Pe cât de mult societatea modernă adoră ciocolată, pe atât era cacao (planta din care provine ciocolata) divinizată de mayașii antici. Civilizația maya considera că boabele de cacao erau un cadou de la zei și chiar le foloseau drept metodă de plată având în vedere valoarea lor.
Astfel, producția de boabe de cacao a fost controlată cu atenție de liderii mayași din nordul Yucatan, iar arborii de cacao erau crescuți doar pe plantații sacre. Cu toate acestea, niciun cercetător nu a reușit vreodată să afle unde erau situate aceste plantații sacre. Asta, până acum.
Cercetătorii de la Brigham Young University din SUA, inclusiv profesorul emerit Richard Terry și studenții absolvenți Bryce Brown și Christopher Balzotti, au lucrat îndeaproape cu arheologi americani și mexicani pentru a identifica locurile în care mayașii obișnuiau să perfecționeze condițiile de umiditate, calm și umbră necesare pentru arborii de cacao. Deși clima mai aridă a peninsulei Yucatan nu este potrivită pentru creșterea arborilor de cacao, echipa a realizat că o rețea vastă de doline dispune de condițiile perfecte.
„Am căutat teobromină timp de câțiva ani și am descoperit cacao în unele locuri în care nu ne-am fi așteptat. Ne-au uimit si artefactele ceremoniale. Studenții mei au coborât în una dintre doline și au descoperit o structură acolo. Era vorba despre trepte din piatră care umpleau o treime din dolină”, a explicat profesorul Richard Terry.
Pentru a extrage și analiza solul din dolină pentru biomarkeri de cacao, cum ar fi teobromină și cofeină, echipa a dezvoltat o metodă nouă de extragere a solului. Asta a implicat uscarea mostrelor de sol, trecerea printr-o sită, acoperirea cu apă fierbinte și introducerea într-o centrifugă, iar apoi analizarea prin spectrometria de masă. Pentru a crește sensibilitatea metodei de testare, cercetătorii au comparat rezultatele cu mostre de control care nu aveau un istoric de expunere la acești biomarkeri, potrivit EurekAlert.
Descoperirile au indicat că plantațiile de cacao au jucat un rol important în ritualurile antice și rutele comerciale ale civilizației maya, având un impact asupra economiei mezoamericane. O așa-zisă „autostradă” maya de 112 kilometri din zonă era principala rută comercială din apropierea sutelor de doline, astfel că, cel mai probabil, liderii care au ordonat dezvoltarea autostrăzii erau cei care controlau și producția de cacao.
Dovezile culturii de cacao, precum și descoperirile arheologice, susține ideea că planta de cacao a fost importantă pentru trecerea ideologică de la un zeu al porumbului la zeul Soarelui.
Într-o dolină din apropiere de Coba, Mexic, un sat la 45 de minute distanță de Tulum, echipa a găsit brațul și brățara unei figurine, acestea fiind atașate la un recipient de tămâie, și mai multe boabe de cacao confecționate din ceramică. Cercetătorii au găsit și rămășițe de arbori de cacao, astfel că este foarte posibil ca această dolină, numită Dzadz Ion, să fie fost locul unei plantații sacre în timpul perioadei postclasice târzii (între 1000 și 1400 e.n.).
„Acum avem aceste legături între structuri religioase și plantații crescute în doline. Știind că boabele de cacao erau folosite ca metodă de plată, asta înseamnă că dolinele erau un loc în care banii erau crescuți și controlați”, a adăugat Terry.
Un studiu pune la îndoială ipoteza că mayașii ar fi dispărut din cauza secetelor
O canoe remarcabilă de pe vremea mayașilor, în stare intactă, descoperită de arheologi
Sute de situri antice ale mayașilor, ascunse sub Mexicul de azi, dezvăluie o influență misterioasă
Un cartier mayaș conceput să semene cu Teotihuacan, descoperit la Tikal