O echipă de oameni de știință a identificat o forță adițională care a contribuit cel mai probabil la un eveniment de extincție în masă în urmă cu 250 de milioane de ani. Analiza mineralelor din sudul Chinei indică faptul că erupțiile vulcanice au produs o „iarnă vulcanică”, iar asta a redus drastic temperaturile.
Cercetările, publicate în jurnalul Science Advances, au analizat extincția în masă Permian-Triasic (cunoscută și ca Moartea cea Mare), cel mai sever eveniment de extincție din ultimii 500 de milioane de ani, în urmă căruia între 80 și 90% din speciile terestre și acvatice au dispărut.
„Extincția Permian-Triasic ar fi avut multiple cauze în rândul speciilor marine și non-marine”, a spus Michael Rampino, profesor în cadrul Departamentului de Biologie de la Universitatea din New York și unul dintre autorii noului studiu.
Timp de zeci de ani, cercetătorii au investigat ce anume ar fi putut cauza această catastrofă ecologică globală, multe date sugerând răspândirea inundațiilor vaste de lavă peste regiunea cunoscută astăzi drept Siberia. Aceste erupții au cauzat stres ecologic, inclusiv încălzire globală severă de pe urma dioxidului de carbon eliberat de vulcani și reducerea asociată a oxigenării din apele oceanelor, cea din urmă ducând la sufocarea vieții marine.
Acum, cercetătorii au luat în considerare și alți factori care ar fi putut contribui la perioada Permian, care durat în urmă cu între 300 și 250 milioane de ani.
Oamenii de știință au descoperit depozite de minerale pe sol în regiunea din sudul Chinei, mai precis cupru și mercur, ale căror vârstă coincide cu extincția în masă Permian-Triasic în localitățile non-marine.
Aceste depozite au fost marcate de anomalii în compoziție cel mai probabil din cauza emisiilor bogate în sulf de la erupțiile vulcanice din apropiere. Pe scurt, acestea au fost acoperite cu straturi de cenușă vulcanică.
„Aerosolii atmosferici de acid sulfuric produși de erupții ar fi putut fi cauza răcii globale rapide cu câteva grade bune, înainte de încălzirea severă observată de-a lungul intervalului extincției în masă”, a explicat Rampino.
Descoperirile echipei sugerează că erupțiile nu au fost singura cauză a extincției în masă și că efectele ecologice ale erupțiilor din China de Sud, precum și în alte regiuni, ar fi jucat un rol crucial în disparația a zeci de specii.
Fosilele oferă detalii noi despre cea mai mare extincție din istoria Pământului
Subțierea stratului de ozon responsabilă de o extincție în masă în urmă cu 360 de milioane de ani
Când a avut loc prima extincţie în masă de pe Terra şi cât a durat?