Cum se explică popularitatea orașului antic Monte Alban, care a rezistat pentru mai bine de un mileniu

11 03. 2022, 19:00

Locație, locație și locație – prima regulă în imobiliare. Pentru o lungă perioadă de timp s-a presupus că apropierea de resurse condiționează tiparul poziționării construcțiilor, cu orașe ridicate cel mai adesea în apropiere de apă sau terenuri fertile, propice cultivării recoltelor. 

Un nou articol însă, al unei familii de arheologi, pune la îndoială această ipoteză, folosindu-se de exemplul unui oraș antic din zona care este acum Mexicul de Sud.

Cercetătorii susțin că Monte Alban, care pentru mii de ani a fost cel mai mare oraș din regiune, nu era situat deloc într-o zonă favorabilă. Dar ceea ce a avut însă a fost o poziție favorabilă și ușor de apărat, pe creasta unui deal și o formă colectivă de guvernare care atrăgea oamenii.

„Am vrut să știm de ce Monte Alban a fost fondat acolo”

„Am vrut să știm de ce Monte Alban a fost fondat acolo”, spune Linda Nicholas, unul dintre autorii studiului „Frontiers in Political Science” și custode adjunct la Muzeul Field.

Monte Alban se întinde în Valea Oaxaca din sudul Mexicului. A apărut în anul 500 înaintea erai noastre, crescând rapid și a rezistat ca metropolă a regiunii pentru mai bine de 1200 de ani, cu mult mai mult decât altele, dacă nu, chiar mai mult decât orașele mezo-americane, precizează EurekAlert.

„Am lucrat în Valea Oaxaca pentru mai bine de 40 de ani punându-se întrebarea de ce acest loc a atras atât de mulți oameni și care au contribuit la durabilitatea acestui oraș”, spune Gary Fineman, co-autor al studiului „Over the years, a few competing ideas have been advanced”.

Posibile explicații pentru popularitatea orașului antic

O ipoteză care poate explica creșterea rapidă de la Monte Alban poate fi dată de coerciție – ideea că lideri puternici forțau oamenii să se mute acolo. O altă posibilă explicație este aceea că oamenii preferau acea zonă fiindcă era propice pentru cultivarea terenurilor. Pentru verificarea veridicității acestor posibile explicații, Nicholas și Feinman au parcurs mai multe decenii de cercetare asupra Monte Alban, dar și a zonelor din proximitate.

Pentru evaluarea argumentului că Monte Alban era un punct de interes datorită fertilității terenurilor, cercetătorii au apelat la studiile privind folosirea modernă a terenurilor din vale pentru a cartografia diferitele clase de pământ  în funcție de disponibilitatea și permanența apei, cel mai important dintre factori.

Terenurile bogate în apă erau distribuite în anumite zone, astfel încât unele zone erau mai bogate în apă decât altele. În vreme ce așezările pre-Monte Alban erau mai concentrate în cele mai productive părți ale văii, Monte Alban nu era. Calitatea pământului nu era un factor primordial în stabilirea așezării în vremea în care Monte Alban a luat naștere.

Productivitatea agricolă nu explică localizarea

„Analiza Lindei arată foarte clar că Monte Alban nu era localizat în cel mai fertil teren. Fie că te uiți la teren în sine, fie că privești forța de muncă pentru lucrarea acelui teren, productivitatea agrară nu poate explica localizarea”, mai spune Feinman.

Așa că ipoteza solului fertil nu este aplicabilă pentru Monte Alban. Feinman și Nicholas au mai investigat și posibilitatea forțării oamenilor să vină în zonă. Această parte a proiectului s-a bazat pe decenii de studii arheologice.

„În  anii 1960, arheologii au început să pună tot felul de întrebări privitoare la societățile antice, dincolo de simpla colectare și catalogare a artefactelor”, completează Nicholas. „Când este excavat un sit, vezi doar o imagine mică, care este atât distructivă, cât și expansivă”.

„Dacă încerci să răspunzi la întrebări privitoare la modul de formare al orașelor antice și durata existenței acestora, simplele excavații nu sunt suficiente”, adaugă Feinman. „Dacă vrei să afli despre Chicago, excavarea unei singure locuințe, a unui bloc sau chiar a unui întreg cartier nu sunt suficiente pentru a înțelege creșterea centrului în raport cu Râul Chicago sau Michigan sau cum sunt legate acestea de un complex mult mai amplu de așezări din nordul Illinois”.

Pentru a avea o imagine mai amplă asupra vieții oamenilor și a schimbării modelului așezărilor în timp, Nicholas și Feinman au colaborat cu Richard Blanton și Stephen Kowalewski în Oaxaca.

Cercetarea la pas a Văii Oaxaca pentru găsirea unor posibile explicații

„Pentru studiul nostru sistematic, ne-am folosit de fotografii aeriene și hărți pentru parcurgerea întregii văi. Când am descoperit siturile arheologice, am notat ceea ce am găsit și unde, făcând analize pentru a stabili perioada de ocupare. Alături de colegii noștri am străbătut mii de kilometri în Valea Oaxaca și zonele adiacente”. Cercetările au fost completate în timp de mai multe excavații de profunzime ale altor specialiști din zone cheie.

Rezidenții din Monte Alban erau interdependenți din punct de vedere economic, făcând schimburi cu produse și alimente în condiții de mediu riscante. Cu toate că nu au fost descoperite depozite mari pentru depozitarea alimentelor, există unele indicii cum că rezidenții ar fi participat la schimburi în piețe, lucru care ar fi putut echilibra cumva lipsa precipitațiilor din regiune. Apărarea colectivă și oportunitatea economică au atras oamenii de peste tot la Monte Alban.

Gradul crescut de cooperare dintre gospodăriile din Monte Alban era reflectat oarecum și în modul de organizare politică. „Prin comparație cu societăți mult mai autocratice, cum ar fi Maia, Monte Alban părea să aibă o formă colectivă de guvernare”, spune Nicholas. Societățile autocratice – acelea conduse de despoți, unde mici grupuri de oameni dețineau întreaga putere – aveau o arhitectură care reflecta cumva forma de guvernare.

Conducătorii despotici servesc deseori drept panouri publicitare pentru regimurile lor, cu monumente personalizate și gravate. Monte Alban însă este caracterizat de clădiri publice non-rezidențiale, temple și piețe comune destul de mari. Având în vedere longevitatea sitului, numărul monumentelor descoperite este relativ redus.

O societate bazată mai mult pe cooperare

Cu toate că apărarea a fost un elemente central care a contribuit la fondarea și localizarea Monte Alban, nu sunt dovezi cum că ocupanții timpurii au fost cumva forțați să ocupe aceste zone deluroase unde perspectivele agricole erau riscante, era nevoie de eforturi interpersonale pentru a susține reședințele, iar așezările rezidențiale erau condensate.

De vreme ce cel mai probabil oamenii nu au fost forțați să vină la Monte Alban și nici nu au venit aici din considerente de productivitate agricolă, rămâne întrebarea: de ce a crescut atât de repede Monte Alban și de ce și-a menținut importanța și mărimea pentru o perioadă atât de mare de timp?

„Credem că există un context legat de cooperare”, spune Nicholas. Bazându-se pe opere ale unor specialiști precum Margaret Levi și Richard Blanton, Feinman spune că „era vorba despre un fel de relații mutuale între oamenii care aveau puterea și cei care nu o aveau. În acest caz, cei puternici puteau coordona apărarea, organizau piețele și conduceau activități ritualice care să contribuie la solidaritatea comunitară.

Pe de altă parte, cea mai mare parte din populația orașului producea hrana și celelalte lucruri de care era nevoie pentru a susține așezarea și, prin intermediul taxelor, sprijineau guvernarea. Era așadar un proces colaborativ care se baza pe acord și acceptare.

Cooperarea, un element de interes pentru oamenii acelor vremuri

Feinman precizează că arhitectura orașului poate include indicii despre relațiile de cooperare dintre clasele care conduceau oamenii la Monte Alban. „Încă de la fondarea sitului, exista o piață mare unde oamenii se puteau aduna și face auziți. Poate că au fost încurajați să se mute, din rațiuni de apărare și de oportunitate economică. Dar pe de altă parte, pentru a sublinia și sprijini aceste noi instituții, fermierii probabil că trebuiau să cedeze o pate din surplus. Astfel că relația era una de reciprocitate”.

Monte Alban a fost locul în care contractul social a fost stabilit încă de la început. Era cumva mai echitabil și nu atât de centrat pe elite. Iar cu o guvernare colectivă și relativ echitabilă, a rezistat pentru mai bine de un mileniu. Dar cu toate acestea a intrat în colaps, populația a intrat într-un declin drastic și multe dintre instituții s-au dizolvat, introducându-se o perioadă de guvernarea autocratică.

Vă mai recomandăm și:

„Brăţările regale dacice de la Sarmizegetusa Regia”, conferinţă în cadrul Muzeul de Arheologie din Lisabona

Istoria chimică a Căii Lactee, dezvăluită de un catalog format din zeci de milioane de stele

Morminte acoperite cu vopsea roșie, descoperite în movile din Serbia. Ce ar fi simbolizat?

Monede celtice de aur numite „Cupe curcubeu” au fost găsite pentru prima oară în Brandenburg