Ludwig Guttmann, fondatorul Jocurilor Paralimpice

02 10. 2022, 15:00

Din 1960, odată la patru ani, au loc competițiile pentru persoanele cu handicap, cunoscute sub numele de Jocuri Paralimpice. Acestea reprezintă echivalentul Jocurilor Olimpice, diferența fiind că sunt organizate, așa cum am spus, pentru sportivii cu dizabilități fizice și mintale.

Având ca motto „Spirit în mișcare”, și reprezentând voința puternică a fiecărui sportiv, Jocurile Paralimpice sunt o mare inspirație pentru întreaga lume (persoane cu sau fără dizabilități), dând o definiție nouă voinței nelimitate.

Participanții paralimpici au dat mereu dovadă de o ambiție ieșită din comun și au demonstrat că pot depăși limite pe care unii le credeau de nedepășit și că își pot îndeplini visuri pe care unii le vedeau de nerealizat.

Ce sunt Jocurile Paralimpice?

În prezent, sunt 28 de sporturi paralimpice acreditate de Comitetul Paralimpic Internațional (22 de vară și șase de iarnă, cele mai noi sporturi, debutante în cadrul Jocurilor de la Tokyo, 2020, fiind badmintonul și taekwando).

La Paralimpice pot participa sportivi cu deficiențe vizuale și auditive, persoanele cu infirmități motorii, cei care au suferit amputații, persoanele cu handicap mintal și cele cu dizabilități spinale, sportivii aflați în scaune cu rotile.

Eroul Jocurilor Paralimpice

Înotătoarea americancă Trischa Zorn (58 de ani) este cel mai de succes sportiv din istoria Jocurilor Paralimpice. A câștigat la Paralimpice 55 de medalii, dintre care 41 de aur. Zorn s-a născut cu o afecțiune genetică a ochilor care a lăsat-o fără vedere și a concurat pentru prima dată la Jocurile Paralimpice de la Arnhem (Țările de Jos), în 1980. La doar 16 ani, a câștigat șapte medalii de aur.

Debutul Jocurilor Paralimpice

Oficial, primele Jocuri Paralimpice s-au ținut în 1960, la Roma, (18-25 septembrie), organizate la șase zile după încheierea Jocurilor Olimpice. Ceremonia de deschidere a avut loc pe stadionul Acqua Acetosa și a adunat peste cinci mii de oameni. În cadrul competiției, au participat atunci mai bine de 400 de sportivi din 23 de țări.

România la Paralimpice

România a participat pentru prima data la Jocurile Paralimpice de vară în anul 1972, Heidelberg (Germania), fiind reprezentată de jucătorul de tenis de masă Alex Peer. De atunci și până în 1996, țara noastră nu a mai trimis niciun sportiv pentru a se alătura competiției paralimpicilor. Cea mai numeroasă delegație a României a fost la ediția din 2016, organizată la Rio de Janeiro, participând cu acea ocazie 11 sportivi români.

Pionierul Paralimpicelor

Fondatorul Jocurilor Paralimpice este neurochirurgul evreu de origine germano-britanică, Ludwig Guttmann (3 Iulie 1899, Polonia – 18 Martie 1980, Marea Britanie).

Pe 29 iulie 1948, ziua care a marcat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, dr. Guttmann a organizat prima competiție pentru sportivii aflați în scaune cu rotile, competiție pe care a intitulat-o „Jocurile Stoke Mandeville”, aceasta fiind piatra din temelia a ceea ce urma să se transforme în Jocurile Paralimpice. Așadar, el este pionierul competițiilor internaționale care reunește sportivi cu dizabilități, demonstrând că aceștia pot fi la fel de competitivi și de ambițioși precum sportivii care nu suferă de astfel de probleme de sănătate.

Nu avea voie să trateze evreii

În1924, Ludwig Guttmann a obținut o diplomă medicală la Universitatea din Freiburg, devenind în Germania un foarte apreciat și faimos neurochirurg. Cariera lui, însă, a avut de suferit din cauza unor legi antisemite severe care îi interziceau să trateze evreii. Astfel, odată cu expansiunea naziștilor, Guttmann, împreună cu soția lui și cei doi copii, părăsește Germania, în 1939, și se mută la Londra, cinci ani mai târziu devenind șeful Centrului Național pentru Leziuni ale coloanei vertebrale în cadrul spitalului Stoke Mandeville din Aylesbury.

Sportul, cheia recuperării

Dar Guttmann a fost total nemulțumit de ceea ce a găsit în spitalul londonez și văzând cum erau aduși pacienții – în sicrie, într-o stare deplorabilă, a interzis imediat această practică, cerând ca aceștia să fie transportați pe tărgi, înveliți în cearceafuri albe și tratați cu mai multă compasiune.

Așadar, odată cu venirea lui Guttmann la Stoke Mandeville, au avut loc transformări majore în ceea ce privește administrarea spitalului și modul de îngrijire al bolnavilor. Angajase chiar și un antrenor de educație fizică al armatei care efectua vizite regulate în saloanele pacienților pentru a le arunca mingii, cerându-le, de asemenea, să facă mișcare și să ridice greutăți. Astfel, îi determina pe bolnavi să se antreneze și, în același timp, le schimba starea de spirit. Mișcarea fizică era, așadar, o formă dovedită de reabilitare, integrare și motivație.

Acest sistem a funcționat foarte bine și, în doar câteva luni, spitalul a devenit locul miracolelor, a speranței și a determinării.

Concurs de tir pentru pacienții în scaunele cu rotile

De aici și până la organizarea unei competiții pentru persoanele aflate în scaun cu rotile nu a fost decât un pas. Astfel, pe 29 Iulie 1948, Ludwing Guttmann a organizat un concurs de tir cu arcul pentru 16 dintre pacienții săi care aveau dizabilități. Acest eveniment a coincis cu deschiderea Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra. Competiția s-a ținut și în anul următor, de data aceasta, cu mai mulți sportivi și mai multe probe. Astfel au luat naștere Jocurile Stoke Mandeville.

Dedicându-și viața pentru a ajuta pacienții etichetați „incurabili”, Ludwig Guttmann a luptat pentru drepturile paraplegicilor de a trăi o viață aproape normală sau măcar decentă. Convingerea lui Guttmann conform căreia mișcarea este cheia vindecării a fost fermă și demonstrată.

Titluri și distincții

Ludwing Guttmann este fondatorul Societății Internaționale Medicale de Paraplegie înființată în 1961 (denumită mai târziu Societatea Internațională a Măduvei Spinării) și al Asociației Sportive Britanice pentru persoanele cu Dizabilități, fiind președintele acesteia din anul 1968 și până în 1979.

Pentru aportul pe care l-a adus în medicină și pentru remarcabilul pas pe care l-a făcut în ceea ce avea să devină Jocurile Paralimpice, Ludwing Guttmann a primit nenumărate distincții, printre care cea mai de seamă fiind titulatura de Cavaler al Regatului Unit, conferită de regina Angliei.

Guttman a fost o personalitate remarcabilă. Era amuzant, era un om foarte bun, plin de compasiune, inventiv, omniprezent, neobosit, carismatic, mereu atent la nevoile pacienților și mereu gata să intre în conflict cu reprezentanții spitalului pentru binele celor pe care-i avea în grijă.

Pe 3 iulie 2021, Google, în memoria lui Guttmann, a marcat printr-o grafică animată special dedicată lui, 122 de ani de la nașterea neurochirurgului, a celui care prin determinarea și devotamentul său a reușit să aducă speranță de viață celor suferinzi, a celui care prin acest vis olimpic a reușit, totodată, combaterea unor prejudecăți și extinderea cunoștințelor.

Bibliografie:

https://www.britannica.com/biography/Ludwig-Guttmann

https://www.bbc.co.uk/programmes/profiles/3NVTMSLr2ZT9XSFQzYYbcwf/ludwig-guttman-and-the-first-paralympic-games

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cerere record pentru includerea de noi sporturi în Jocurile Paralimpice Los Angeles 2028

Jocurile video duc la o activitate cerebrală îmbunătățită și abilități mai bune de luare a deciziilor

Jocurile video au un efect neașteptat asupra copiilor. Ce a descoperit un nou studiu?

Singurul oraș din lume care va mai putea găzdui Jocurile Olimpice de iarnă dacă emisiile globale nu sunt reduse