Familia de avioane MiG. O istorie îndelungată a acestor aparate de zbor
MiG face referire la oricare membru al familiei de avioane militare de luptă sovietice produse de un birou de proiectare în 1939. Cei al căror nume se leagă de proiectarea acestui tip de avioane de luptă sunt Artem Mikoyan – de unde provine litera „M” din denumire și Mihail Gurevich – pentru litera „G”, iar „i” înseamnă „și” în limba rusă.
Primele modele de avioane MiG erau aeronave cu elice produse în număr limitat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. MiG-9, care a zburat pentru prima dată în 1946, aplica propulsia cu reacție la o structură cu motor cu piston; dar MiG-15 era construit cu aripi înclinate, proiect derivat din cercetările germane din timpul războiului și propulsat de o copie a unui motor Rolls-Royce.
Acesta din urmă a ajuns să devină unul dintre cele mai bune avioane de luptă timpurii.
Performanța modelelor timpurii
Acest avion cu un singur loc și un singur motor a fost ridicat în aer pentru prima dată în 1947 și a fost botezat în luptele din Războiul Corean, indică Britannica. O variantă îmbunătățită, MiG-17, a zburat pentru prima dată în 1950, având manevrabilitate comună și folosit pentru interceptare defensivă de către Vietnamul de Nord în cadrul Războiului din Vietnam din timpul anilor 1960, dar și ca bombardier de către Egipt și Siria în Războiul Arabo-Israelian din 1973.
Motoarele gemene au făcut din MiG-19, ridicat în aer pentru prima dată în 1953, primul avion de luptă supersonic produs de europeni, dar a fost surclasat de MiG-21, avion de interceptare ușor, cu u singur motor capabil să efectueze zboruri la de două ori viteza sunetului.
Versiunea de bază, care a intrat în producție în anul 1958, era reprezentată de un model simplu, ieftin, ușor de manevrat și capabil să fie manevrat ușor pe orice tip de aerodrom. A devenit principalul avion de luptă de interceptare la altitudine mare folosit de Vietnamul de Nord. Versiunile îmbunătățite au ajuns să devină coloana vertebrală a forțelor aeriene arabe în timpul anilor 1970.
Contextele istorice au determinat o cursă pentru îmbunătățirea acestor avioane
MiG-23, care a intrat în serviciul activ în 1972 era dotat cu o aripă de baleiaj variabil pentru îmbunătățirea performanțelor de zbor la altitudini și viteze variabile. A beneficiat și de un senzor electronic și sisteme de avertizare din ce în ce mai performante care permiteau succesiunii de modele MiG să identifice și neutralizeze mai ușor avioanele inamice, pe distanțe tot mai mari.
O versiune a lui MiG-23 creat pentru atac la sol, avea o cabina de pilotaj blindată, dar și un spațiu mai mare de depozitare a muniției era cunoscut ca MiG-27. Ca răspuns la acesta, experimentele americane în domeniul bombardierelor supersonice de mare altitudine au dat naștere la MiG-25 în anii 1960.
Introdus în 1970, acest avion de interceptare cu două motoare era cel mai rapid avion de luptă care atingea viteze de 2,7 și 2,8 Mach și cu un plafon operațional de 24.400 metri. Aceste capabilități îl făceau foarte util în misiunile de cercetare. MiG-31, un avion de interceptare cu două locuri a fost introdus în 1983 și avea ca punct de plecare modelul MiG-25, dar era modificat în sensul unor viteze mai mici, dar cu performanțe mai bune la altitudini mici.
MiG-29, primul avion operațional din 1985 avea un singur loc, două motoare fiind un avion de luptă aer-aer, dar care avea posibilitatea de a fi folosit și ca avion de luptă la sol. Cele mai multe variante ale avioanelor MiG, cu excepția MiG-23 și MiG-25 erau produse și în afara Uniunii Sovietice în țări precum China, Polonia, Cehoslovacia și India.
Vă mai recomandăm și:
Cel mai mare avion din lume a pierit în atacurile rușilor asupra Ucrainei
Ce se întâmplă atunci când un avion face o aterizare de urgență?
Elon Musk i-a oferit unui tânăr 5.000 de dolari pentru a nu-i mai urmări avionul