Borcane uriașe din piatră, descoperite de cercetători în India. Ce spun legendele despre misterioasele structuri?
Borcane uriașe care ar fi fost folosite pentru ritualuri funerare au fost descoperite la patru noi situri din Assam, India. Descoperirea a fost făcută în cadrul unei colaborări care a implicat cercetători de la Universitatea Australiană Națională (ANU).
Cele 65 de borcane din gresie descoperite recente au forme și decorațiuni variate, unele fiind înalte și cilindrice, iar altele parțial sau complet îngropate în sol. Borcane similare, unele care ating până la trei metri înălțime și doi metri lățime, au fost descoperite în trecut în Laos și Indonezia.
„Nu știm deocamdată cine le-a creat sau unde au trăit. Totul este un mister”, a precizat Nicholas Skopal, student doctorand la ANU.
Un alt mister este cum au fost întrebuințate uriașele borcane. Oamenii de știință cred că, cel mai probabil, borcanele erau asociate cu practici mortuare.
Ce spun unele legende despre borcanele găsite în Assam?
„Există unele legende de la oamenii Naga, grupurile etnice actuale din nord-estul Indiei, despre descoperirea borcanelor Assam umplute cu rămășițe incinerate, mărgele și alte artefacte naturale”, a adăugat Skopal. Teoria se potrivește cu descoperirile de la alte situri cu borcane din țări precum Laos, care sunt, de asemenea, asociate cu ritualuri de înmormântare.
„Se pare că nu există grupuri etnice în viață astăzi în India care mai sunt asociate cu borcanele, fapt ce înseamnă că este important să conservăm moștenirea culturală. Cu cât ne ia mai mult să le găsim, cu atât cresc șansele ca acestea să fie distruse, pe măsură ce mai multe zone sunt defrișate în scopuri agricole”, a subliniat studentul.
Cercetătorii au colaborat cu localnicii în căutarea borcanelor
Cercetătorii au colaborat cu localnicii pentru a descoperi potențiale situri cu borcane, adesea fiind vorba despre zone de junglă muntoasă care erau dificil de accesat.
„Odată ce siturile au fost documentate, guvernul poate colabora mult mai ușor cu localnicii pentru a proteja și gestiona siturile astfel încât să nu fie distruse”, a adăugat Skopal.
Noile descoperiri au fost detaliate într-un studiu publicat în Journal of Asian Archaeology. Totodată, cercetările au fost coordonate de Tilok Thakuria, de la Universitatea North Eastern Hill și Uttam Bathari, de la Universitatea Gauhati, ambele instituții fiind situate în India.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Vârsta adevărată a megaliților misterioși din „Câmpia Borcanelor”, aflată în sfârșit de arheologi
„Piatra Ucigașă” din Japonia, în care se spune că ar fi fost închis un demon, s-a crăpat
Un mozaic din piatră, vechi de 3.500 de ani, descoperit în Turcia