Originea lui Venus din Willendorf, statueta veche de 30.000 de ani, a fost descoperită

Figurina de aproape 11 centimetri Venus din Willendorf, găsită în Willendorf (Austria), este unul dintre cele mai importante exemple de artă timpurie din Europa.

Aceasta este realizată dintr-o rocă numită oolit, care nu se găsește în Willendorf sau în jurul său.

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

O echipă de cercetători, coordonată de antropologul Gerhard Weber, de la Universitatea din Viena, și de doi geologi, Alexander Lukeneder și Mathias Harzhauser, precum și de preistoricul Walpurga Antl-Weiser, de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, a aflat, cu ajutorul imaginilor tomografice de înaltă rezoluție, că materialul din care a fost sculptată Venus din Willendorf provine probabil din nordul Italiei.

Acest lucru oferă informații noi despre mobilitatea remarcabilă a primilor oameni moderni la sud și la nord de Alpi. Rezultatele au fost publicate în Scientific Reports.

Venus din Willendorf nu este specială doar prin design, ci și prin material. În timp ce alte figuri ale lui Venus sunt de obicei făcute din fildeș sau os, uneori și din diferite pietre, oolitul a fost folosit pentru statueta din Austria Inferioară a lui Venus, ceea ce o face unică printre astfel de obiecte de cult.

Figurina găsită în Wachau în 1908 și expusă la Muzeul de Istorie Naturală din Viena a fost până acum examinată doar din exterior. Acum, peste 100 de ani mai târziu, antropologul Gerhard Weber, de la Universitatea din Viena, a folosit o nouă metodă pentru a-i examina interiorul: micro-tomografia computerizată.

Interiorul lui Venus din Willendorf oferă informații și despre exterior

Oamenii de știință au obținut imagini cu o rezoluție de până la 11,5 micrometri, o calitate care de obicei poate fi văzută doar la microscop. Primul lucru descoperit de cercetători este că „Venus nu arată deloc uniform la interior. Aceasta e o proprietate specială care ar putea fi folosită pentru a-i determina originea”, spune antropologul.

Alături de cei doi geologi, Alexander Lukeneder și Mathias Harzhauser, de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, care lucraseră anterior cu oolite, echipa a procurat mostre comparative din Austria și Europa și le-a comparat.

A fost un proiect complex: au fost obținute, tăiate și examinate la microscop mostre de rocă din Franța până în estul Ucrainei, din Germania până în Sicilia. Echipa a fost susținută de Austria Inferioară, care a oferit fonduri pentru analizele consumatoare de timp.

Ce au dezvăluit rezultatele tomografice?

Datele tomografice de la Venus au arătat că sedimentele din roci aveau densități și dimensiuni diferite. Între roci se aflau și mici resturi de scoici și șase bolovani foarte denși, mai mari, numiți limonite.

Limonitele sunt explicația pentru cavitățile emisferice misterioase cu același diametru de pe suprafața lui Venus. „Probabil că limonitele tari au căzut atunci când creatorul o sculpta. În cazul buricului lui Venus, se pare că l-a făcut din necesitate”, explică Weber.

O altă constatare a fost că oolitul din care a fost realizată statueta Venus din Willendorf este poros deoarece nucleele milioanelor de globule (ooide) din care este compus s-au dizolvat. Aceasta este o explicație uimitoare a motivului pentru care sculptorul a ales acest material în urmă cu 30.000 de ani: este mult mai ușor de lucrat cu acesta.

Oamenii de știință au identificat, de asemenea, o mică rămășiță de cochilie, de doar 2,5 milimetri lungime, și au datat-o în perioada jurasică. Acest lucru a exclus toate celelalte depozite potențiale de rocă din era geologică mult mai târzie a Miocenului, cum ar fi cele din bazinul Vienei din apropiere.

O distanță extraordinară

Cercetătorii au analizat, de asemenea, mărimea granulelor celorlalte mostre. Sute, uneori chiar mii de granule au fost marcate și măsurate cu programe de procesare a imaginii sau chiar manual.

Niciuna dintre mostrele de pe o rază de 200 de kilometri din jurul Willendorf nu s-a potrivit nici măcar un pic. Analiza a arătat în cele din urmă că mostrele de pe Venus nu se pot distinge statistic de mostrele dintr-o locație din nordul Italiei, lângă Lacul Garda. Acest lucru este remarcabil pentru că înseamnă că Venus (sau cel puțin materialul din care a fost sculptată) a început o călătorie de la sud de Alpi până la Dunăre, la nord de Alpi.

„Oamenii din Gravettian (cultura uneltelor din acea vreme) au căutat și s-au stabilit în locații favorabile. Când clima sau disponibilitatea prăzii s-a schimbat, au mers mai departe, de preferință de-a lungul râurilor”, explică Gerhard Weber. O astfel de călătorie ar fi putut dura mai multe generații.

Una dintre cele două rute posibile de la sud la nord ar merge în jurul Alpilor și în Câmpia Panonică și a fost descrisă în simulări de către alți cercetători în urmă cu câțiva ani.

Cealaltă modalitate de a ajunge de la Lacul Garda la Wachau ar fi prin Alpi. Nu este clar dacă acest lucru ar fi fost posibil cu mai bine de 30.000 de ani în urmă din cauza deteriorării climatice care a început în acel moment.

Aceasta ar fi o variantă destul de improbabilă dacă ar fi existat deja ghețari permanenți în acel moment. Cu toate acestea, traseul lung de 730 de kiloemtri de-a lungul Etsch, Inn și Dunăre a avut mereu mai puțin de 1.000 de metri deasupra nivelului mării, cu excepția a 35 de kilometri, la Lacul Reschen.

Venus din Willendorf are o posibilă (dar puțin probabilă) legătură cu estul Ucrainei

Statisticile indică în mod clar nordul Italiei ca origine a oolitului din care a fost realizată Venus. Cu toate acestea, există un alt loc interesant pentru originea rocii, scrie Phys.org.

Acesta ar fi în estul Ucrainei, la mai mult de 1.600 de kilometri distanță de Willendorf în linie dreaptă. Eșantioanele de acolo nu se aseamănă la fel de clar ca cele din Italia, dar se aseamănă mai mult decât celelalte mostre.

Ceea ce este interesant aici e faptul că figurine Venus au fost găsite în sudul Rusiei din apropiere; acestea sunt oarecum mai tinere, dar arată foarte asemănător cu Venus găsită în Austria. Rezultatele genetice arată, de asemenea, că oamenii din Europa Centrală și de Est erau conectați unul cu altul în acel moment.

Povestea captivantă a lui Venus din Austria Inferioară ar putea fi continuată. Doar câteva studii sistematice s-au ocupat până acum de existența oamenilor timpurii în acest interval de timp în regiunea alpină și de mobilitatea lor.

Celebrul „Ötzi”, de exemplu, intră în joc abia mult mai târziu, și anume în urmă cu 5.300 de ani. „Vrem să folosim aceste rezultate ale lui Venus pentru a clarifica și mai mult istoria timpurie a regiunii alpine”, concluzionează Weber.

Vă recomandăm să citiți și:

Un os uman, vechi de 5.000 de ani, găsit în Tamisa. Femurul este mai „bătrân” decât Stonehenge

Focul grecesc, un mister de peste 1.300 de ani. Puternica armă inventată de bizantini care nu a fost înțeleasă nici până azi

Arheologii israelieni au descoperit un mare centru de vinificație, vechi de 1.500 de ani

Morminte creștine din epoca vikingă, descoperite în Suedia