Noi analize arată că teriac, cândva unul dintre cele mai scumpe medicamente, nu putea să vindece ciuma bubonică
Teriac a fost un preparat medical complex care cuprindea zeci de ingrediente și care a fost elaborat pentru prima dată ca antidot pentru toate otrăvurile și veninurile, legendarul remediu Mithridatium fiind dezvoltat de Mitridates al VI-lea, rege al Pontus, în secolul al III-lea î.Hr.
Rețeta a fost extinsă semnificativ în secolul II de Andromachus, medicul lui Nero. Pentru a distinge formula actualizată de cea antică, vechea rețetă a fost numită după inventatorul său și cea nouă a devenit cunoscută drept teriac, arată History Blog.
Odată ce rețetele au fost separate, utilizările prescrise pentru teriac s-au multiplicat și tratamentul a devenit unul de uz general, adică un panaceu. Oamenii îl foloseau pentru a preveni și trata boli infecțioase, în principal ciuma bubonică, iar teriac a continuat să fie un remediu popular și în secolul XIX. Era produs în cantități mari în timpul epidemiilor și a fost considerat atât de important încât orașele au acordat farmaciștilor drepturi oficiale pentru producerea de teriac. Producția oficială a trebuit să fie transparentă față de public, astfel că rețeta era tipărită și distribuită în timpul producerii.
Teriac, unul dintre cele mai scumpe medicamente la acea vreme
Varietatea sa de ingrediente includea narcotice cunoscute cum ar fi opiu și otrăvuri precum ceapa de mare, o plantă cu frunze și otravă ideală pentru șobolani care a fost documentată pentru prima oară ca plantă medicinală într-un papirus egiptean din secolul XVI î.Hr., unul dintre cele mai vechi tratate medicale cunoscute. Odată cu medicina modernă și înțelegerea bolilor, teriac nu a mai fost niciodată analizat din punct de vedere farmacologic pentru a-i studia efectele, oricare ar fi fost acestea.
Cercetătorii din Polonia au vrut să recreeze și să analizeze rețeta pentru a afla dacă proprietățile ingredientelor apar și în produs final. Echipa a folosit doar două copii cunoscute ale rețetei de teriac, elaborate de Paul Guldenius, un spițer din Toruń, Polonia centrală, care a primit permisiunea de a produce teriac pentru oraș. Guldenius și-a publicat rețeta cu 61 de ingrediente în 1630.
„Teriac era preparat printr-un proces complex ce implica numeroase materiale dificil de accesat. Costul acestora era foarte ridicat, astfel că medicamentul era unul dintre cele mai scumpe la acea vreme. Deși era folosit în cantități reduse, prețul pentru o singură doză de aproximativ patru grame era echivalent cu prețul plătit pentru o găină sau jumătate de rață”, au explicat oamenii de știință.
O posibilă eficiență a preparatului era bazată în principal pe efectul placebo
„Preparatul conținea unele ingrediente care ar fi putut avea efecte farmacologice, iar unele ar fi considerate astăzi otrăvitoare. Chiar și așa, cantitatea acestora într-un singură doză era foarte redusă. Drept rezultat, cercetările noastre sugerează că teriac nu ar fi fost otrăvitor atât timp cât era folosit în funcție de recomandările de la acel timp”, au adăugat cercetătorii.
Așadar, avea teriac proprietăți terapeutice? Un răspuns cert la această întrebare încă necesită analize. Totuși, descoperirile preliminare indică faptul că o posibilă eficiență a preparatului teriac era bazată în principal pe efectul placebo. Deși conținea substanțe cu efecte terapeutice, cantitățile acestora nu erau suficiente pentru a avea un impact real asupra sănătății umane.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Miturile și istoria din spatele doctorilor de ciumă
Cum era viața femeilor în timpul epidemiei de ciumă din secolul al XVII-lea
Cea mai veche tulpină de ciumă descoperită până acum are o vechime de 5.000 de ani