fie în grija statului, fie în cea a unor părinți adoptivi (12 familii s-au ocupat de creșterea ei).

Cine i-a dat numele Marilyn Monroe?

S-a căsătorit când avea doar 16 ani, în 1942, cu unul dintre colegii de muncă de la fabrica de aeronave unde era angajată, cei doi având să divorțeze la scurt timp după cel de-al doilea război mondial.

În 1944, a fost descoperită din întâmplare de fotograful David Conover care, atras de frumusețea ieșită din comun a tinerei, i-a oferit o ședință foto pentru revista „Yank”, ocazie ce a reprezentat un start bun în cariera ei de modeling. Doi ani mai târziu, cunoscându-l pe regizorul Ben Lyon, apar adevăratele oportunități. Acesta îi deschide drumul în cinematografie şi, totodată, îi sugerează să-şi schimbe numele în Marilyn Monroe.

După apariții destul de scurte și neimportante în câteva dintre filmele realizate de studiourile Fox și Columbia, Monroe rămâne fără serviciu și este nevoită să revină la sedințele foto cu care se obișnuise deja. Au urmat, apoi, alte roluri, mici și ele, dar reușind, cu timpul, să își construiască imaginea de zeiță sexy a micului și marelui ecran și devenind, de la un moment dat, un star internațional, actrița adulată și adorată de atâția fani.

Următorii doi soți, un sportiv și un dramaturg

În 1954, s-a căsătorit cu jucătorul de baseball Joe DiMaggio, însă mariajul celor doi s-a destrămat după nici un an.

Cum faima sa actoricească începea să șchiopăteze, Monroe a decis să studieze actoria cu Lee Strasberg, în cadrul Actors’ Studio din New York. Palmaresul vedetei s-a înmulțit la scurt timp cu două roluri noi, „The Seven Year Itch” (1955) și „Bus Stop” (1956), aceste filme confirmându-i râvnitul statut de actriță de comedie talentată.

În 1956, are loc cea de-a treia căsătorie a starului hollywoodian, de data aceasta, alesul este un dramaturg – celebrul Arthur Miller. Primul rol de film care i-a adus critici apreciative ca „actriță serioasă” a fost cel din „Some Like It Hot” (1959), iar ultimul film în care a jucat, drama „The Misfits” (1961), fusese scrisă de Miller special pentru Monroe, chiar dacă în timpul producției, căsătoria lor era în declin. Cei doi au divorțat în 1961.

Moartea sex-simbolului american

În 1962, Monroe începe filmările unei noi producții – comedia „Something’s Got to Give”, însă din cauza faptului că lipsește în mod frecvent de la înregistrări, în luna iunie, actrița este exclusă din distribuție. Între timp, se consumă și momentul celebrei și comentatei scene în care îi cântă „La mulți ani” președintelui american John F. Kennedy, în cadrul unei gale aniversare dedicate acestuia. La câteva luni după acest episod, Marilyn Monroe este găsită moartă în camera propriei case, vestea șocând o lume întreagă. Zeița blondă de la Hollywood nu mai era.

Oficial, decesul a fost înregistrat ca sinucidere survenită în urma unei supradoze de somnifere. Cu toate acestea, s-au scris mai apoi tone de articole și cărți cu speculații pe tema morții actriței, teorii ale conspirației și scenarii mai mult sau mai puțin veridice. Marilyn avea 36 de ani când a murit și, până în acel moment, mai încercase de patru ori să-și ia viața.

Lucruri mai puțin cunoscute despre Marilyn Monroe

Nu este foarte cunoscut faptul că actrița suferea de balbism (boala bâlbâielii) încă din copilărie, problemă care ar fi incomodat-o adesea în industria din care făcea parte. Astfel că la ședințele de logopedie pe care le frecventa, a fost antrenată de terapeuți să adopte un stil gutural de vorbire pentru a-și acoperi și pentru a depăși bâlbâielile.

Marilyn Monroe era un fan înfocat al cântăreței de jazz Ella Fitzgerald și după o discuție avută în 1955 cu Charlie Morrison, proprietarul prestigiosului club de noapte Mocambo, a reușit să-i rezerve artistei un concert. Acesta a reprezentat un moment foarte important pentru Fitzgerald, chiar decisiv în cariera ei, performanța din acea seară fiind o dovadă clară că „Doamna jazzului american” și-a meritat pe deplin locul pe scenele din cele mai exclusiviste locații americane. Mulți critici muzicali au declarat, mai apoi, că actul de solidaritate și prietenie făcut de Monroe a fost deschizător de drumuri, încurajând și alți proprietari de cluburi de noapte să aducă pe scenelor lor tot mai mulți artiști de culoare.

De ce a vrut să aibă o relație cu Albert Einstein?

A vrut să aibă o relație cu Albert Einstein doar pentru amuzament. Conform unui articol publicat în LA Times, actrița Shelly Winters, care fusese colega de camera a lui Monroe în anii 20, a dezvăluit faptul că la un moment dat amândouă s-au amuzat pe seama unei liste pe care o făcuseră. Listă cu bărbații pe care i-ar fi dorit în pat doar…pentru a se distra. Printre ei, Monroe l-ar fi menționat și pe savantul Albert Einstein.

„Nu am apucat niciodată să o întreb câți a bifat de pe lista ei, listă în care era prezent și Albert Einstein. Însă, după moartea lui Marilyn, am observat că exista pe pianul ei alb, o poză cu autograful lui Einstein”, declarase Winters pentru LA Times.

S-a convertit la iudaism înainte de a se căsători cu dramaturgul Arthur Miller

Înainte de a se căsători cu autorul cărților „The death of a salesman” și „The crucible” în 1956, Marilyn a decis să se convertească la iudaism. S-au căsătorit după ce Monroe s-a convertit la noua religie, actorul și regizorul Lee Strasberg fiind cel care a condus-o pe mirasă la altar, în cadrul evenimentului care fusese descris ca fiind o ceremonie intimă evreiască. Rochia pe care a purtat-o ​​pentru în ziua în care i-a cântat „La mulți ani” lui John F. Kennedy, în 1962, era atât de strâmtă, încât a trebuit să fie modificată și cusută pe ea.

Peter Lawford a fost ultima persoană care a interacționat cu actrița înaintea morții ei. Cei doi au vorbit la telefon, convorbirea încheindu-se astfel: „Îi spun rămas bun lui Pat (soția lui Lawford), la revedere președinte (John F. Kennedy) și…te salut și pe tine pentru că ești drăguț).

Bibliografie:

https://www.britannica.com/biography/Marilyn-Monroe

https://www.euronews.com/culture/2022/08/04/six-lesser-known-facts-about-iconic-hollywood-star-marilyn-monroe

Vă mai recomandăm să citiți și:

Dieta lui Marilyn Monroe. Ce mânca legendara actriță?

Ultimele şase luni din viaţa lui Marilyn Monroe

Marilyn Monroe, o legendă a cinematografiei americane

Audrey Hepburn, consecințele malnutriției și abandonului din copilărie