Unul dintre secretele trecutului care poate fi dezvăluit prin studiul craniilor și scheletelor este cât de frecventă a fost violența printre strămoșii noștri. Ce spun tomografiile despre 3 mumii din America de Sud?
O analiza a 3 mumii din America de Sud a fost efectuată folosind tomografia computerizată 3D (CT 3D), care utilizează raze X pentru a vedea starea internă a rămășițelor fără a fi nevoie de deschiderea acestora.
Cercetarea dezvăluie că două dintre aceste trei persoane au fost ucise cu brutalitate.
Acestea sunt corpuri mumificate în mod natural, create în medii uscate când fluidul este absorbit de împrejurimile unui corp mai repede decât rata de dezintegrare. Aceste condiții sunt comune în partea de sud a Americii de Sud, scrie Science Alert.
„Aici arătăm traume letale la două din trei mumii sud-americane pe care le-am investigat cu CT 3D”, spune patologul Andreas Nerlich, de la Munich Clinic Bogenhausen, din Germania.
„Tipurile de traume pe care le-am găsit nu ar fi fost detectabile dacă aceste rămășițe umane ar fi fost simple schelete”, a adăugat el.
Mumia masculină de la Universitatea Philipps din Marburg, Germania, a aparținut inițial culturii Arica, din ceea ce este astăzi nordul Chile.
Cel mai probabil a trăit într-o comunitate de pescari și a prezentat semne de tuberculoză severă. Cu vârsta cuprinsă între 20 și 25 de ani, datarea cu radiocarbon sugerează că acest bărbat a murit între 996 și 1147 d.Hr.
Iar în ceea ce le privește pe celelalte două mumii, un bărbat și o femeie, de la Muzeul de Artă și Istorie din Delémont, Elveția, probabil că au venit din regiunea Arequipa, din ceea ce este astăzi sud-vestul Peru. Se crede că bărbatul a murit între 902 și 994 d.Hr., iar femeia între 1224 și 1282 d.Hr.
Semne de „violență interpersonală” au fost identificate de cercetători la cele două mumii masculine, violență care le-ar fi ucis pe loc.
S-ar părea că mumia de la Marburg a murit în urma unei lovituri puternice în cap și a unui înjunghieri în spate, care ar fi putut veni de la unul sau doi atacatori.
În ceea ce privește mumia masculină de la Delémont, studiul remarcă „traume masive la nivelul coloanei cervicale, care reprezintă cel mai probabil cauza morții”, adică probabil și-a găsit sfârșitul în urma unei lovituri în ceafă.
Deși mumia-femeie de la Delémont avea și ea leziuni la schelet, se crede că acestea au apărut după moarte, probabil în timpul înmormântării.
„Disponibilitatea scanărilor CT moderne cu posibilitatea de reconstrucție 3D oferă o perspectivă unică asupra corpurilor, care altfel nu ar fi fost detectate”, spune Nerlich.
„Studiile anterioare ar fi distrus mumia, în timp ce radiografiile sau scanările CT mai vechi fără funcții de reconstrucție tridimensională nu ar fi putut detecta caracteristicile cheie de diagnostic pe care le-am găsit aici”, a spus el.
Oricât de înfricoșătoare ar fi concluziile studiului despre aceste mumii din America de Sud, aflarea cauzelor morților lor este incredibil de utilă pentru a obține o imagine mai bună a modului în care au trăit și s-au înțeles (sau nu) aceste civilizații antice.
Deși rămășițele mumificate nu sunt nici pe departe la fel de comune ca scheletele, există destul de multe care au fost recuperate și conservate în muzee și cărora li se poate acorda același tip de tratament științific.
„Studiul materialului uman mumificat poate dezvălui o rată mult mai mare de traume, în special traume intenționate, decât studiul scheletelor”, spune Nerlich.
„Există zeci de mumii sud-americane care ar putea profita de pe urma unei investigații similare cu aceasta”, spune cercetătorul.
Cercetarea a fost publicată în Frontiers in Medicine.
Vă recomandăm să citiți și:
Comori impresionante din Epoca Bronzului, descoperite într-un sit funerar
Templul din Karnak: Secretele unui sanctuar egiptean sacru
Karahan Tepe, situl îngropat intenționat de locuitori și abandonat. Ce secrete ascunde?
Kali, zeița-mamă care aduce moarte și distrugere pentru cei vinovați