Home » Istorie » Marlene Dietrich, actrița de origine germană care putea să frângă inima oricui

Marlene Dietrich, actrița de origine germană care putea să frângă inima oricui

Sursa foto: Profimedia
Publicat: 23.05.2022

Marlene Dietrich a fost o actriță de origine germană care prin frumusețea, vocea și eleganța sa, dar și senzualitatea sa aparent apatică, a ajuns una dintre cele mai fascinante personalități ale cinematografiei din lume.

Marlene Dietrich s-a născut în data de 27 decembrie 1901, în Schöneberg (acum Berlin), Germania și a murit la data de 6 mai 1992, în Paris, Franța.

Regizorul Josef von Sternberg a inclus-o în distribuția peliculei „Der blaue Engel” (1930) în personajul feminin principal Lola-Lola. Acesta a fost unul dintre primele filme sonore ale Germaniei, iar succesul peliculei a catapultat-o pe Dietrich și i-a adus faimă neașteptată, potrivit Britannica.

Marlene Dietrich a refuzat să lucreze în Germania în timpul celui de-al Treilea Reich

În timpul celui de-al Treilea Reich, în pofida cererilor personale din partea lui Adolf Hitler, Dietrich a refuzat să lucreze în Germania, iar filmele ei au fost interzise temporar în țară. Lepădându-se de nazism și declarând într-un interviu că „Hitler este un idiot”, Dietrich a fost considerată o trădătoare în Germania. Frumoasa actrița chiar a fost scuipată de susținători naziști în timpul unei vizite la Berlin în 1960 (în 2001, la aniversarea a 100 de ani de la nașterea sa, autoritățile au emis scuze oficiale pentru incident).

După ce a obținut cetățenia americană în 1937, Marlene Dietrich a efectuat peste 500 de apariții pentru trupele aliate între 1943 și 1946. Dietrich a declarat mai târziu că „America m-a primit la sânul ei atunci când eu nu am mai avut o țară natală demnă de acest nume, însă în inima mea, în sufletul meu, eu sunt germană”.

Sursa foto: Profimedia

Personajul lui Dietrich a fost atent creat, iar filmele sale (cu doar câteva excepții) au fost executate cu măiestrie. Deși nu avea abilități vocale nemaipomenite, Dietrich a interpretat numeroase cântece memorabile cum ar fi „La Vie en rose”, „Lili Marleen”, „Falling in Love Again” și „Give Me the Man”. Relațiile sale amoroase, atât cu bărbați, cât și cu femei, erau aspecte bine cunoscute, însă, în loc să-i distrugă carieră, aventurile amoroase au părut să o amplifice.

Totodată, Dietrich a fost un simbol al modei, purtând cu eleganță pantaloni și alte articole de îmbrăcăminte specifice bărbaților, actrița contribuind la lansarea stilului de modă american care a dominat în secolul XXI.

„Masculinitatea sa atrage femeile și sexualitatea sa atrage bărbații”

Așa cum spunea cândva criticul Kenneth Tynan, Marlene Dietrich „avea sex, dar nu și un gen anume”. „Se comportă ca un bărbat, personajele pe care le joacă iubesc puterea și poartă pantaloni. Masculinitatea sa atrage femeile și sexualitatea sa atrage bărbații”, sublinia Tynan.

Totuși, „magnetismul” personal al lui Marlene Dietrich era mai mult decât imaginea sa puternică și androgină. Un alt admirator al său, scriitorul Ernest Hemingway a spus că „dacă nu avea nimic mai mult decât vocea, ți-ar putea frânge inima cu ea”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Edith Piaf, „mica privighetoare” care a cucerit o lume întreagă

Dieta lui Marilyn Monroe. Ce mânca legendara actriță?

Marilyn Monroe, o legendă a cinematografiei americane

Brigitte Bardot, o zeiță a marilor ecrane și actriță controversată

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase