Arheologii au identificat rolul pe care Stonehenge îl avea în măsurarea timpului

03 03. 2022, 11:00

This browser does not support the video element.

În prezent ne folosim de calendare pentru a măsura timpul, însă oamenii mileniului al treilea înaintea erei noastre apelau la pietre gigantice pentru a face acest lucru. 

Un nou studiu explică modul în care Stonehenge ar fi putut să fie folosit la începuturi pentru măsurarea anului solar de 365 de zile.

Noile descoperiri se bazează pe o analiză atentă a numărului pietrelor, dar și a poziționării acestora, precum și compararea acestora cu alte sisteme antice de măsurare a timpului care i-ar fi putut influența pe constructorii Stonehenge.

Un ceas gigantic

Studiile care privesc Stonehenge ca pe un sistem antic de măsurare a timpului și a anotimpurilor se întind pe mai multe secole, dar până acum nu a fost clar modul de funcționare al acestora, indică Science Alert.

Noile cercetări s-au bazat pe studiile anterioare care scoteau la iveală să cercul de Sarsen, ale cărui pietre ar fi fost aduse în aceeași perioadă de timp și cel mai probabil că aveau rolul de a funcționa ca un întreg.

Având acest punct de plecare, arheologul Timothy Darvill, de la Universitatea Bournemouth din Marea Britanie a analizat poziția diferitelor cercuri de piatră din care era compus monumentul, dar și a modului în care acestea ar putea fi legate de un sistem calendaristic.

Rolul de calendar pe care l-ar fi putut avea Stonehenge

De foarte multă vreme arheologii credeau că monumentul ar fi putut funcționa pe post de calendar, datorită poziționării pietrelor și a alinierii acestora cu solstițiile.

„Acest calendar ar fi funcționat într-un fel direct”, spune Darvill. „Fiecare dintre cele treizeci de pietre ale Cercului Sarsen reprezintă o zi din cadrul unei luni, împărțită în trei săptămâni a câte zile.

Credit foto: Shutterstock

Luna intercalară, cel mai probabil dedicată divinităților, este reprezentată de cinci triliți poziționați în centrul sitului. Având funcția de calendar solar, solstițiile de iarnă și de vară pot fi privite prin aceeași pereche de pietre în fiecare an. Metoda ar fi avut rolul de verificare a erorilor, sugerează Darvill. Dacă Soarele se găsea în locul greșit în timpul solstițiului, atunci oamenii antici din Wiltshire ar fi știut că survenise o eroare undeva în calcule.

Niciunul dintre aranjamentele de la Stonehenge nu par să se potrivească cu cele 12 luni dintr-un an

Cu toate acestea este posibil ca unele dintre pietrele lipsă sau care au fost mutate să fi fost cele care completau modul de aranjare. Ceea ce este însă clar este că arhitectura monumentului a fost separată în două părți pentru a se potrivi cu cele două solstiții.

Săptămâni de zece zile pot părea ciudate acum, dar nu și în perioada în care a fost ridicat monumentul. Calendare solare similare au fost documentate în Egipt. Nu este tocmai clar dacă aceste informații au ajuns cumva și în Anglia din acele vremuri. Stonehenge este până la urmă unic în modul de construcție și există posibilitatea ca acesta să fi fost ridicat în totalitate de populațiile locale.

Darvill face trimitere la Amesbury Archer – născut în Alpi, dar stabilit mai târziu în Britania și îngropat în apropiere de Stonehenge – ca dovadă a călătorilor care ar fi putut purta cu ei cunoștințele necesare.

Unele dintre aceste întrebări pot fi rezolvate de analizele viitoare ale ADN-ului, mai indică studiul. Deocamdată, recunoașterea monumentului drept un calendar funcțional ne oferă o idee mai clară asupra oamenilor vremii.

„Găsirea unui calendar solar reprezentat prin arhitectura Stonehenge deschide un mod complet nou de a-l vedea ca pe un monument pentru cei vi”, mai spune Darvill.

„Un loc unde momentul exact al ceremoniilor și festivalurilor era conectat direct la matrița Universului și la mișcarea corpurilor cerești”.

Vă mai recomandăm și:

Noi descoperiri răstoarnă tot ce credeau cercetătorii despre originile monumentului neolitic Stonehenge

Morminte și dovezi ale vieții zilnice din urmă cu mii de ani, descoperite în apropiere de Stonehenge

Un monument descoperit în Scoția a fost construit în aceeași perioadă ca Stonehenge

Un templu cu 6.000 de ani mai vechi decât Stonehenge, construit după principii geometrice