Dragonii au apărut în mod independent în arta, mitologia și folclorul multor culturi și civilizații de-a lungul istoriei. Cuvântul ,,dragon”, a intrat pentru prima dată în limba engleză în secolul al XIII-lea, derivând din latinescul ,,dracōnis” și din grecescul ,,drakōns”.
Una dintre primele reprezentări înfățișează dragonii ca șerpi uriași în mitologiile din Orientul Apropiat Antic, în special în arta și literatura mesopotamiană, unde creaturi asemănătoare dragonilor sunt descrise în Epopeea Creației, Enuma Elish, de la sfârșitul mileniului al II-lea î.Hr.
Alte creaturi draconice, Bašmu și ušumgal, apar, de asemenea, în textele din perioada akkadiană, cel mai recunoscut fiind Mušmaḫḫū, care înseamnă ,,șarpe roșiatic” sau ,,șarpe feroce”, reprezentat pe Poarta lui Ishtar din orașul Babilon.
În mitologia egipteană antică, Apep sau Apophis este o creatură șerpuitoare uriașă care locuiește în tărâmul morților sau sub orizont. Menționat pentru prima dată în timpul celei de-a 8-a dinastii (2181 î.Hr. – 2160 î.Hr.), Apep s-a născut din cordonul ombilical al lui Ra și a fost adversarul luminii și al lui Ma’at, încleștat în dueluri epice de-a lungul timpului cu Ra.
Nehebkau este un alt șarpe uriaș care păzește Duat și care l-a ajutat pe Ra în lupta sa împotriva lui Apep. Deși inițial a fost considerat un spirit malefic, mai târziu funcționează ca zeu funerar asociat cu viața de apoi.
Cartea Lumii de dincolo, un vechi text funerar egiptean găsit în mormântul lui Tutankhamon, înfățișează ouroborosul, un simbol antic care arată un șarpe sau un dragon care își mănâncă propria coadă. Simbolul a persistat în Egipt până în epoca romană, când a apărut frecvent pe talismane magice, uneori în combinație cu alte embleme magice.
În literatura zoroastriană din Iran și Persia, dragoni precum Aži Dahāka, care înseamnă ,,Marele Șarpe Avestan”, erau văzuți ca fiind personificarea păcatului și a lăcomiei. În literatura sufi persană, Jalāl al-Dīn Muḥammad Rūmī sugerează, de asemenea, că dragonii simbolizează sufletul senzual, lăcomia și pofta, care trebuie mortificat într-o luptă spirituală.
Dragonii au jucat un rol important în mitologia Greciei Antice. Unele reprezentări arată, de asemenea, drakaina, un șarpe de sex feminin cu mai multe trăsături ale unei femei umane.
Mai mulți eroi greci au luptat sau s-au întâlnit cu creaturi draconice. Heracles a ucis Hidra, Iason a drogat un dragon care păzea Lâna de Aur, Zeus s-a luptat cu monstrul Typhon, iar Cadmus a luptat cu dragonul lui Ares.
Romanii au fost puțin interesați să dezvolte noi tradiții proprii legate de dragoni, adaptând în principal mitologia vechilor greci pentru a se potrivi nevoilor lor. În secolul al II-lea d.Hr. după războaiele dacice, armata romană a folosit dracul ca stindard militar al cohortei, așa cum vulturul era cel al legiunii.
În Asia, în special în China, dragonii erau asociați cu norocul. Dragonii îi însoțeau adesea pe zei și semizei ca și călăreți sau însoțitori personali, în timp ce împărații chinezi foloseau un simbol al dragonului pentru a-și proiecta puterea imperială.
Imaginea tradițională a dragonului chinezesc a apărut în timpul dinastiilor Shang (1766 – 1122 î.Hr.) și Zhou (1046 î.Hr. – 256 î.Hr.), evoluând în Yinglong, un dragon înaripat despre care savantul Chen Zheng propune că este la originea ,,imaginii dragonului real”.
Creațiile artistice vor face ca Yinglong să evolueze pentru a avea modele de flăcări sau de nori în loc de aripi, înlocuind în cele din urmă Yinglong cu imaginea unui dragon galben fără aripi în formele de artă chinezească.
O diagramă cosmologică a Zeului Dragon prezintă conceptul de dragoni în cultura chineză și pe cosmologul Sihai Longwang ,,Regele Dragon al celor patru mări”.
Fiecare Rege Dragon este asociat unei culori și unui corp de apă, Dragonul Azur sau Dragonul Albastru-Verde reprezentând estul și esența primăverii, Dragonul Roșu sudul și esența verii, Dragonul Negru nordul și esența iernii, Dragonul Alb vestul și toamna, iar apoi există Dragonul Galben, care este întruchiparea Împăratului Galben.
Este foarte probabil ca dragonul chinezesc să fi influențat multe țări asiatice, dragonii din Coreea fiind reprezentați cu bărbi mai lungi și, uneori, înfățișați purtând o sferă uriașă.
În Japonia, legendele dragonilor sunt strâns legate de dragonii chinezi, folosind chiar și cuvinte chinezești împrumutate pentru numele dragonilor. Se crede că călugării budiști din întreaga Asie au transmis legendele cu dragoni și șerpi din mitologia budistă și hindusă în Japonia, deși există câteva exemple de dragoni indigeni descriși în texte antice precum Kojiki și Nihongi.
Popoarele din America și-au creat propriile legende draconice complet independente de restul lumii. Maya Yucateci îl venerau pe Kulkulkan, o divinitate mesoamericană a șarpelui ale cărei origini provin din perioada clasică, adoptată mai târziu de către mayașii postclasici.
Una dintre cele mai comune forme de dragoni nativi americani, o figură recurentă în rândul multor triburi indigene din sud-estul pădurilor și a altor grupuri tribale, este Șarpele cu coarne, asociat cu apa, ploaia, fulgerele și tunete.
Imaginea modernă a dragonului s-a dezvoltat în Europa în timpul Evului Mediu, prin combinarea dragonilor șerpi din literatura clasică greco-romană, a referințelor la dragonii din Orientul Apropiat, păstrate în Biblie, și a tradițiilor populare europene.
În secolele al XI-lea și al XIII-lea s-a înregistrat apogeul interesului european pentru dragoni ca ființe vii. Cea mai veche imagine recognoscibilă a unui dragon european complet modern apare într-o ilustrație pictată de mână din manuscrisul medieval MS Harley 3244, produs în jurul anului 1260 d.Hr.
Dragonii europeni sunt în general descriși ca monștri lacomi și gurmanzi, care trăiesc în râuri sau au un bârlog sau o peșteră subterană. Ei sunt adesea identificați cu Satana, datorită referirilor la Satana ca fiind un ,,dragon” în Cartea Apocalipsei, scrie Heritage Daily.
Cercetătorii contestă de unde provine ideea de dragon și au fost propuse o mare varietate de ipoteze. Deoarece primii dragoni atestați seamănă toți cu șerpi sau au atribute asemănătoare șerpilor, s-a sugerat că dragonii sunt creația fricii noastre înnăscute de șerpi.
Dragonii de mare sunt creaturi incredibil de ciudate, iar cercetătorii ar fi aflat de ce
De ce sunt dragonii creaturi atât de populare?
O carte pe zi: „Povestiri cu dragoni”, o antologie leneşă de Michael Haulică