Sifilis, o boală cumplită care exista în Europa cu mult timp înainte ca exploratorii să o aducă din Lumea Nouă

Faptul că sosirea europenilor în Lumea Nouă în 1492 a dus la o schimbare masivă în peisajul ecologic a fost acceptat pe larg în ultimii 50 de ani. Brusc, o schimbare trans-atlantică – porumb pentru grâu, roșii pentru mere, tutun pentru cai – a însemnat că planetele și animalele se deplasau între continente pentru prima oară.

Acest lucru a fost valabil și pentru patogeni, potrivit istoricului Alfred W. Crosby. Boli precum variola și rujeola, aduse în emisfera vestică de invadatori, au ucis în curând aproape toată populația indigenă. În schimb, europenii au căzut pradă sifilisului, o boală venerică provenită de la oamenii nativi. Ideea lui Crosby cu privire la schimbul de boli a fost una interesantă și a spus o poveste aparte, sugerând că, odată cu sosirea sifilisului în Europa, s-a făcut cumva dreptate.

• Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti,…
• Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine

Singura problemă este că scenariul sifilisului este greșit, potrivit cercetărilor recente efectuate de paleontologi, oamenii de știință care studiază rămășițele scheletale în căutare de dovezi ale bolilor. După decenii de cercetare, paleontologii au ajuns la concluzia că bacteria care cauzează sifilis, Treponema pallidum, exista deja în Lumea Veche, cu mult timp înainte ca exploratorul Columb să se urce la bordul vasului său și să pornească spre Hispaniola.

Europenii sufereau de sifilis cu mult timp înainte ca aceștia să ajungă în Americi

La fel ca rămășițele scheletale, operele de artă pot dezvălui cum era viața pe atunci. Chiar și manuscrisele, deși mult mai ușor de interpretat, pot dezvălui dovezi ale faptului că europenii sufereau de sifilis cu mult timp înainte ca aceștia să ajungă în Americi.

Într-un cimitir din West Sussex, Regatul Unit, arheologii au descoperit scheletul unui tânăr care avea leziuni profunde asupra craniului, claviculelor, brațelor și picioarelor, o combinație tipică pentru sifilis. A murit în secolul VI.

În Austria, un cimitir medieval conține rămășițele unui copil de șase ani cu dinți deformați, compatibile cu diagnosticul de treponematosis, posibil un caz de sifilis congenital, atunci când bacteria Treponema pallidum este transmisă de la mamă la copil în timpul sarcinii sau nașterii.

În Anatolia, Turcia de Vest, scheletul unui adolescent a dezvăluit dinți deformați și leziuni corporale. Numărul mare de oase afectate indică prezența sifilisului. Victima a murit în secolul XIII, cu doar câteva sute de ani înainte de voiajul lui Columb.

Sifilisul veneric există de mult timp în Europa

Dovezile sunt multe. Deși numărul absolut de cazuri nu este semnificativ, cazurile continuă să apară. Unele dintre dovezi apar în rămășițele oamenilor care au trăit cu peste 2.000 de ani în urmă, arată Phys.org.

Există, însă, o problemă. Oasele și dinții afectați par să prezinte dovezi ale sifilisului pre-columbian, dar există și posibilitatea că indică o altă formă a bolii. Treponema pallidum apare în mai multe tulpini. Subspecia care provoacă sifilis este cea mai mortală. Alte două subspecii ale bacteriei cauzează forme mai puțin grave, deși dureroase și inestetice, numite sifilis endemic și framboesie. Acestea nu se transmit de obicei pe cale sexuală. În zilele noastre, toate cele trei pot fi tratate cu antibiotice.

Așadar, cum putem distinge între cele trei subspecii și cum putem dovedi că forma venerică exista în Europa cu mult timp înainte?

Dovezile documentare și artistice pot elucida misterul. Dintre toți patogenii cunoscuți omenirii, doar Treponema produce rezultate atât de diferite în funcție de climat și cultură, un indiciu important pentru descoperirea dovezilor în manuscrise.

Elitele medievale sufereau forme mult mai severe decât oamenii de rând

Asta poate explica teoria că elitele medievale sufereau forme mult mai severe decât oamenii de rând. Stilul de viață ar fi protejat elita de infecții ale copilăriei, spre deosebire de grupurile inferioare care se infectau în mediile de trai aglomerate și murdare. Totuși, acele infecții din copilărie ar fi adus beneficiul imunității mai târziu în viață.

Un membru al regalității care mai mult ca sigur a murit de sifilis a fost regele Eduard al IV-lea al Angliei (1442-1483). Unul dintre consilierii săi a scris că regele a murit de o boală dificil de tratat chiar și pentru persoanele cu statut mai inferior, un comentariu criptic neînțeles anterior de istorici. Însă, comentariul său se potrivește perfect cu diferența dintre sifilisul endemic și cel veneric, dovezi care sugerează că ambele boli existau în Anglia secolului XV. Simptomele și promiscuitatea regelui confirmă diagnosticul.

Dovezile ale sifilisului în Lumea veche pot fi găsite, de asemenea, în artă. Medicii știau că sifilisul poate produce colapsarea nasului, iar artiștii medievali, începând cu secolul XII, au reprezentat această diformitate în operele lor.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O singură genă diferită poate face ca sifilisul să treacă nedetectat pentru mai mulţi ani

În sfârşit, există o speranţă pentru crearea unui vaccin împotriva sifilisului

Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?

Majoritatea manuscriselor medievale despre eroism și cavalerism s-au pierdut. Ce opere au supraviețuit?