Kaiten, torpilele kamikaze japoneze complet echipate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Tactica sinuciderii adoptată de Japonia sau kaiten, torpilele kamikaze, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a bazat pe o serie de motive fundamentale.
Din perspectivă culturală, era o moarte onorabilă, care garanta statutul de erou. Din punct de vedere logistic, armata japoneză era conștientă de șansele mici în războiul împotriva SUA și știa că metodele tradiționale de luptă nu erau suficiente, relatează War History.
Din această cauză, s-a bazat pe atacurile sinucigașe , construind avioane, arme și chiar torpile cu echipaj pentru a distruge inamicul.
Misiunile sinucigașe aveau avantajul de a fi extrem de precise. De exemplu, un avion kamikaze încărcat cu explozivi putea fi aruncat cu precizie într-o țintă. Japonia a autorizat, de asemenea, construirea de meșteșuguri sinucigașe, în Unitățile Speciale de Atac.
Submarinele Kaiten
Șase tipuri diferite ale acestor nave de sinucidere au fost construite după cercetările realizate la începutul anului 1944. Numai Tipul 1 a fost utilizat, pentru că celelalte nu au trecut niciodată etapa prototipului.
În primele etape ale dezvoltării Kaiten, proiectanții au inclus un mijloc de evadare pentru pilot înainte ca ambarcațiunea să atingă ținta. În cele din urmă, a fost eliminat, iar pilotul era, practic, blocat în interiorul submarinului.
Nava se baza pe o torpila de tip 93, fiind considerată cea mai avansată. Pilotul stătea în centrul navei lungi de aproape 15 metri și avea un periscop, o trapă de intrare și comenzi de direcție.
La fel ca torpila de tip 93, Tipul 1 a folosit oxigen pur ca oxidant pentru motorul. Până atunci, torpilele foloseau aerul comprimat normal ca oxidant, care conține în jur de 20% oxigen. Oxigenul pur asigură de aproape cinci ori cantitatea de oxidant pentru același volum de aer comprimat, oferind torpilei de tip 93 o rază maximă de 40.000 de metri.
Utilizarea oxigenului pur are, de asemenea, avantajul de a reduce urmele de bule lăsate de torpile convenționale, deoarece singurul gaz de eșapament este dioxidul de carbon, care este mult mai solubil în apă.
Submarinul Tipul 1 cântărea 10 tone și transporta un focos de 1.550 kg. Putea atinge o viteză maximă de 55 km/h și se putea scufunda până la 80 de metri. Au fost construite 300 de astfel de nave, dintre care 100 au fost folosite în război.
Cum funcționa Kaiten
Kaiten putea fi lansat fie dintr-un submarin, fie de pe o navă de suprafață, deși au fost folosite doar lansări de submarine.
Instruirea piloților a avut loc pe insula Ōzushima din Marea Interioară. Insula a fost complet echipată pentru testarea kaiten-ului și pregătirea piloților. Aceștia au fost învățați mai întâi să manevreze bărcile rapide folosind doar un periscop și instrumente. Apoi au fost mutați pe kaiten, înarmat cu focoase fictive. Antrenamentul a culminat cu lansarea unui submarin și misiuni nocturne.
Piloții conduceau kaitenul folosind doar un periscop și instrumentele sale. Submarinele puteau transporta kaiten-urile pe punțile lor, dar erau expuse unui mare risc. Pilotul putea muri înăuntru, dacă rata ținta și kaitenul rămânea fără combustibil.
Însă, kaitenele au provocat daune minime inamicului. Potrivit SUA, doar câteva nave au fost scufundate de kaiten și aproximativ 190 de oameni și-au pierdut viața. În schimb, Japonia a pierdut peste 100 de piloți și multe alte sute implicate în scufundarea a opt submarine care transportau kaitene.
Dar a provocat și două explozii mari. Petrolierul USS Mississinewa (AO-59) de 11.000 de tone complet încărcat era ancorat la Atolul Ulithi când o torpila Kaiten l-a lovit. O a doua explozie uriașă a avut loc câteva secunde mai târziu, când a fost detonat un rezervor de benzină.
Citește și:
Wunderwaffen, super-armele naziștilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Mitul morcovului. Ingredientul cheie în victoria britanicilor din Al Doilea Război Mondial