200 de ani de istorie, scoși la lumină în Peștera Mamutului, cel mai vechi sistem de peșteri din lume
Arheologii care excavează un pasaj din Peștera Mamutului, cel mai lung sistem de peșteri cunoscut din lume, au descoperit artefacte datând din secolele XIX și XX.
Peștera Mamutului, situată în Parcul Național Peștera Mamutului, Kentucky, Statele Unite, a fost cartografiată pe o suprafață de peste 640 km.
Peștera s-a format prin procesul natural de eroziune a calcarului, în care apa de ploaie și râurile dizolvă și modelează încet calcarul moale, creând un vast sistem subteran de peșteri.
Primii exploratori amerindieni au intrat în peșteră în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, iar timp de aproape două secole au exploatat cele trei etaje superioare pentru materii prime.
Peștera Mamutului, cel mai lung sistem de peșteri cunoscut din lume
Potrivit legendei, primul european care a intrat în Peștera Mamutului a fost fie John Houchin, fie fratele său Francis Houchin, în 1797. În timp ce vânau un urs rănit, au dat peste o intrare în apropierea Green River, scrie Heritage Daily.
Începând cu 1812, în peșteră a avut loc exploatarea la scară industrială a nitratului de calciu, care a folosit o forță de muncă formată din sclavi pentru a opera aparatele, precum și pentru a transporta solul la locul central de prelucrare.
Până în 1838, peștera a fost reconvertită în atracție turistică și a folosit sclavi ca ghizi turistici. Cel mai faimos ghid a fost Stephen Bishop, un geolog care a explorat și cartografiat peștera, denumind multe dintre caracteristicile vizibile astăzi.
O echipă de arheologi de la Serviciul Parcului Național și de la Universitatea din Idaho au excavat straturi de sedimente într-o dolină prăbușită, cea mai mare intrare naturală cunoscută în sistemul de peșteri.
Primii exploratori amerindieni au intrat în peșteră în urmă cu 5.000 de ani
Se crede că la intrare a existat inițial o groapă verticală de 15 metri, dar aceasta a fost umplută în timpul operațiunilor miniere din anii 1810, fapt indicat de o hartă din 1835 care identifică un pasaj ca fiind „umplut”.
Excavațiile au scos la iveală peste 200 de ani de istorie, inclusiv sticle de cocs și piese ceramice, documentând secole de activitate turistică și îmbunătățind și mai mult cunoștințele despre geologia, hidrologia, speologia, arheologia, biologia și microbiologia peșterii prin studierea sedimentelor.
„Acest proiect va oferi cercetătorilor și oamenilor de știință și mai multe informații despre resursele culturale și naturale ale Mammoth Cave și ne va ajuta să învățăm cum să protejăm și să interpretăm mai bine parcul și pentru generațiile viitoare”, se arată într-o declarație emisă de Parcul Național Peștera Mamutului.
Vă recomandăm să mai citiți și:
Balankanche, peștera sacră a mayașilor sau poarta către un tărâm al zeilor
Cum au ajuns în Europa strămoșii noștri din Africa? Descoperirea dintr-o peșteră schimbă povestea