Tuburi metalice dezgropate în 1897 ar putea fi cele mai vechi paie de băut din lume

23 01. 2022, 11:00

Un set de tuburi antice din argint și aur care datează din urmă cu 5.500 de ani, dezgropat în Caucazii de Nord din Rusia, ar putea fi cele mai vechi paie de băut din lume, au spus experții.

Cele opt tuburi, fiecare având peste un metru în lungime și un vârf îngust și perforat, au fost găsite în cel mai mare din trei compartimente care conțin rămășițe umane, descoperite în timpul cercetărilor la o movilă din apropiere de Maykop în vara anului 1897.

Tuburile, aflate acum la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, datează din al patrulea mileniu î.Hr. și au fost făcute din segmente unite între ele. Patru dintre tuburi înfățișează figurine de tauri din aur sau argint.

Paie pentru băut bere dintr-un recipient comun

Experții au sugerat anterior că tuburile ar fi fost folosite pentru a susține un coronament utilizat în timpul unor procesiuni funerare, sau poate că erau sceptre. O echipă de experți din Rusia, însă, a concluzionat că cel mai probabil erau paie pentru băut bere dintr-un recipient comun.

Credit foto: V. Trifonov/Antiquity

„Dacă teoria va fi confirmată, aceste obiecte reprezintă cele mai timpurii dovezi materiale ale băutului prin paie lungi, o practică devenită comună în timpul festinurilor din mileniul al treilea și al doilea î.Hr. în Orientul antic”, au spus cercetătorii ruși, potrivit The Guardian.

Ce dovezi există pentru a susține teoria cercetătorilor?

Studiul a fost publicat în jurnalul Antiquity, iar echipa a mai sugerat că obiectele sunt paie de băut „concepute pentru a sorbi tipul de băutură care necesita filtrarea în timpul consumului”.

Oamenii de știință au spus, de asemenea, că teoria că tuburile ar fi cele mai vechi paie de băut din lume mai este susținută prin dovezi care includ reprezentări din Iran și Irak ce datează din mileniul al cincilea și al patrulea î.Hr. cu oameni care folosesc paie de băut, în timp ce, în al treilea mileniu î.Hr., „scenele de banchet care arată grupuri de oameni ce beau bere dintr-un vas comun folosind tuburi lungi au devenit populare în arta mesopotamiană”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Unul dintre cei mai vechi arbori genealogici cercetați vreodată a fost reconstruit

Cele mai vechi statui ale lui Buddha neîncastrate au fost descoperite în China

Cele mai vechi artefacte ale lumii, scoase la licitație. Unele sunt vechi de mii de ani

Cercetătorii ar fi descoperit cele mai vechi urme de pași de hominizi. Teoria „originii africane”, sub semnul întrebării