Cum a evoluat Creștinismul de la o mică sectă dintr-un colț al Imperiului Roman al secolului I, la religia la care s-a convertit împăratul la începutul secolului al IV-lea?
Răspândirea sa a fost ajutată în mare măsură de unificarea politică a imperiului și de sistemul extins de drumuri, precum și de credința în rândul mulți creștini că religia este ceva ce poate fi adoptată de oricine, indiferent de mediul regional sau religios.
Misionari precum Pavel, o figură importantă în Noul Testament al Bibliei, au călătorit în jurul imperiului cu intenția de a răspândi creștinismul. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor care au ajutat la răspândirea religiei au făcut-o doar vorbind despre ea cu vecinii, prietenii și membrii familiei lor, spune Edward Watts, profesor de istorie la Universitatea California din San Diego și autor al cărții „The Final Pagan Generation: Rome’s Unexpected Path to Christianity”, indică History.
„Misionarii fac parte din poveste, dar cea mai mare parte a poveștii este despre creștinii obișnuiți care vorbesc cu oameni obișnuiți”, spune el. „Și acesta, cred, este cel mai important motiv pentru care Creștinismul a apărut așa cum apare în lumea romană. Nu este o activitate de misiune a unor oameni ca Pavel, ci sunt oameni al căror nume nu-l știm.”
La apogeul Imperiului Roman, în secolul al II-lea, s-a întins în Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Unul dintre motivele cheie pentru care Creștinismul a putut să se răspândească în acest vast imperiu a fost că mulți oameni au văzut noua religie ca pe ceva pe care ar putea-o adopta cu ușurință fără a fi nevoiți să-și schimbe practicile culturale și religioase existente.
În primul și al doilea secol, majoritatea oamenilor din Imperiul Roman se închinau mai multor zei deodată. Când au auzit despre Creștinism, nu au crezut neapărat că venerarea lui Isus Hristos însemna că trebuie să înceteze să se închine altor zei, cum ar fi Jupiter, Apollo și Venus. Mai degrabă, mulți au adoptat Creștinismul adăugându-l pe Isus la grupul de zei pe care îi venerau deja, spune Watts.
Credința că religia creștină era compatibilă cu ceea ce numim acum păgânism a ajutat Creștinismul să se răspândească în Imperiul Roman. Deși unii creștini au susținut că există un singur zeu și creștinii nu ar trebui să se închine pe alții, nu așa au înțeles mulți dintre oameni.
Creștinismul a fost impulsionat și de ideea că era o religie pentru oricine, nu doar pentru oamenii dintr-o anumită regiune, cu un anumit fundal religios. Deși unii creștini au dezbătut acest aspect, misionari precum Pavel au predicat că o persoană nu trebuie să se supună legilor evreiești cu privire la circumcizie și practicile alimentare cușer pentru a deveni creștini.
„Aceasta este o schimbare fundamentală, deoarece stabilește punctul de intrare mult mai jos”, spune Watts. „Dacă ești un bărbat care vrea să se convertească la Creștinism și există presupunerea că mai întâi trebuie să te convertești la Iudaism, este literalmente dureros din punct de vedere fizic și periculos pentru tine să te convertești.”
În plus, traducerea Evangheliilor creștine din aramaica originală în greacă le-a făcut accesibile pentru mai mulți oameni din imperiu. Spre deosebire de aramaică, o limbă regională vorbită în Iudeea, greaca era vorbită în tot Imperiul Roman.
În timpul secolelor I și II, persecuția creștinilor din Imperiul Roman a fost sporadică și specifică regional mai degrabă decât la nivelul întregului imperiu. Persecuția martirilor creștini precum Ignatie al Antiohiei, care a murit în secolul al II-lea, nu a reprezentat suma experiențelor majorității creștinilor.
Acest lucru nu s-a schimbat până la mijlocul secolului al III-lea, când împărații Decius, care a domnit între 249 și 251, și Valerian, care a domnit între 253 și 260, au lansat campanii de promovare a valorilor și obiceiurilor tradiționale romane, cum ar fi sacrificarea animalelor zeilor păgâni. Oficialii au documentat aceste sacrificii cu chitanțe de papirus pe care oamenii să le păstreze ca evidență a sacrificiului lor. Cei care nu aveau aceste chitanțe și refuzau să se sacrifice puteau fi arestați și uciși.
Campania lui Decius nu i-a vizat pe creștini, în mod specific, ci mai degrabă pe oricine nu practica sacrificiul păgân. În schimb, campania lui Valerian i-a vizat pe creștini mai direct. După aceasta, următoarea campanie majoră împotriva creștinilor a fost Marea Persecuție. Începând cu 303, sub împăratul Dioclețian, au pierit mulți lideri religioși creștini și au fost confiscate proprietățile acestora.
Marea Persecuție a fost cea mai severă persecuție a creștinilor Imperiului Roman și, de asemenea, ultima. Asta pentru că după această persecuție, în 312, împăratul Constantin I a devenit primul împărat roman care s-a convertit la Creștinism. Un an mai târziu, a contribuit la promulgarea Edictului de la Milano, care a pus capăt persecuției guvernamentale împotriva creștinilor și a făcut din Creștinism o religie recunoscută, legală în interiorul imperiului.
Domnia lui Constantin nu a marcat o schimbare imediată în Imperiul Roman de la păgânism la Creștinism. Cu toate acestea, „el începe un proces care, până la sfârșitul secolului al IV-lea, va duce la restrângerea explicită a practicilor păgâne și la promovarea explicită a practicilor creștine de către guvernul imperial”, spune Watts.
Creștinismul a continuat să se răspândească prin teritoriile Imperiului Roman de Vest după căderea sa în 476. În următoarele câteva secole, a devenit religia dominantă în orașul Roma, precum și în regiunile europene peste care stăpânise Imperiul Roman. Coloseumul roman, cândva locul de lupte mortale de gladiatori, a devenit chiar un loc creștin sacru unde, în secolul al XVII-lea, un artist a pictat o imagine a Ierusalimului antic.
Sf. Patrick, personajul legendar care a adus creștinismul în Irlanda
De ce creștinismul este divizat în atâtea culte și biserici
Arheologii au descoperit un cimitir anglo-saxon care surprinde trecerea la creștinism