Legiunile din Moesia care au făcut istorie în bătăliile de pe teritoriul Daciei

Provincia Moesia a jucat un rol important în protejarea Balcanilor de către armata romană. Subjugată de comandantul roman Marcus Licinius Crassus în anul 29 î.Hr., a făcut parte din Macedonia.

Datorită amplasării sale de-a lungul Dunării, provincia a devenit esențială în timpul războaielor dacice, purtate de împărații Domițian (între anii 81-96) și Traian (între anii 98-117).

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

După moartea împăratului roman Nero (54-68), Imperiul Roman a trecut prin multe frământări, fiind împărțit de mai multe popoare. Printre populațiile care au contestat autoritatea romană în acele vremuri dificile s-au numărat dacii, relatează World History.

„Dacii erau în mișcare, un popor în care nu se putea avea încredere și care, acum când legiunile noastre au fost retrase din Moesia, nu aveau de ce să se teamă”, spunea Tacitus în Istoriile sale.

Această schimbare a apărut după ce noul regele dac Duras a invadat Moesia în anul 85.

Dar guvernatorul moesian Caius Oppius Sabinus și Legiunea V Macedonica au contraatacat rapid. În cele din urmă, guvernatorul a fost ucis și legiunea aproape decimată, Legiunea a IV-a Flavia sosind prea târziu.

Tettius Iulianus a învins forțele dacice

Împăratul Domițian și-a organizat armata și a mers în Moesia în 86 e.n. În timp ce aștepta în siguranță în altă parte, prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, a condus o armată romană peste Dunăre și s-a confruntat cu Decebal. Din păcate, a avut aceeași soartă ca și Sabinus, iar Legiunea a- V-a Alaudae a fost eliminată.

Dar norocul Romei s-a schimbat în anul 88 e.n., când comandantul roman Tettius Iulianus a condus legiunile VII Claudia, I Italica, IV Flavia Felix și II Adiutrix peste Dunăre, au ajuns în centrul Daciei și au învins forțele dacice la Tapae, campând acolo pe perioada iernii.

În 89 e.n., sarmații au mărșăluit în Moesia, jefuind orașe și ferme. Aflat încă în centrul Daciei, pregătit să meargă spre capitala Sarmizegetusa, Iulianus a aflat că Decebal și armata sa urmau să-și apere capitala. Îngrijorat că el și armata sa vor fi înconjurați de forțe dacice și sarmate, Iulianus s-a întors în Moesia și s-a alăturat lui Domițian. Pentru că s-au temut să se confrunte cu ambele armate, sarmații s-au retras din Moesia. Când i s-a oferit lui Domițian un tratat de pace, acesta a acceptat.

Deși Decebal a fost de acord să-și retragă armata din Moesia, condițiile care includeau plata anuală a aurului către daci nu au fost acceptate de Senatul roman.  Pentru moment, războiul se încheiase, iar Domițian a împărțit provincia în două: Moesia Inferioară și Moesia Superioară. Patru legiuni au fost staționate la Moesia și alte patru în Panonia.

Războaiele lui Traian împotriva dacilor

Un deceniu mai târziu, Traian și legiunile sale s-au întors în Moesia. Nemulțumit de condițiile tratatului lui Domițian, Traian și-a pregătit legiunile pentru un alt atac, iar Moesia a servit drept câmp de luptă pentru un război cu dacii.

În anul 101 e.n., cele patru legiunile din Moesia, I Italica, IV Flavia Felix, V Macedonica și VII Claudia, se pregăteau să traverseze Dunărea, iar legiunile din întreaga Europă erau în marș spre Moesia. Legiunile dacice au câștigat a doua bătălie de la Tapae. Sarmații, însă, au cedat în bătălia de la Adamclisi. Un atac asupra capitalei dacice l-a adus pe Decebal în situația de a discuta termenii predării.

Traian și-a sărbătorit triumful roman asupra dacilor, iar Senatul i-a acordat titlul de Dacius. Realizând că un al doilea război era inevitabil, Traian a ordonat construirea unui pod permanent peste Dunăre.

În cel de-al doilea război (105-106), Traian a intrat în Dacia cu 12 legiuni. Decebal a fost înfrânt din nou și, pentru a evita capturarea, s-a sinucis. Capul său a fost dus la Roma, iar Dacia a devenit o provincie romană și cinci legiuni au fost atribuite Moesiei: XIII Gemina, I Italica, V Macedonica, VII Claudia și XI Claudia. Mai târziu, XIII Gemina și V Macedonica au fost repartizate în Dacia.

Legiunea VII Claudia Pia Fidelis

Legiunea VII Claudia (emblemă: taur; semn: Leu) a fost pregătită de Iulius Cezar (100-44 î.e.n.) pentru campania sa din Galia. Cu toate acestea, unii istorici susțin că o Legiune a VII a fost fondată de Pompei, în 55 î.Hr., care s-a luptat cu Cezar împotriva helvetilor în războaiele galice, în 58 î.Hr., capturând Aquitaine. Legiunea l-a însoțit pe Cezar și la invazia sa în Marea Britanie și au luptat împotriva lui Pompei, în războaiele civile.

În 45 î.Hr., legiunea a VII- a fost trimisă în Italia, pentru a fi desființată, dar a fost chemată de Octavian să lupte alături de legiunea a VIII-a împotriva lui Marc Antoniu în bătălia de la Mutina, din 43 î.Hr., în bătălia de la Phillippi din 42 î.e.n. și la asediul asupra Perusiei, în 41 î.Hr. În anul 6 e.n., legiunea a fost una dintre cele cinci chemate în Panonia, la izbucnirea revoltei panonice. La sfârșitul războiului din anul 9 e.n., legiunea a VII-a a staționat în Dalmația.

În anul 42 e.n., în timpul împăratului Claudius (r. 41-54 e.n.), Claudia a VII-a și a XII-a Claudia au primit ordinul guvernatorului dalmatian Furius Scribonianus să meargă la Roma și să ajute la destituirea împăratului, dar ambele s-au întors împotriva guvernatorului, ucigându-l pe el și pe susținătorii săi. Claudius a răsplătit cele două legiuni cu titlul Claudia Pia Fidelis (loială și fidelă lui Claudius). Apoi, legiunea a VII-a a fost transferată la Moesia, înlocuind legiunea IV Scythica.

În timpul anului celor patru împărați (69 e.n.), legiunea s-a alăturat împăratului Otho împotriva lui Vitellius. Din păcate, legiunea a sosit prea târziu pentru a fi de ajutor la prima bătălie de la Bedriacum. Revenind în Moesia, legiunea a VII a luptat alături de viitorul împărat Vespasian (69-79), ajutându-l să-l învingă pe Vitellius, la a doua bătălie de la Bedriacum și Cremona. Apoi a revenit la baza din Moesia.

Mai târziu, legiunea a fost alături de Traian în campania sa cu împăratul Hadrian (117-138) în timpul revoltei Bar-Kochba. Legiunea a susținut revendicarea la tron a lui Septimius Severus (193-211) și a luptat împotriva lui Pescennius Niger și Clodius Albinus. Legiunea a rămas la baza sa, la Viminacium, până în secolul al IV-lea.

Legiunea XI Claudia Pia Fidelis

Legiunea XI Claudia (emblemă: Neptun; semn: Gemeni) a fost formată de Iulius Cezar în 58 î.Hr. pentru a lupta împotriva helvetilor, în războaiele galice și împotriva lui Pompei, în războaiele civile. Legiunea a fost desființată temporar, în 45 î.Hr., dar refăcută de Octavian, în 42 î.Hr., luptând alături de el la Phillippi, Perusia și Actium.

După bătălia din pădurea Teutoburg, unde Publius Quinctilius Varus a pierdut trei legiuni, în anul 9 e.n., legiunea a fost transferată în Dalmația, la Burnum. A ascultat ordinele guvernatorului dalmațian Scribonianus de a-l răsturna pe împăratul Claudius, dar apoi și-a reconsiderat poziția și s-a întors împotriva guvernatorului, primind titlul de Claudia Pia Fidelis pentru că a pus capăt revoltei.

Legiunea XII-a l-a susținut pe Otho, dar a ajuns prea târziu pentru a fi de ajutor la prima bătălie de la Bedriacum. După întoarcerea în Dalmația, legiunea l-a susținut pe Vespasian, dar nu a luptat în a doua bătălie de la Bedriacum. Legiunea a fost trimisă, apoi, să-l ajute pe comandantul roman Petillius Cerialis împotriva lui Civilis și Revolta Bataviană.

În anul 83 e.n., Legiunea XI a făcut parte din campania de succes a lui Domițian împotriva chattilor. În anul 101 e.n., a luptat cu Traian în războaiele împotriva dacilor. Apoi a fost transferată în Moesia de Jos, la Durosturum (Bulgaria actuală). Există dovezi că l-a susținut pe  Septimius Sever  să ajungă pe tron și a luptat împotriva lui Pescennius Niger, participând la asediul Bizanțului și la bătălia de la Issus. Legiunea a rămas la Durosturum până la sfârșitul existenței sale.

Legiunea I Italica

Legiunea I Italica (emblemă: urs; semn: Capricorn) a fost formată de împăratul Nero, în jurul anului 66 e.n. pentru campania sa din Partia și a denumit-o „Falanga lui Alexandru”. În 67 e.n., a trimis-o la Lugdunum (Lyonul modern) din Galia pentru a contracara rebeliunea eșuată a guvernatorului Gaius Vindex, dar nu a ajuns la timp. În 69 e.n., legiunea se afla la prima bătălie de la Bedriacum. La a doua bătălie de la Bedriacum, I Italica l-a sprijinit din nou pe Vitellius împotriva forțelor lui Vespasian.

Legiunea I Italica a fost trimisă la Moesia împreună cu V Alaudae, VII Claudia și V Macedonica, unde au luptat împotriva sarmatilor. Legiunea și-a făcut baza la Novae. I Italica a luptat în războaiele dacice alături de Domițian și Traian. După ce s-a alăturat lui Traian în campania sa, legiunea s-a retras la Novae.

Legiunea IV Flavia Felix

Legiunea Flavia Felix (emblemă: leu; semn: Capricorn) a fost fondată de Vespasian, din soldații Legiunii a-IV-a Macedonica, învinși în timpul revoltei Batave. Aceasta a staționat în capitala Burnum din Dalmația, unde a înlocuit legiunea  a-XI-a Claudia. În 88 e.n., legiunea a participat la victoria romană de la Tapae. După campania lui Domițian, legiunea a fost transferată în Moesia Superioară la Singidunum (Belgradul modern). Legiunea a făcut parte și din campania lui Traian, în Dacia. Legiunea s-a întors la baza de la Singidunum pentru restul existenței sale.

Citește și: 

Misterul legiunii romane dispărute – a plecat din Britania şi nu a mai fost văzută niciodată

Originea numelor legiunilor romane. Trei dintre ele au făcut istorie pe teritoriul Daciei

Misterul mormântului unei tinere romane, îngropată la Londra, a fost elucidat