„Să facem loc făuritorului României Mari”

30 11. 2021, 09:30

Regele Ferdinand și Ionel Brătianu / Credit foto: Profimedia

Ieşirea Rusiei din Primul Război Mondial şi decizia lui Lenin de a începe negocierile de pace cu Puterile Centrale, încheiată prin Tratatul de la Brest-Litowsk (3 martie 1917), a lăsat România singură în faţa armatelor Puterilor Centrale. Singura soluție pentru România era să încheie și ea pacea, care nu se preconiza deloc a fi una în termeni favorabili, având în vedere că la conducerea guvernului se afla Ionel Brătianu, omul care rupsese alianța cu Puterile Centrale și care a decis intrarea în război împotriva Austro-Ungariei.

Din acest motiv, guvernul de coaliție condus de Ion I.C. Brătianu a demisionat, lăsând locul, la finele lunii ianuarie 1918, unui executiv condus de generalul Alexandru Averescu și alcătuit din specialiști. Brătianu spera, astfel, că pacea cu Puterile Centrale va fi una în termeni mai favorabili pentru România.

La dorința Puterilor Centrale, dar și la îndemnul fostului premier liberal, regele Ferdinand a decis înlocuirea în 18 martie 1918 a guvernului lui Averescu cu unul condus de conservatorul Alexandru Marghiloman. Acesta era unul dintre oamenii politici români importanți, rămași la București în timpul ocupației germane, era un filo-centralist care colaborase încă de la început cu inamicul, într-o formă sau alta.

Tratatul de pace de la București, un dictat pentru România

Marghiloman a fost cel care a semnat Tratatul de la București (Pacea de la Buftea – București) cu Imperiul German și Imperiul Austro-Ungar, la data de 7 mai 1918, prin care România pierdea Dobrogea, trecătorile Carpaților și concesiona Germaniei toate exploatările petroliere pentru o perioadă de 90 de ani. Totodată, statul german prelua șantierele navale românești și, împreună cu Austro-Ungaria, controla navigația pe Dunăre.

Ionel Brătianu era convins că până la urmă Antanta va ieși triumfătoare din războiul cu Puterile Centrale, de aceea considera că România era o victimă a Germaniei și Austro-Ungariei, astfel că Parlamentul nu trebuia să ratifice Pacea de Buftea, pe care o vedea drept „un dictat al inamicului”, ceea ce și era. Din această cauză, liberalii au boicotat alegerile din mai 1918, organizate de guvernul Marghiloman. La finalul lui iunie – începutul lui iulie 1918, Parlamentul a ratificat însă tratatul de pace cu Puterile Centrale.

Având susținerea Partidului Național Liberal și a lui Ion I.C. Brătianu, regele Ferdinand nu a ratificat niciodată acest tratat. Deși își producea efectele, tratatul nu avea nicio valoare din punct de vedere juridic.

În toamna anului 1918, slăbite de război, Puterile Centrale începuseră să piardă. Soarta războiului începea să devină clară, iar României i se cerea reintrarea în război de partea Antantei. Însuși prim-ministrul francez Georges Clemenceau solicita acest lucru, trimițând României un mesaj prin Victor Antonescu, fostul reprezentant al României la Paris. În seara zilei de 22 octombrie, Antonescu a aterizat în secret la Iași, unde s-a întâlnit cu Ionel Brătianu căruia i-a prezentat mesajul ce trebuia transmis regelui Ferdinand. Totodată, generalul Berthelot se apropia de Dunăre în fruntea unei armate aliate și îi presa pe suveranul României și pe liderul liberalilor să înceapă de îndată remobilizarea Armatei Române.

Liderul PNL, sfătuitor de seamă

La 6 noiembrie 1918, regele Ferdinand l-a înlocuit din funcția de prim-ministru pe Alexandru Marghiloman cu generalul Constantin Coandă. Brătianu, dat în judecată de fostul guvern filo-centralist, îi consilia din umbră pe suveran și pe noul premier.
La 10 noiembrie 1918 România reintra în război, de partea Antantei, cerând generalului August von Mackensen, care ocupase România timp de doi ani, să retragă în 24 de ore toate trupele inamice de pe teritoriul țării noastre.

Bucureștiul a fost ocupat timp de doi ani de trupele generalului german August von Mackensen / Credit foto: Profimedia

A doua zi, Germania încheia armistițiul, iar decizia României de a reintra în război avea să cântărească enorm la viitoarea Conferinţă de Pace de la Paris, unde Ionel Brătianu se va lupta pentru recunoașterea Marii Uniri.

Președintele PNL a fost cel care i-a primit, la finalul lunii noiembrie, în ultimele sale zile petrecute în exilul de doi ani de la Iași, pe delegații de la Cernăuți, care aveau să-l înștiințeze de un eveniment ce urma să aibă loc, și anume Unirea Bucovinei, hotărâtă de Consiliul Naţional Român în 28 noiembrie 1918, dar și pe mai mulți reprezentanți ai românilor din Transilvania care susțineau și doreau Unirea Transilvaniei cu România.

La 1 decembrie 1918, Regele Ferdinand și Regina Maria reveneau în București, după o rezistență grea la Iași, trecând pe sub Arcul de Triumf alături de generalul francez Henri Berthelot, un mare prieten și susținător al României.

În mulțimea care îi ovaționa se afla și Ionel Brătianu, cel care lucrase intens la împlinirea visului reîntregirii şi a României Mari.

Despre acest moment avea să povestească sora lui mai mare, Sabina Cantacuzino: „Ionel era pe jos, în public. Regele a oprit cortegiul, i-a dat mâna şi i-a mulțumit pentru bunele poveţe ce-i dedese. Atunci d. Hălăceanu, locţiitor de primar, le oferi pâinea şi sarea. El auzi pe un conservator zicând: «Tot la el trage». Nici în aceste clipe solemne nu uitaseră inimiciţiile meschine de partid”. În aceeași mulțime, o fată care l-a recunoscut pe Ionel Brătianu avea să strige cuvintele care vor rămâne în istorie: „Să facem loc făuritorului României Mari”.