Lusitania a fost un pachebot britanic care a fost scufundat de un submarin german la data de 7 mai 1915, iar acest eveniment a contribuit indirect la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial.
Lusitania, navă de pasageri deținută de compania Cunard Line, a fost construită pentru a concura pe piața transportului transatlantic de pasageri. Construcția a început în 1904, și, după completarea fuzelajului și superstructurii principale, Lusitania a fost lansată la 7 iunie 1906. Pachebotul a fost finalizat în anul următor, moment în care era cea mai mare navă din lume, măsurând 240 de metri în lungime și cântărind aproximativ 31.550 de tone. Lusitania a fost depășită în următorul an de Mauretania.
Deși era o navă luxoasă, Lusitania a fost apreciată mai degrabă pentru viteză. La data de 7 septembrie 1907, nava a efectuat prima sa călătorie, de la Liverpool până la New York. În luna următoare, nava a câștigat trofeul Panglica albastră pentru cea mai rapidă traversare a Atlanticului, ajungând în medie la 24 de noduri. Mauretania avea mai târziu să primească Panglica albastră, iar cele două nave au concurat frecvent pentru acest trofeu.
În luna mai 1915, Lusitania se întorcea de la New York la Liverpool cu 1.959 de pasageri și membri de echipaj la bord. Scufundările de nave comerciale în zona coastei de Sud a Irlandei și activitatea submarinelor în regiune au determinat Amiralitatea Britanică să avertizeze Lusitania să evite zona și să recomande adoptarea tacticii de „zigzag”, adică schimbarea cursului la câteva minute la intervale neregulate pentru a crea confuzie în rândul submarinelor care ar fi încercat să scufunde nava.
Căpitanul navei, William Thomas Turner, a ales să ignore recomandările, iar în după-amiaza zilei de 7 mai vasul a fost atacat. O torpilă a lovit și a explodat în partea de tribord, fiind urmată de o explozie mai puternică la interior, cel mai probabil fiind cauzată de faptul că torpila a afectat motoarele și țevile.
În decurs de 20 de minute, Lusitania s-a scufundat, iar 1.198 de oameni au murit înecați. Pierderea navei și de vieți omenești, inclusiv 128 de cetățeni americani, a stârnit un val de indignare în Statele Unite ale Americii, fiind așteptată o declarație de război. Însă, guvernul american și-a menținut politica de neutralitate, scrie Britannica.
Lusitania transporta armament (ajungând la aproape 173 de tone), iar germanii, care au circulat zvonuri că nava avea să se scufunde, s-au simțit îndreptățiți să atace un vas care contribuia la obiectivele inamicului. Guvernul german a considerat că, din perspectiva vulnerabilității submarinelor și anunțului britanicilor în privința intențiilor de a înarma navele comerciale, avertismentul prealabil cu privire la potențiale ținte nu era practic.
La data de 13 mai 1915, guvernul SUA a trimis o scrisoare la Berlin prin care exprima o condamnare a principiilor în baza cărora se desfășura războiul submarinelor. Scrisoarea a fost semnată de secretarul de stat William Jennings Bryan, un pacifist care a evitat să forțeze un punct de vedere prea puternic de teamă să nu ducă la intrarea SUA în război.
Această scrisoare și încă două care au urmat au reprezentat limita de reacție imediată din partea SUA în urma scufundării navei Lusitania. Cu toate acestea, în 1917, Statele Unite au folosit incidentul pentru a justifica intrarea în Primul Război Mondial.
Uniformele din Primul Război Mondial: câteva lucruri pe care nu le știai
Strâmtoarea Bosfor, pierdută de otomani după Primul Război Mondial
Arcul de Triumf, simbolul victoriei României din Primul Război Mondial