Test de cultură generală. În ce lună a început Primul Război Mondial?
Primul Război Mondial, cunoscut și sub numele de Marele Război, a început în 1914 după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei.
Uciderea lui a degenerat într-un război în întreaga Europă, acesta desfășurându-se până în 1918. În timpul conflictului, Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman (Puterile Centrale) au luptat împotriva Marii Britanii, Franței, Rusiei, Italiei, României, Canada, Japoniei și Statele Unite (Puterile Aliate).
Datorită noilor tehnologii militare și ororilor războiului de tranșee, Primul Război Mondial a cunoscut niveluri fără precedent de măcel și distrugere.
Potrivit History, atunci când s-a terminat războiul și Puterile Aliate au revendicat victoria, peste 16 milioane de oameni, soldați și civili erau morți.
Cum a început Primul Război Mondial?
Cel mai simplu răspuns este că motivul imediat a fost asasinarea lui Franz Ferdinand, arhiducele Austro-Ungariei. Moartea sa din mâna lui Gavrilo Princip, un naționalist sârb cu legături cu grupul militar secret cunoscut sub numele de Mâna Neagră, a propulsat marile puteri militare europene către război.
Evenimentele care au dus la asasinat sunt semnificativ mai complicate, dar majoritatea experților sunt de acord că apariția treptată a unui grup de alianțe între marile puteri a fost parțial de vină pentru declanșarea războiului, scrie The Week.
Până în 1914, aceste alianțe au dus la unirea celor șase mari puteri ale Europei în două grupuri mari: Marea Britanie, Franța și Rusia au format Tripla Înțelegere (Antanta), în timp ce Germania, Austro-Ungaria și Italia au format Tripla Alianță (Puterile Centrale).
Principalele momente ale începerii războiului
Pe măsură ce aceste țări s-au ajutat reciproc după asasinarea lui Franz Ferdinand, declarațiile lor de război au produs un efect de domino. Iată o cronologie, pe scurt, a evenimentelor cu care a început Marele Război:
– 28 iunie 1914 – Gavrilo Princip îl asasina pe Franz Ferdinand.
– 28 iulie 1914 – Austro-Ungaria declară război Serbiei.
– 2 august 1914 – Imperiul Otoman (Turcia) și Germania semnează un tratat secret de alianță.
– 3 august 1914 – Germania declară război Franței.
– 4 august 1914 – Germania invadează Belgia, determinând Marea Britanie să declare război Germaniei.
– 10 august 1914 – Austro-Ungaria invadează Rusia.
Așadar, Primul Război Mondial a început în data de 28 iulie 1914 .
Ulterior, alte țări s-au alăturat conflictului
Pe măsură ce războiul a progresat, alte acte de agresiune au atras și alte țări în conflict, printre care și Statele Unite. Mulți alții, inclusiv Australia, India și majoritatea coloniilor africane, au luptat la ordinul conducătorilor lor imperiali.
Dar chiar și teoria alianței este considerată acum prea simplistă de către mulți istorici. Războiul a venit în Europa nu întâmplător, ci pe cale de consecință, susține istoricul militar Gary Sheffield.
Potrivit lui Sheffield, Primul Război Mondial a început din două motive fundamentale: „În primul rând, factorii de decizie din Berlin și Viena au ales să urmeze un curs despre care sperau că va le aduce avantaje politice semnificative, chiar dacă ar duce la un război general. În al doilea rând, guvernele din statele Antantei nu s-au lăsat nici ele mai prejos”.
Vă recomandăm să citiți și:
În urmă cu şapte decenii, italienii îl executau pe ”Il Duce”
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Winston Churchill, buldogul englez care suferea de psihoză maniaco-depresivă