Babi Iar, probabil cel mai amplu masacru comis de naziști în Uniunea Sovietică
Babi Iar, sau Babân Iar, este o râpă situată în partea de nord a capitalei ucrainene Kiev, dar și locul unui mormânt comun al victimelor, majoritatea evrei, naziștilor între anii 1941 și 1943.
După masacrul inițial al evreilor, Babi Iar a continuat să fie folosit drept loc de execuție pentru prizonierii de război sovietici, romi și evrei. Relatările sovietice despre război vorbesc despre 100.000 de morți. Adevăratul număr de victime s-ar putea să nu fie niciodată cunoscut. Babi Iar a devenit un simbol pentru prima etapă de execuții din timpul Holocaustului și a masacrelor desfășurate de Einsatzgruppe (în traducere „grup de intervenție”).
Armata germană a preluat controlul asupra Kievului la data de 19 septembrie 1941. La începutul acelui an, Adolf Hitler a ordonat trupelor speciale SS să urmeze armata în Uniunea Sovietică și să ucidă toți oficialii evrei și sovietici. Mai mult, la câteva zile după căderea Kievului, o explozie a zguduit postul de comandă german din oraș, astfel omorând mulți soldați germani și sporind ura naziștilor față de evrei, pe care i-au acuzat pe nedrept pentru explozie.
Naziștii au încercat să ascundă dovezile masacrului
Atunci când trupele SS au intrat în oraș, evreii din Kiev au fost marcați pentru distrugere. La data de 29 și 30 septembrie, în decurs de 36 de ore, aproape 34.000 de evrei au fost duși în afara orașului, dezbrăcați și împușcați cu mitraliera, iar apoi au fost aruncați în râpa care a fost imediat acoperită.
Unele victime încă mai erau în viață. În următorii doi ani, mormântul comun a acumulat mii de alte victime, în principal evrei, dar și oficiali comuniști și prizonieri de război sovietici. Pe măsură ce armatele germane se retrăgeau din Uniunea Sovietică, naziștii au încercat să ascundă dovezile masacrului.
Au fost aduse mașinării de sfărâmat oase la fața locului. Cadavrele au fost așezate pe bușteni de lemn, apoi stropite cu gaz și incendiate. Flăcările au fost văzute până în Kiev. Atunci când munca a fost finalizată, muncitorii, prizonieri aduși de la un lagăr de concentrate din apropiere, au fost și ei uciși. Sub adăpostul nopții, în data de 29 septembrie 1943, mai mulți prizonieri au încercat să evadeze, iar în jur de 15 au trăit să povestească prin ce au trecut.
Timp de 25 de ani, Uniunea Sovietică nu a recunoscut Babi Iar
Masacrul a fost descris în detaliu de martori și a fost povestit în romane de Ilia Ehrenburg și Anatoly Kuznetsov, precum și în relatări ale martorilor non-evrei într-o lucrare intitulată „Vremurile de altă dată: Holocaustul văzut de făptașii și martorii săi” (1991), potrivit Britannica.
Timp de 25 de ani după război, Uniunea Sovietică nu a recunoscut Babi Iar. Niciun memorial nu a fost amplasat la fața locului. Protestând față de planurile de construire a unui stadion sportiv la locul masacrului, Evgheni Evtușenko, pe atunci un tânăr poet sovietic, a scris o poezie intitulată „Babi Iar” care începe cu versurile „Nu există nicio piatră de mormânt la Babi Iar/ Doar pământ aspru a fost îngrămădit aici/ O mare groază mă cuprinde”.
Un mic obelisc a fost amplasat la Babi Iar în 1966
Un an mai târziu, versurile au fost adaptate într-un cântec de Dmitri Șostakovici, care a fost interpretat pentru prima oară la Moscova în decembrie 1962. Atât Evtușenko cât și Șostakovici au fost mustrați de autoritățile sovietice, care au refuzat să atribuie o semnificație specială pentru locul în care au fost uciși evrei și sovietici.
Un mic obelisc a fost amplasat la Babi Iar în 1966. În 1974, o statuie de 15 metri înălțime a fost într-un final ridicată la fața locului. Identificarea victimelor a fost vagă, iar cuvântul „evreu” nu a fost folosit. Abia în 1991, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la masacru, identitatea victimelor a fost în sfârșit inclusă pe monument de noul guvern ucrainean independent.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Revoluția Portocalie. Ce a fost și ce a însemnat pentru Ucraina?
Rusia și Ucraina, istoria întortocheată care le unește, dar și separă în același timp
Factorii care au dus la colapsul URSS, cândva cel mai mare stat din lume
Mari personalități din istoria Ucrainei care au adus contribuții întregii lumi