Un studiu astronomic a dovedit că un pasaj din Biblie ar putea fi adevărat
Un pasaj din Biblie spune „Soare, stai nemișcat (dôm, în ebraică) la Gabaon, și Lună, în Valea Aijalon. Și Soarele a încremenit, și Luna s-a oprit (‘amad, în ebraică), până când naţiunea s-a răzbunat pe duşmanii săi”.
O mare parte din Biblie nu trebuie luată la propriu. Deși există dovezi ale unor inundații mari de-a lungul istoriei, este puțin probabil ca întreaga faună de pe Pământ să fi urcat într-o barcă. Dar în 2017, un pasaj din Biblie a atras atenția astronomilor Colin Humphreys și Graeme Waddington. Ei credeau, pe baza traducerilor ulterioare ale textului și a cunoștințelor astronomice, că pasajul s-ar putea referi la o eclipsă de soare.
„Cuvântul ebraic dôm înseamnă a fi tăcut, mut sau nemișcat. Termenul ‘amad este un cuvânt mai larg care înseamnă a se opri sau a se ridica. Traducerile în engleză modernă ale acestui pasaj (cum ar fi NRSV, Noua versiune standard revizuită, citată în articolul IFL Science) au urmat toate Versiunea Autorizată King James (KJAV) a Bibliei, tradusă în 1611, și a presupus că textul ebraic înseamnă că Soarele și Luna s-au oprit din mișcare”, scrie echipa de cercetători care a studiat fragmentul.
Lucrarea lor a fost publicată în revista Astronomy and Geophysics.
Reinterpretarea unui pasaj din Biblie
„Cu toate acestea, un sens alternativ plauzibil este că Soarele și Luna au încetat să facă ceea ce fac în mod normal: au încetat să strălucească. Cu alte cuvinte, textul se referă la o eclipsă de soare, atunci când Soarele încetează să mai strălucească”, spun oamenii de știință.
S-a arătat deja că nu au avut loc eclipse complete în acea regiune în posibila perioadă de timp a bătăliei. Cu toate acestea, echipa a crezut că textul s-ar putea referi la o eclipsă parțială. Un pasaj ulterior din cartea lui Iosua afirmă că „Soarele nu s-a grăbit să apună pentru aproximativ o zi întreagă”. Echipa crede că acest lucru s-ar fi putut datora scăderii luminii pe măsură ce eclipsa se apropia de punctul maxim.
„După-amiaza, lumina Soarelui în Canaan a început să scadă de la nivelul său normal pe care îl avea în jurul orei 15:30, ajungând ca în jurul orei 16:50 să fie de aproximativ 10 ori mai puțin intensă decât în mod normal și ‘s-a înserat’”, a scris echipa.
„Totuși în jurul orei 17:10 nivelul de iluminare ar fi fost oarecum restabilit înainte de a se însera din nou, ca apoi Soarele să apună în cele din urmă la aproximativ 17:38. În culturile pre-științifice, o astfel de abatere neașteptată de la comportamentul normal din partea Soarelui putea doar să inspire uimire, iar schimbarea percepută a nivelului de lumină ambientală era descrisă în mod natural în termenii folosiți pentru ordinea normală a lucrurilor, adică ‘seară’. Prin urmare, israeliții ar fi descris fenomenul drept o înserare dublă”, spun oamenii de știință.
O singură eclipsă
Ei au observat că în perioada premergătoare eclipsei, Luna era în conjuncție, ceea ce înseamnă că aceasta nu strălucea pe cer. Cercetătorii speculează că israeliții, care cunoșteau bine acest ciclu, s-ar fi folosit de cerul întunecat pentru a-și masca atacul inițial din Gabaon.
Astronomii au căutat potențiale eclipse de soare, folosind unele informații pentru a-i ajuta să restrângă căutarea unei eclipse. Ei cunoșteau estimările aproximative ale datelor conducătorilor implicați în bătălie. Merneptah, de exemplu, este datat că a trăit între 1213 și 1203 î.Hr. sau până la 1204-1194 î.Hr. Oamenii de știință au putut găsi, analizând o perioadă de aproape 500 de ani, o singură eclipsă care a fost vizibilă de pe potențialele câmpuri de luptă.
„Din calculele noastre aflăm că singura eclipsă inelară vizibilă din Gabaon între anii 1500 și 1050 î.Hr. […] a fost pe 30 octombrie 1207 î.Hr., după-amiaza”, spun astronomii.
O descoperire pe cât de fascinantă, pe atât de importantă
Studiul are implicații dincolo de datarea unei bătălii biblice.
„Am datat-o ca având loc pe 30 octombrie 1207 î.Hr., ceea ce o face posibil cea mai veche eclipsă de soare databilă înregistrată vreodată”, a scris echipa în lucrare.
„Acest lucru ne permite să perfecționăm datele anumitor faraoni egipteni, inclusiv Ramses cel Mare. De asemenea, sugerează că expresiile utilizate în prezent pentru calcularea modificărilor ratei de rotație a Pământului pot fi extinse în mod sigur cu 500 de ani în urmă, de la 700 î.Hr. la 1200 î.Hr.”, spun cercetătorii.
Vă recomandăm să citiți și:
Noi indicii despre „ușa” misterioasă de pe Marte. Ce a descoperit NASA?
Inginerii de la NASA, nedumeriți de datele „imposibile” colectate de sonda Voyager 1
Un moment crucial în istoria omenirii. Când am putea deveni o specie interplanetară?