Erupția vulcanului Vezuviu a lovit Herculaneum „ca bomba atomică aruncată peste Hiroshima”

10 12. 2021, 19:00

This browser does not support the video element.

Un arheolog italian a comparat impactul erupției din 79 e.n. a vulcanului Vezuviu asupra Herculaneum, orașul roman antic din apropiere de Pompeii, cu atacul cu bombă atomică asupra orașului japonez Hiroshima în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Atât de fierbinte a fost forța piroclastică produsă de Vezuviu, considerată să fi fost între 400 și 500 grade Celsius, încât creierul și sângele victimelor din Herculaneum au clocotit instant.

„Rămășițele victimelor de aici au fost găsite în condiție similară cu cele din Hiroshima. Arată cu adevărat oroarea și tragedia”, a spus Domenico Camardo, arheolog la proiectorul de conservare Herculaneum.

Bărbatul a fost ucis la doar câțiva pași depărtare de apele mării

Camardo a făcut declarații în timp ce rămășițele parțial mutilate ale unei victime, descoperite pe ceea ce ar fi fost plaja din orașul antic în octombrie, au fost arătate recent presei.

Arheologii cred că bărbatul, care ar fi avut între 40 și 45 de ani la momentul decesului, a fost ucis la doar câțiva pași depărtare de apele mării în timp ce încerca să fugă din calea erupției.

Bărbatul părea să țină la piept ceea ce experții cred că era un mic sac din piele ce conținea o cutie de lemn, în care se putea observa un inel, posibil din fier sau bronz, potrivit The Guardian.

Oasele victimei aveau o nuanță roșiatică, despre care Francesco Sirano, directorul parcului arheologic Herculaneum, a declarat că reprezintă petele lăsate în urmă de sângele bărbatului.

Arheologul Domenico Camardo a mai precizat că erupția vulcanului Vezuviu a lovit orașul Herculaneum într-un mod diferit față de Pompeii.

Diferența crucială între Pompeii și Herculaneum?

„Aceasta este diferența crucială între cele două. Pompeii a fost distrus de o ploaie de cenușă, fiind îngropat de un strat de trei sau patru metri. În schimb, Herculaneum a fost distrus mai întâi de norul piroclastic cu o temperatură de peste 400 grade Celsius. Au ars copacii, locuitorii și alte forme de viață”, a explicat Camardo.

Ulterior, orașul a fost lovit de „șase valuri de noroi vulcanic care au inundat Herculaneum și l-au înghețat sub aproape 20 metri de material”. „Totuși, această inundație cu noroi, care mai apoi s-a întărit, a permis conservarea acestor relicve organice, astfel că astăzi găsim lucruri precum alimente, care nu au fost descoperite în Pompeii”, a adăugat Camardo.

Herculaneum, oraș care a fost descoperit în timpul săpăturilor la o fântână în secolul XVIII, ar fi fost mai înstărit decât Pompeii, iar arheologii au excavat aici vile luxoase decorate cu fresce și mozaicuri.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oamenii din Pompeii au fost uciși de Vezuviu în doar 17 minute

Noi victime ale erupției vulcanului Vezuviu, descoperite în cenușa vulcanică

„Încăperea sclavilor”, descoperită de arheologi în orașul antic Pompeii. Ce arată cu adevărat

O mumie extraordinar de bine conservată, descoperită la Pompeii. Care este povestea sa