Cartagina, mărirea și decăderea. Cele trei războaie punice

Imperiul Cartaginez a fost unul dintre marile superputeri ale lumii antice, având centrul în orașul Cartagina din partea de est a lacului Tunis, în Tunisia.

Istoricul grec Timaeus din Tauromenium (Taormina) menționa că orașul a fost fondat în jurul secolului al IX-lea î.e.n. de fenicienii din Tir, care și-au extins treptat hegemonia economică și politică în vestul Mediteranei, prin stabilirea unei rețele de vasali și state satelit.

Datorită poziției strategice de-a lungul mai multor rute comerciale maritime importante, orașul – imperiu a beneficiat de un sistem comercial extins, susținut de o flotă și o armată puternice, alcătuite din mercenari și soldați auxiliari străini, care au făcut din Cartagina o putere dominantă în Marea Mediterană.

Expansiunea a condus inevitabil Cartagina către un conflict cu mulți vecini, precum berberii indigeni din Africa de Nord și orașele-stat grecești, cum ar fi grecii din Siracuza, potrivit Heritage Daily.

După moartea lui Agatocle (tiranul Siracuzei și apoi rege autoproclamat al Siciliei) în 288 î.e.n., mamertinii („Fiii lui Marte”) au ocupat orașul Messina din Sicilia. Din această cauză, cartaginezii au trimis o flotă în strâmtoarea Messina. Mamertinii au fost împărțiți în două facțiuni, una care susținea capitularea în fața Cartaginei, în timp ce cealaltă a căutat sprijin din partea Republicii Romane.

Primul Război Punic

Romanii credeau că prezența cartagineză în zonă amenința Roma și interesele ei și au trimis o forță expediționară pentru a restabili controlul mamertinilor asupra Messinei, dând startul ostilităților dintre cele două mari puteri – începutul Războaielor Punice.

Primul Război Punic s-a desfășurat la mijlocul secolului al III-lea î.e.n, când romanii au debarcat în Africa dar au fost în cele din urmă învinși. Conștienți de superioritatea puterii navale cartagineze, romanii au construit o flotă și, cu ajutorul unor tactici noi, au obținut mai multe victorii pe mare.

Cea mai notabilă luptă a fost bătălia de la Ecnomus din 256 î.e.n., în care 330 de nave de război romane s-au confruntat cu 350 de vase cartagineze. Considerată una dintre cele mai mari bătălii navale din istorie, s-a încheiat cu victoria romanilor care, în cele din urmă, au scufundat sau au capturat 94 de vase cartagineze.

După mai mulți ani de incertitudine, o înfrângere majoră în bătălia de la Insulele Aegate din 241 î.e.n. i-a forțat pe cartaginezi să accepte Tratatul lui Lutatius în termenii dictați de romani, inclusiv predarea unei părți a Siciliei care era anexată în provincia romană Sicilia. Se încheia astfel Primul Război Punic.

Hannibal și al Doilea Război Punic

În 237 î.Hr., generalul cartaginez Hamilcar Barca (tatăl lui Hannibal și al lui Hasdrubal) a creat un stat cvasi-monarhic, autonom, în sudul și estul Iberiei. Cartagina obținea astfel acces la minele de argint, bogăția agricolă și forța de muncă pentru a rezista împotriva Romei pe picior de egalitate.

Roma a convenit noi termeni în 226 î.e.n., în baza Tratatului Ebro, prin care toate teritoriile de la sud de râul Ebro din Iberia erau granița stăpânirii cartagineze. Romanii au intrat, însă, în orașul Saguntum din ținuturile cartagineze, ceea ce l-a făcut pe Hannibal (fiul lui Hamilcar) să jefuiască orașul și să declanșeze cel de-al Doilea Război Punic.

Au existat trei teatre principale de război:

• Italia (cu campanii subsidiare ocazionale în Sicilia, Sardinia și Grecia), unde Hannibal a traversat Alpii și aproape că a ajuns la porțile Romei;
• Iberia, unde generalul Hasdrubal, fratele mai mic al lui Hannibal, a apărat orașele coloniale cartagineze;
• Africa, care s-a încheiat cu Bătălia decisivă de la Zama și înfrângerea Cartaginei.

Tratatul impus de romani a deposedat Cartagina de toate teritoriile deținute peste mări, lăsând Imperiul Cartaginez un simplu oraș-stat. Totodată, era obligată să plătească Romei 10.000 de talanți de argint pe parcursul a 50 de ani. Mai mult, Cartagina avea nevoie de acceptul Romei pentru a putea purta războaie, iar mașinăria militară cartagineză a fost dezmembrată, lăsându-i o flotă de numai 10 nave de război.

Al Treilea Război Punic și dispariția Cartaginei

Profitând de poziția slăbită, regele Masinissa al regatului nord-african Numidia a profitat de interdicție, atacând continuu Cartagina și anexându-i din teritoriul rămas. Cartagina a trimis o forță pentru a-și apăra teritoriul. Nu avea însă aprobarea Romei, iar facțiunile anti-cartagineze din Roma s-au folosit de acțiunea militară ilegală pentru a pregăti o expediție, declanșând cel de-al Treilea Război Punic în 149 î.e.n.

Romanii și-au lansat asaltul final și în numai șase zile au distrus în mod sistematic orașul și i-au ucis locuitorii. Abia în ultima zi au luat prizonieri, în număr de 50.000, care au fost vânduți ca sclavi.

Între 130 – 120 î.e.n., Roma a fondat o nouă colonie pe ruinele Cartaginei, numită Colonia Iunonia, însă Senatul a desființat ulterior colonia. Un nou oraș roman cu numele Cartagina a început să fie construit de Iulius Caesar și definitivat de Augustus, pe care l-a denumit la final Colonia Iulia Concordia Carthago. A devenit unul dintre cele mai mari orașe din jumătatea de vest a Imperiului Roman și centrul provinciei romane din Africa.

Vă recomandăm să citiți și:

Decăderea unei civilizaţii şi ascensiunea alteia: distrugerea Cartaginei a dus la dominaţia Romei

Top 10 momente din istoria Romei Antice

Top 10 cei mai importanți generali din istorie

Cinci lucruri mai puţin cunoscute despre Hannibal, cel mai mare inamic al Imperiului Roman