Roma Antică: de la oraș la imperiu, în 600 de ani

În decurs de șase secole, Roma Antică s-a transformat dintr-un oraș independent într-un imperiu extins care domina Marea Mediterană.

Roma Antică se referă la un oraș care a devenit centrul unui imperiu care a înflorit timp de aproximativ 600 de ani. În acea perioadă, imperiul avea să se întindă din nordul Angliei până în Orientul Mijlociu, cuprinzând Marea Mediterană, scrie Live Science.

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Când exact a fost fondat orașul Roma este un mister. Vechii romani credeau că Roma a fost fondată la 21 aprilie 753 î.Hr. de frații Romulus și Remus, care se presupune că au fost crescuți în sălbăticie de o lupoaică după ce părinții lor i-au abandonat. Deși această poveste este considerată o legendă astăzi, a fost atât de importantă pentru romani încât venerau locul în care se presupunea că lupoaica îi alăpta pe frați.

În realitate, săpăturile arheologice indică faptul că oamenii trăiesc în Roma de peste 3.000 de ani, a scris Thomas Dynneson, profesor la Universitatea din Texas, în cartea sa „Rise of the Early Roman Republic: Reflections on Becoming Roman”.

Cum s-a dezvoltat Roma Antică

Romanii credeau că o serie de regi a condus Roma după timpul lui Romulus și Remus și că ultimul rege a fost detronat în 509 î.Hr., în locul regatului instituindu-se un fel de republică. Puține înregistrări istorice din această perioadă au supraviețuit și este un subiect de dezbatere printre istoricii moderni dacă acești regi au existat vreodată și, dacă au existat, când s-a încheiat domnia lor.

Analiza scrierilor timpurii romane și a vestigiilor arheologice sugerează că locuitorii Romei au fost influențați de etrusci și greci, două popoare care aveau și orașe în Italia.

„Ca urmare a contactului roman cu etruscii, de exemplu, ei au putut să dezvolte un sistem de scriere care, cel mai probabil, își avea originile anterioare la grecii din Marea Egee”, a scris Dynneson.

Sistemul de guvernare de tip republică a durat până în anul 27 î.Hr. și a încercat să echilibreze interesele patricienilor — clasa nobilă a cetățenilor romani — cu cele ale plebeilor, clasa inferioară și adesea mai săracă. Sclavii făceau parte din societatea romană, dar nu aveau cetățenie romană. Nu este clar dacă încercările timpurii de democrație în unele state grecești antice i-au inspirat pe romani să adopte o formă de guvernare de tip republică.

În timpul perioadei republicii, controlul roman s-a extins pentru a include toată Italia, o mare parte din Iberia și Africa de Nord, Grecia, Galia și părți din Orientul Mijlociu.

„Roma a avut un imperiu cu mult înainte ca ea să aibă un împărat”, a scris Adrian Goldsworthy, istoric, în cartea sa „Pax Romana: War, Peace and Conquest in the Roman World”.

Roma a încetat să mai fie republică în anul 27 î.Hr. când Octavian, strănepot al lui Iulius Cezar, a primit titlul de „August” (care se traduce prin „cel venerat”) de către senatul roman. Octavian a triumfat într-un război civil în care rivalul său Marcus Antonius, împreună cu Cleopatra a VII-a, s-au sinucis, lăsându-l pe Octavian în controlul Romei. După acest timp, puterea s-a concentrat în mâinile lui Augustus și ale succesorilor săi.

Care erau sursele de venit ale Romei Antice

Roma însăși a crescut masiv până la venirea lui Augustus la putere.

„Creșterea dramatică a capitalei în cele două secole dinaintea lui Augustus, în cursul căreia populația sa a crescut de 5 ori, a fost realizată prin niveluri ridicate de imigrare a țăranilor italieni săraci și a provincialilor înrobiți”, au scris Peter Garnsey, profesor la Universitatea din Cambridge, și Richard Saller, profesor la Universitatea Stanford, în cartea lor „The Roman Empire: Economy, Society and Culture”.

Din cauza acestei creșteri, unele părți ale Romei Antice au avut de suferit.

„Prețul ridicat al distribuției de cereale, programele de lucrări publice și distracțiile orașului Roma au fost finanțate din taxele imperiale și din chiriile din proprietățile luate de pe teritoriul altor state”, au scris Garnsey și Saller.

„Aceste venituri au fost extrase în mare parte din provincii. Italia nu era o provincie și era scutită de impozitele personale și pe proprietate”, au adăugat cei doi profesori.

Una dintre cele mai importante structuri construite pentru distracția maselor a fost Colosseumul, care a găzduit lupte de gladiatori. A fost construit în anii 70 d.Hr. și plătit din banii și comorile jefuite din Ierusalim în anul 70 d.Hr., conform unei inscripții antice situată în Colosseum.

Estimările pentru populația Romei variază, dar este posibil ca orașul să fi avut 1 milion de locuitori în secolele I și II d.Hr. Populația orașului a scăzut în vremurile ulterioare, pe măsură ce Imperiul Roman a dat de greu.

Istoricii din zilele noastre datează adesea „Imperiul Roman” – perioada de după sfârșitul Republicii Romane – ca fiind între anul 27 î.Hr. și 476 d.Hr.

În această perioadă, Imperiul Roman, sub controlul unuia sau mai multor împărați, s-a extins pentru a include Anglia, Țara Galilor și părți ale României moderne. De asemenea, a făcut încercări fără succes de a cuceri ceea ce sunt acum Germania, Scoția și Irak.

Cum a decăzut Roma Antică

Perioada cuprinsă între 27 î.Hr. și 180 d.Hr. este uneori numită „Pax Romana” (Pacea romană) deoarece Roma Antică era relativ stabilă în comparație cu vremurile de dinainte și de după acele date. Cu toate acestea, au existat încă o serie de asasinate și războaie civile în această perioadă.

Perioada de după 180 d.Hr. este adesea văzută ca o perioadă de declin și schimbare pentru Imperiul Roman, pe măsură ce tulburările politice au crescut și granițele imperiului au fost atacate de grupuri numite uneori „barbari”.

Creștinismul a crescut în popularitate și a fost tolerat oficial în timpul domniei lui Constantin, din 326 până în 336 d.Hr. În cele din urmă, a devenit religia oficială a Imperiului Roman, înlocuind diferitele zeități care fuseseră adorate înainte.

În cele din urmă, Imperiul s-a împărțit în două și a devenit Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit. Cei doi împărați uneori cooperau unul cu celălalt și alteori erau în conflict.

Soarta celor două jumătăți ale Imperiului Roman a fost destul de diferită.

Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit în timpul secolului al V-lea d.Hr., când ultimul său împărat roman a fost detronat în anul 476 d.Hr.

Imperiul Roman de Răsărit a continuat aproape un mileniu. Istoricii moderni se referă la această perioadă a imperiului numind-o Imperiul Bizantin, deși vechii săi locuitori au continuat să se numească romani.

Abia în 1453, când Constantinopolul – Istanbulul modern – a fost capturat de Imperiul Otoman, Imperiul Roman a căzut cu adevărat.

Vă recomandăm să citiți și:

Un manuscris de rugăciune, vechi de 500 de ani, oferă informații importante

O tăbliță veche de 3.700 de ani conține cel mai vechi exemplu cunoscut de geometrie aplicată

Idolul din Shigir, o sculptură stranie decorată cu fețe umane, este mult mai vechi decât au crezut cercetătorii

Noi descoperiri răstoarnă tot ce credeau cercetătorii despre originile monumentului neolitic Stonehenge