Secretul succesului vikingilor poate sta în taberele lor
Secretul succesului vikingilor, taberele acestora, le-a permis să-și lase bărcile în urmă și să-și folosească pozițiile pentru a se sprijini pe măsură ce se extindeau.
Timp de mulți ani, arheologii și istoricii au oferit o perspectivă din ce în ce mai informată asupra lumii dinamice a vikingilor, spărgând clișeele unui popor nebun, capricios, preocupat de bărbi și vărsare de sânge, scrie Independent.
O abordare specială pentru înțelegerea activității vikingilor a fost aceea de a studia taberele pe care aceștia le-au înființat de-a lungul coastelor și râurilor din vestul Europei, permițându-le să-și înlocuiască navele cu o poziție fixă, pe uscat, ori de câte ori frigul, oboseala, foamea sau alte condiții îi obligau să o facă.
Adesea numite „tabere de iarnă” sau longphuirt, peste 100 dintre aceste situri au fost înființate peste arhipelagul Atlantic și pe continentul european numai în timpul secolului al IX-lea, iar rămășițele lor tangibile au fost descoperite în locuri precum Repton și Torksey din Anglia și Woodstown din Irlanda.
Mai recent, au fost găsite și potențiale tabere vikinge lângă Zutphen, în Țările de Jos, precum și în Valea Coquet din Northumbria.
Dar în timp ce aceste tabere au fost adesea folosite pentru rolurile lor strategice, s-a alocat mult mai puțin timp pentru planificarea și funcționarea lor zilnică, practică.
Noile cercetări, care leagă împreună aceste diferite componente de dovezi, dezvăluie acum o imagine mult mai complicată a logisticii taberelor, punând la îndoială noțiunile despre vikingi care așteaptă pur și simplu iarna în spatele zidurilor lor în compania semenilor și a prăzilor lor.
Secretul succesului vikingilor – paradisuri sigure
Nicio tabără vikingă nu semăna cu alta. Stabilite în medii ostile, multe au fost amplasate pe insule, în zone umede și în alte poziții apărate de natură, pe care vikingii le-au folosit în avantajul lor.
Alții au preluat structuri anterioare create de om: pe continent, de exemplu, palatul carolingian de la Nijmegen a fost acaparat de vikingi în 880, doar pentru ca noii săi ocupanți să-i dea foc în anul următor.
Acolo unde era nevoie, vikingii și-au construit propriile metereze, așa cum se vede în Repton, unde biserica abației St Wystan pare să fi fost încorporată într-un nou zid perimetral ca o poartă improvizată.
Dar protecția împotriva atacurilor ar fi fost doar jumătate din luptă, deoarece siguranța continuă a oricăror magazii alimentare locale, animale și noncombatanți ar fi fost la fel de importantă pentru sustenabilitatea oricărei astfel de tabere.
Vikingii mâncau din producția proprie
Ca orice forță armată, grupurile vikinge aveau nevoie de surse stabile și sigure de hrană și apă pentru a-și menține taberele viabile. Sub spectrul foametei și al malnutriției, aceștia și-au diversificat cât mai mult posibil metodele de obținere a proviziilor.
Pe lângă vânătoarea, pescuitul și căutarea hranei în jurul taberelor, există dovezi că ei au cultivat plante și au crescut ei înșiși vite.
Mai puțin neașteptat, vikingii și-au obținut hrana și prin violență și amenințarea cu violența. Cei care au campat în afara Parisului în 885-886, de exemplu, au fost văzuți ducând recolte și turme, în timp ce alții au luat cantități mari de făină, vite, vin și cidru ca parte a plăților tributului regional.
Înapoi în tabără, această mâncare ar fi fost pregătită pentru consum și depozitare. În consecință, pietrele de moară – folosite pentru a măcina cerealele și a face făină – au fost recuperate din taberele vikingilor atât în Anglia, cât și în Irlanda, iar o tabără propusă la Péran în Bretania a conținut mai multe cazane de fier și alte vase de gătit.
Documentele scrise descriu, de asemenea, vikingi sărbătorind cu carne și vin în interiorul taberelor lor.
Și forfota a stat la baza succesului vikingilor
Dincolo de elementele de bază ale protecției și hrănirii, vikingii s-au angajat într-o gamă largă de activități legate de tabără, cu adăposturi, grajduri și ateliere în curs de construire; nave în curs de reparare; și arme, ornamente și alte obiecte în curs de fabricare.
Pentru a sprijini aceste eforturi continue, un flux constant de resurse – inclusiv lemn, piatră și metale (prețioase) – ar fi trebuit să-și facă loc în tabere.
Locații ca acestea s-ar putea să nu fi fost complet interzise străinilor și chiar să fi oferit oportunități valoroase de comerț.
Analele Sf. Bertin din secolul al IX-lea, de exemplu, descriu modul în care vikingii au căutat să „țină o piață” pe o insulă din râul Loira (acum Franța).
La scurt timp după, Analele din Fulda indică și soldații franci care pun piciorul într-o tabără vikingă de pe râul Meuse (acum Țările de Jos) – nu pentru a lupta, ci pentru a face comerț.
Urme fizice ale unui astfel de comerț, inclusiv monede, lingouri de argint și greutăți comerciale, au fost găsite în locuri precum Torksey și Woodstown.
Pe lângă faptul că le-au oferit vikingilor încă o modalitate de a-și obține proviziile, ocazii ca acestea ar fi permis ca obiectele care au fost furate sau estorcate anterior să fie repuse în circulație.
Era loc pentru orice
Stând la baza succesului vikingilor, taberele acestora nu erau în niciun caz adormite sau dezorganizate; ba chiar funcționau și pe post de posturi de comandă, arsenale, vistierii, hambare, închisori, ateliere, piețe, porturi și case.
Găzduind comunități diverse și dinamice de zeci, sute sau, uneori, chiar mii de oameni, unele tabere au oferit sprijin grupurilor regionale de vikingi cu mult peste durata unei singure ierni.
Vă recomandăm să citiți și:
De ce le-a luat oamenilor moderni atât de mult să se stabilească în Europa?
”Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, unul dintre cei mai culţi domni ai noştri
O mumie antică înfășurată într-un cocon nemaivăzut până acum, descoperită de arheologi