Cercetătorii descoperă specii de crocodili care s-au hrănit cu strămoșii oamenilor. Cât de fioroși erau?
Într-un nou studiu, cercetătorii conduși de Universitatea din Iowa au anunțat descoperirea a două noi specii de crocodili care au cutreierat Africa de Est în urmă cu 18 milioane și 15 milioane de ani, înainte de a dispărea în mod misterios.
Speciile sunt înrudite cu crocodilii pitici care se găsesc în prezent în Africa Centrală și de Vest. Dar acestea erau mult mai mari decât rudele lor moderne. Crocodilii pitici rareori depășesc 1,5 metri lungime, dar formele antice măsurau până la 12 metri lungime și probabil că erau printre cele mai feroce amenințări pentru orice animal pe care îl întâlneau.
„Aceștia au fost cei mai mari prădători pe care i-au înfruntat strămoșii noștri”, spune Christopher Brochu, profesor în cadrul Departamentului de Științe ale Pământului și Mediului din Iowa și autorul corespondent al studiului.
„Erau prădători oportuniști, la fel cum sunt crocodilii în prezent. Ar fi fost de-a dreptul periculos pentru oamenii antici să se îndrepte spre râu pentru a bea apă.”
„Cei mai mari prădători pe care i-au înfruntat strămoșii noștri”
Noile specii se numesc Kinyang mabokoensis și Kinyang tchernovi. Aveau boturi scurte și adânci și dinți mari și conici. Nările lor se deschideau oarecum în sus și în față, nu direct în sus, așa cum se întâmplă la crocodilii moderni. Își petreceau cea mai mare parte a timpului în pădure, mai degrabă decât în apă, așteptând să-și prindă prada într-o ambuscadă.
„Aveau ceea ce părea a fi un zâmbet mare care îi făcea să pară foarte fericiți, dar te-ar fi mușcat de față dacă le-ai fi dat ocazia”, spune Brochu.
Kinyang a trăit în Valea Riftului din Africa de Est, în părți din actuala Kenya, în perioada Miocenului timpuriu și mijlociu – o perioadă în care regiunea era în mare parte acoperită de păduri. Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ 15 milioane de ani, ambele specii au părut să dispară, scrie EurekAlert.
Brochu crede că schimbările climatice au dus la scăderea precipitațiilor în regiune. Reducerea precipitațiilor a dus la o retragere treptată a pădurilor, care au cedat locul pășunilor și pădurilor mixte de savană. Schimbarea peisajului a afectat Kinyang, care, potrivit cercetătorilor, preferă probabil regiunile împădurite pentru vânătoare și cuiburi.
De ce au dispărut aceste specii de crocodili?
„Crocodilii pitici moderni se găsesc exclusiv în zonele umede împădurite”, spune Brochu, care a studiat crocodilii antici și moderni timp de peste trei decenii. „Este posibil ca pierderea habitatului să fi provocat o schimbare majoră în ceea ce privește crocodilii care se găsesc în zonă. Aceleași schimbări de mediu au fost legate de apariția primatelor bipede mai mari care au dat naștere oamenilor moderni”, adaugă Brochu.
Brochu recunoaște că ceea ce a cauzat dispariția Kinyang necesită teste suplimentare, deoarece cercetătorii nu pot determina cu exactitate când au dispărut animalele. De asemenea, există un decalaj în arhiva fosilă între KInyang și alte neamuri de crocodili care au intrat în scenă începând cu aproximativ 7 milioane de ani în urmă. Printre noii veniți se numără rude ale crocodilului de Nil care se găsește în prezent în Kenya.
Brochu a examinat specimenele în timpul mai multor vizite efectuate începând cu 2007 la Muzeele Naționale din Kenya, în Nairobi. Studiul a fost publicat în revista Anatomical Record.
Vă recomandăm să mai citiți și:
O specie dispărută de crocodil ar fi fost decapitată în ritualuri
Fosile excavate în anii 1960 reprezintă veriga lipsă din evoluția crocodililor
O descoperire spectaculoasă. Fosila unui crocodil, găsită cu rămășițele unui dinozaur în stomac