Able Archer: Exercițiul militar din 1983 care aproape a declanșat un război nuclear întra SUA și URSS
De teamă că exercițiul Able Archer 83 a fost o acoperire pentru un război nuclear al NATO, URSS și-a pregătit propriile arme pentru lansare.
În noiembrie 1983, într-o perioadă deosebit de tensionată a Războiului Rece, observatorii sovietici au văzut avioane care transportau ceea ce păreau a fi focoase trasportate dinspre hangarele NATO.
La scurt timp după aceea, centrele de comandă ale alianței militare NATO au făcut schimb de comunicații și, după ce au primit rapoarte că adversarii lor sovietici au folosit arme chimice, Statele Unite au decis să-și intensifice pregătirea pentru DEFCON 1, cea mai înaltă dintre categoriile privitoare la amenințarea nucleară, depășind DEFCON 2 (declarată la apogeul crizei rachetelor din Cuba cu două decenii înainte).
Preocupate de o lovitură preventivă, forțele sovietice și-au pregătit armele nucleare pentru lansare, indică Smithsonian Magazine.
A fost o singură problemă. Escaladarea conflictului din partea NATO nu a fost reală, cel puțin, nu în mintea forțelor occidentale care participau la jocul de război Able Archer 83. O variantă a unui exercițiu anual de pregătire militară, scenariul a început cu o schimbare a conducerii sovietice, rivalități sporite și invazia sovieticilor în mai multe țări europene.
A durat cinci zile, a culminat cu recurgerea NATO la utilizarea armelor nucleare. Informațiile sovietice au urmărit evenimentul cu un interes deosebit, suspectând că SUA ar putea efectua o lovitură nucleară sub pretextul unui exercițiu. Realismul lui Able Archer a fost ironic de eficient: a fost conceput pentru a simula începutul unui război nuclear și mulți susțin că aproape că a făcut-o.
Un joc care aproape a prins viață
„Ca răspuns la acest exercițiu, sovieticii și-au pregătit forțele, inclusiv forțele nucleare, într-un mod care i-a speriat pe factorii de decizie NATO inclusiv pe președintele Ronald Reagan”, a spus Nate Jones, autorul cărții „Able Archer 83: Istoria secretă a exercițiului NATO care aproape a declanșat războiul nuclear” și un membru senior al Arhivei Securității Naționale.
Poate cel mai îngrijorător este că pericolul a fost în mare parte necunoscut și trecut cu vederea, atât în timpul exercițiului, cât și pe tot parcursul acelui an precar, când schimbările de conducere și o accelerare a cursei înarmărilor nucleare au crescut tensiunile între cele două superputeri.
Un raport din 1990, declasificat de atunci, al Comitetului de examinare a informațiilor externe al președintelui (PFIAB) a concluzionat: „În 1983, este posibil să fi pus, din neatenție, relațiile noastre cu Uniunea Sovietică pe un punct roșu”.
Aproape 40 de ani mai târziu, invazia rusă a Ucrainei a evocat comparații cu Războiul Rece, în special când vine vorba de amenințările formulate vag ale președintelui rus Vladimir Putin. La începutul războiului, Putin a avertizat cu privire la „consecințele pe care nu le-ați văzut niciodată”, o declarație interpretată în unele părți ca o trimitere la capacitățile nucleare ale țării sale.
Mai recent, anunțul președintelui american Joe Biden privind noi arme pentru Ucraina a stârnit un avertisment din partea Moscovei cu privire la „consecințe imprevizibile”. Biden a refuzat să trimită trupe americane și a avertizat că „confruntarea directă dintre NATO și Rusia ar reprezenta al treilea război mondial”.
Istoria se repetă
„Rușii au făcut unele aluzii care nu se ridică la nivelul amenințărilor explicite, dar este foarte, foarte puternic subînțeles”, spune Edward Geist, cercetător în politici la RAND Corporation, un think tank global.
Deși nu vede o schimbare proporțională în acțiunile Rusiei sau în poziționarea activelor nucleare, Geist interpretează mesajul trimis NATO ca „nu doriți să vă implicați direct în acest lucru, deoarece asta ar putea escalada la război nuclear. … Nu merită riscul, așa că ar trebui să stați afară și să ne lăsați să facem ce vrem în Ucraina”.
Până în toamna lui 1983, SUA și Uniunea Sovietică ajunseseră la un punct de cotitură. Relațiile dintre cele două națiuni au fost deosebit de tensionate în Războiul Rece, care a durat decenii și care a apărut din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial.
Eliminarea unui inamic comun, Germania nazistă, a permis învingătorilor să-și mute atenția unul asupra celuilalt, în calitate de rivali. În urma utilizării de către America a unei arme atomice împotriva Japoniei în 1945 și a testului nuclear propriu al Uniunii Sovietice în 1949, cursa înarmărilor a început să prindă tot mai mult contur.
NATO, o alianță de securitate stabilită între SUA și națiunile vest-europene în 1949, a fost dublată de Pactul de la Varșovia, un tratat de apărare semnat de Uniunea Sovietică și membrii blocului său de Est. La doi ani după formarea Pactului de la Varșovia în 1955, sovieticii au lansat primul satelit artificial din lume, Sputnik I, plasând spațiu pe terenul de joc, chiar dacă rivalitatea a continuat să prindă contur pe Pământ prin războaiele proxy din Asia.
În anii 1970 s-a putut observa o stare de destindere, când președintele Richard Nixon și liderul sovietic Leonid Brejnev au ajuns la o serie de acorduri care vizau controlul armelor.
Conștientizarea pericolului nuclear
În deceniul care a urmat, cu o nouă conducere de ambele părți, starea de destindere se evaporase. După preluarea mandatului în 1981, Reagan și-a egalat retorica de campanie inițiind o dublare a bugetului apărării. Liderul sovietic Iuri Andropov, care și-a asumat puterea în anul următor, a venit la post după ce a condus KGB-ul, unde a inițiat Operațiunea RYaN, al cărei nume este un acronim care descrie un atac nuclear brusc.
„Obiectivul principal al serviciului nostru de informații este să nu ratam pregătirile militare ale inamicului pentru o lovitură nucleară”, a spus Andropov în 1981.
De partea americană, oficialitățile din apărare și informații „au împărtășit opinia de mult timp că SUA va repeta ceea ce s-a întâmplat la Pearl Harbour”, scrie istoricul Taylor Downing în „1983: Reagan, Andropov and a World on the Brink”.
Prin urmare, americanii au presupus că sovieticii știau că nu au intenția de a lansa un atac nuclear preventiv. După cum a remarcat raportul PFIAB, analiștii „au identificat semne de comportament emoțional și paranoic al sovieticului”, dar au văzut „motive pentru a încerca să manipuleze inteligent percepțiile occidentale”.
A fost un cerc vicios. Sovieticii au refuzat să creadă că americanii jucau la cacealma, iar americanii, între timp, bănuiau că sovieticii blufează la rândul lor. O serie de evenimente inflamatorii din acel an a deschis calea pentru momentele grele ale lui Able Archer.
Într-un discurs din martie adresat Asociației Naționale a Evanghelicilor, Reagan a caracterizat Uniunea Sovietică drept un „imperiu rău” și i-a condamnat pe cei „care ar plasa Statele Unite într-o poziție de inferioritate militară și morală”.
Inițiativa „Star Wars”
Mai târziu în aceeași lună, președintele a anunțat planuri pentru Inițiativa de Apărare Strategică (numită popular „Războiul Stelelor”), care urmărea interceptarea rachetelor nucleare care soseau din spațiu. Reagan a considerat-o pur și simplu ca o măsură defensivă, dar Uniunea Sovietică a văzut-o ca pe un scut care ar permite SUA să întreprindă acțiuni ofensive prin reducerea fricii de represalii.
O astfel de protecție ar submina noțiunea de distrugere asigurată reciproc, care a fost văzută ca un factor de descurajare sumbru pentru declanșarea unui război nuclear.
Avioanele și navele militare americane au pus presiune la granițele sovietice prin așa-numitele PSYOPS, sau operațiuni psihologice, demonstrații de forță care i-au inflamat și mai mult pe sovietici. În primăvara lui 1983, prezența acestor nave de război americane l-a determinat pe Andropov să adopte o politică de „a trage pentru a ucide” la orice incursiune similară.
În noaptea de 1 septembrie, avionul civil Korean Airlines 007 a deviat cursul în zborul său de la Anchorage la Seul. Sovieticii, confundând avionul cu un avion militar, l-au doborât, ucigând toți cei 269 de oameni de la bord. Reagan a numit-o „masacrul”.
Tensiuni tot mai mari între cei doi coloși
Poate că cel mai alarmant pentru sovietici a fost desfășurarea de către NATO a noi rachete balistice și de croazieră cu rază medie care ar fi putut lovi URSS mai repede decât era posibil anterior. Deși această operațiune a avut loc ca răspuns la dezvoltarea de către sovietici a rachetelor la fel de puternice la sfârșitul anilor 1970, liderii sovietici încă vedeau mișcarea ca fiind amenințătoare.
Cu doar câteva săptămâni înainte de Able Archer, ministrul sovietic al apărării, Dmitri Ustinov, a caracterizat rachetele NATO „ca mijloace pentru o primă lovitură, „lovitura de decapitare”, într-o întâlnire cu oficialitățile Pactului de la Varșovia, potrivit documentelor deținute de Arhiva Securității Naționale.
Amenințarea reprezentată de rachete a sporit argumentul pentru o lansare a unei strategii de avertizare, ceea ce a făcut ca viteza și, prin urmare, o scădere a timpului de luare a deciziilor, să fie cheia apărării.
În iunie, în timpul unei întâlniri private cu un fost emisar american la Moscova, Andropov și-a exprimat temerile cu privire la o conflagrație mult mai gravă decât cel de-al Doilea Război Mondial, în care cele două națiuni fuseseră aliate. „Acest război s-ar putea să nu aibă loc din intenție răutăcioasă”, a spus el, „dar s-ar putea întâmpla printr-un calcul greșit”.
Able Archer 83
Able Archer 83 a făcut parte dintr-o constelație de exerciții recurente ale NATO. Dar unele elemente, inclusiv focoasele false, schimbările de statut ale DEFCON și modelele de comunicații (inclusiv perioadele de tăcere radio care provocau speculații), au fost unice pentru acel an.
Administrat din sediul NATO de la Bruxelles și implicând componente din Europa de Vest, antrenamentul a simulat coordonarea între comenzile alianței ca răspuns la agresiunea Pactului de la Varșovia.
Pe măsură ce scenariul Able Archer s-a intensificat, șeful forțelor aeriene sovietice a ordonat o stare de pregătire care „includea pregătiri pentru utilizarea imediată a armelor nucleare”, potrivit unor surse desecretizate ulterior.
În timpul exercițiului, analiștii au concluzionat că cel puțin o escadrilă „încărca o configurație de muniție pe care nu o încărcase niciodată până acum”. Preocupările lui Perroots au fost reluate de PFIAB, care a clasificat reacția activităților de informții sovietice drept „fără precedent”.
La acea vreme, Perroots a ales să continue să monitorizeze dezvoltarea și să nu escaladeze conflictul. În memoriul său, Perroots a subliniat o „situație potențial dezastruoasă”, una pe care a găsit-o și mai alarmantă după Oleg Gordievski, un ofițer KGB de nivel înalt care a servit ca agent dublu pentru britanici, a dezvăluit că agenția de securitate sovietică credea că Able Archer va servi drept „acoperire” ideală pentru un atac.
Sovieticii au refuzat să creadă că americanii jucau la cacealmaiar aceștia din urmă credeau același lucru despre primii
Jones, care este și directorul Freedom of Information Act pentru Washington Post, observă că unele informații despre exercițiu rămân inaccesibile publicului; chiar și porțiuni din raportul PFIAB din 1990 sunt redactate. „Le-aș spune scepticilor că, cu cât este mai desecretizat, cu atât arată mai înfricoșător”, adaugă el.
Anii care au urmat au adus o reducere a tensiunilor care au dus la sfârșitul Războiului Rece. Schimbarea abordării lui Reagan a fost completată de ascensiunea lui Mihail Gorbaciov în 1985. În ciuda faptului că au condus pe părți opuse ale spectrului ideologic, cei doi bărbați au găsit căi de cooperare la sfârșitul anilor 1980.
Au trecut acum 3 decenii de la Războiul Rece, iar invazia Ucrainei este departe de un exercițiu fictiv. Dar deși istoria nu se repetă neapărat, ea se transformă și, încă o dată, retorica cu tentă nucleară face furori.
Geist consideră că amenințarea nucleară este un risc scăzut în prezent, dar recunoaște că simplul spectru al acesteia încă are o mare influență. „Este încadrat ceea ce este considerat posibil pentru practic toate guvernele străine, inclusiv pentru al nostru”, spune el. „Ideea intervenției directe ar fi luată în considerare mult mai serios împotriva unei puteri non-nucleare.”
Vă mai recomandăm și:
Vietăţile de pe fundul mării prezintă urme de radiaţii din urma testelor nucleare din Războiul Rece