Există multe modalități demne de a fi păstrat după ce mori, de la incinerare sau acvamare până la a fi aruncat cu o catapultă asupra inamicilor. Cu toate acestea, pentru unele suflete nefericite, înmormântarea nu va fi ultima dată când vor fi văzute, iar de vină este sindromul sicriului exploziv.
În seria sa de pe YouTube „Ask a Mortician”, specialista în pompe funebre Caitlin Doughty explică ce se întâmplă atunci când cadavrele sunt sigilate un pic prea bine în locul lor de odihnă final.
„Ideal ar fi ca un corp aflat în descompunere să aibă acces la un pic de aer, astfel încât să se poată deshidrata. Dar dacă este îngropat într-unul dintre acele sicrie de protecție foarte sigilate, nu există loc pentru ca toate acele gaze și lichide să iasă, astfel organismul transformându-se într-un fel de mlaștină. Ar deveni ceva ce seamănă cu ființa din filmul ‘Creatura din Laguna Neagră’”, a spus Doughty.
Fiind incapabil să iasă, gazul din sicriu sau mausoleu se acumulează până când se produce o explozie care va împrăștia rămășițele pe capac, scrie IFL Science.
„În cazul exploziilor foarte violente, chiar și marmura criptei poate fi dislocată”, spune Doughty în videoclipul ei.
Un exemplu în care a avut loc sindromul sicriului exploziv îl are în centrul acțiunii pe primul rege normand al Angliei: William Cuceritorul.
William a fost rănit în timp ce călărea în luptă, fiindu-i străpunse intestinele. Pe măsură ce regele murea încet, oamenii din viața lui (cu care nu se purtase foarte frumos și fiul său, cu care era efectiv în război) au decis să nu se ocupe de aranjarea înmormântării sale. După ce a murit, trupul său a rămas în descompunere pe o lespede de piatră în timp ce aștepta ca cineva să se ofere voluntar.
În cele din urmă, un cavaler a decis să se implice și a transportat cadavrul pe o distanță de 112 kilometri până la Caen pentru a fi îngropat, în timp ce trupul continua să se descompună și să acumuleze gaz.
La sosire, un foc din oraș a încălzit cadavrul și mai mult și a menținut acele gaze în expansiune. În ziua înmormântării, era prea umflat pentru a încăpea în sarcofag. Nedescurajați de fizica de bază, ca un copil mic care încearcă să bage o jucărie pătrată printr-o gaură în formă de cerc, groparii au încercat totuși să-l înghesuie acolo.
În acel moment, corpul a explodat, iar „intestinele umflate s-au spart și o duhoare intolerabilă a atacat nările celor din apropiere și pe cele ale întregii mulțimi”. Cei îndoliați au fost, astfel, acoperiți cu rămășițe ale regelui.
Vă recomandăm să citiți și:
Un studiu dezvăluie noi detalii despre sindromul ciudat care face ca stelele de mare să se topească
Sindromul bebelușului scuturat. Cum se manifestă și cât de grav poate fi?
Un raport CIA arată că Sindromul Havana nu este cauzat de interferenţe străine
Un sindrom de îmbătrânire prematură ar putea fi cauzat de o structură neobișnuită din ADN