Gala Dali, soția și muza lui Salvador Dalí (nume real era Elena Ivanovna Diakonova), a fost o femeie extrem de misterioasă și intuitivă, care era capabilă să recunoască geniul creativ și artistic, aceasta fiind implicată în relații cu numeroși intelectuali și artiști.
Chiar și așa, foarte puține detalii sunt cunoscute despre personalitatea lui Gala Dali. Avea doi frați mai mari, Vadim și Nicolai, precum și o soră mai mică, Lidia. Și-a petrecut copilăria în Moscova, iar tatăl său a murit pe vremea când avea doar 11 ani.
Mama sa s-a recăsătorit cu un avocat, iar Gala s-a înțeles foarte bine cu acesta, ca urmare primind și o educație foarte bună. Și-a finalizat studiile la academia pentru tinere M.G. Brukhonenko cu note bune, iar mai târziu a lucrat ca învățătoare și a oferit meditații în privat.
În 1912, Gala Dali a suferit o formă gravă de tuberculoză, iar familia a decis să o mute la sanatoriul Clavadel din Elveția, acolo unde l-a întâlnit pe Eugène Grindel (ce avea să fie cunoscut drept Paul Eluard). Vârstele lor apropiate și pasiunea pentru citit i-a făcut să devină buni prieteni. Ambii au fost externați în 1914. Gala s-a întors în Rusia și Eluard a plecat pe front.
Cei doi s-au căsătorit în 1917, iar în următorul an s-a născut Cécile, fetița care avea să fie unica fiică a lui Gala. Eluard, care deja dobândise o reputație ca poet, avea conexiuni cu figuri importante ale suprarealismului, mai ales cu creatorii revistei Littérature: André Breton, Philippe Soupault și Louis Aragon. Gala participa adesea la unele dintre întâlnirile lor. În 1922, Gala a început o relație cu Max Ernst, însă cei doi s-au despărțit în 1924. Max Ernst a pictat-o în mai multe tablouri ale sale. O altă relație notabilă a fost cu poetul René Char, dar mai ales cea cu René Crevel.
Abia în 1929, Gala l-a cunoscut pentru prima oară pe Salvador Dali. În aprilie a acelui an, Dali s-a dus la Paris pentru a prezenta un film creat împreună cu Luis Bunuel, „Un chien andalou”, iar acolo un poet belgian și director de galerie i-a făcut cunoștință lui Dali cu Paul Eluard. Dali l-a invitat să-și petreacă vara în Cadaqués, Spania. Atunci când pictorul a întâlnit-o pe Gala a fost dragoste la prima vedere. De atunci, cei doi au fost de nedespărțit.
În 1948, Dali și Gala s-au întors din Statele Unite după opt ani de exil. Dali fusese recunoscut în propria sa țară, iar tatăl său acceptase relația fiului cu o femeie divorțată din Rusia. Din acel moment, cei doi aveau să-și petreacă primăverile și verile în Portlligat, iar toamnele și iernile în New York și Paris.
În 1958, Gala și Dali s-au căsătorit în apropiere de Girona. În 1968, pictorul i-a cumpărat soției sale Gala un castel în Pubol, Girona, fiind de acord ca acesta să nu se ducă acolo fără permisiunea soției. Între 1971 și 1980, Gala avea să petreacă o bună perioadă de timp la castel, mereu în timpul verii. Acolo a fost îngropată, după ce a murit în 1982. Începând cu 1996, castelul a fost deschis publicului și a devenit Muzeul Gala-Dali.
O tehnică a somnului folosită de Salvador Dali pare să funcționeze cu adevărat
Suprarealismul, o mișcare artistică dominată de bărbați. De ce a fost atât de importantă?
Marcel Duchamp, francezul care a schimbat artele vizuale și gândirea artistului
Caravaggio, probabil cel mai revoluționar artist al vremurilor sale