Sexul în Roma Antică, sexualitatea, sclavii și Lex Scantinia

În Roma Antică, latina nu are o traducere echivalentă pentru a defini homosexualitatea și nici heterosexualitatea ca orientare sexuală a unui individ. 

Sexualitatea este determinată de maniere de comportament, atât la bărbați, cât și la femei. Societatea romană avea un sistem patriarhal în care rolul  bărbatului era autoritatea primară, subliniat de masculinitatea „activă” ca premisă a guvernării, puterii și statutului.

• Care este ruda lui T. Rex care mai trăiește și astăzi? S-a ascuns la vedere timp…
• Istoria baschetului în România, cel mai american dintre sporturi

Religia romană a susținut acceptarea sexualității, precum și definirea puterii unui individ prin forța procreativă a bărbatului. Bărbații erau liberi să aibă relații sexuale cu bărbați, dar erau acceptați numai în cazurile în care masculinitatea cetățeanului roman născut liber nu era supusă legii Lex Scantinia, notează HeritageDaily.

Homosexualitatea în rândul soldaților, considerată o încălcare a disciplinei militare

Lex Scantinia a fost o lege romană despre care istoricii cred că a fost creată pentru a penaliza orice cetățean de sex masculin din înaltă calitate care accepta un rol sexual pasiv.

Relațiile gay cu prostituate sau sclavi erau de fapt acceptate, nevizând masculinitatea unui născut liber atât timp cât  a preluat rolul activ în penetrare.

În legiuni, actul de homosexualitate în rândul soldaților a fost considerat o încălcare a disciplinei militare și supus unor pedepse dure. Polybius (cca. 200-118 î.Hr.), un istoric grec, a raportat în jurnalele sale că relațiile gay în rândul soldaților erau pedepsite cu lovirea până la moarte.

La fel ca în cazul oricărui născut liber, soldaților cu rang înalt li s-a permis să se angajeze în relații cu sclavi, prostituate și prizonieri de același sex pentru a demonstra autoritatea sexuală și masculinitatea lor.

Violul și sclavia cu persoane de același sex

Lex Scantinia a scutit bărbații liberi de infamie și urmărire penală în cazul violului sau al actului sexual pasiv forțat. Cu toate acestea, a fost considerată infracțiune capitală ca un născut liber să violeze o persoană, în acest caz fiind condamnat la moarte.

Pentru a preveni violul minorilor, băieții purtau o îmbrăcăminte specială, toga praetexta, un semn al „statutului inviolabil”.

Un cetățean roman avea voie să-și exploateze proprii sclavi pentru sex, indiferent de vârstă sau circumstanțele nașterii. Un roman născut liber ar putea chiar să violeze, să tortureze și să abuzeze fără să fie acuzat sau urmărit penal. Un sclav nu avea nicio protecție civilă sau autoritate cu privire la corpul lui.

Despre împăratul Hadrian (117-138), constructorul zidului lui Hadrian din Northumberland, Anglia, s-a spus că avea o relație de natură sexuală cu un băiat bitinian pe nume Antinous.

Băieții născuți sau vânduți în sclavie, deseori exploatați sexual

În timpul unei plimbări de-a lungul Nilului, Antinous s-a înecat (130). În memoria sa, Hadrian a fondat orașul Antinopolis din Egipt și a zeificat numele lui Antinous, o onoare care nu este în mod normal asociată cu membrii din afara unei familii conducătoare.

Spre deosebire de Antinous, băieții născuți sau vânduți în sclavie, prinși ca prizonieri de război sau liberi (sclavi eliberați) erau deseori exploatați sexual. De fapt, a fost acceptată din punct de vedere social abuzarea tinerilor sclavi bărbați de către clasa de elită a bărbaților romani mai în vârstă.

Termenul, „puer delicatus sau deliciae” (adică dulce, delicat) este adesea aplicat copiilor sclavi folosiți special pentru satisfacția sexuală și companie. Această practică este ilustrată pe Cupa Warren (foto sus), un vas roman de argint din timpul dinastiei Iulio-Claudiene, secolul I d.Hr.

În cazuri mai extreme, un puer delicatus era castrat și îmbrăcat cu ținute feminine. Comerțul cu sclavi pentru satisfacția sexuală, în special comerțul cu sclavi eunuci și puer delicatus, la începuturile Imperiului, a determinat Senatul să aprobe o moțiune care a interzis castrarea unui sclav împotriva voinței sale.

Căsătoria între persoane de același sex

Legea romană nu a recunoscut niciodată, oficial, căsătoria între cupluri de același sex, dar în primii ani ai imperiului nunțile gay erau, de fapt, ceva obișnuit.

Un astfel de exemplu a fost la începutul secolului al III-lea. Împăratul Elagabalus (Marcus Aurelius Antoninus Augustus: 218-222 e.n.), un conducător excentric despre care s-a scris în Istoria augusteană (O colecție de biografii romane târzii), era căsătorit cu un bărbat numit Zoticus, după o ceremonie publică la Roma.

În secolul al IV-lea, împărații creștini incriminau legal căsătoriile homosexuale ca parte a Codexului Teodosian (Compilația legilor romane). În anul 390, cei trei împărați creștini, Valentinian al II-lea, Teodosie I și Arcadius au declarat homosexualitatea ilegală în tot imperiul pentru orice roman născut liber.

În perioada împăratului bizantin Iustinian I (527-565 d.Hr.) s-a decretat că orice formă de comportament homosexual era „contrară naturii” și interzisă în întregul Imperiu de Răsărit.

Citește și:

Un cercetător din Kuweit susţine că tratează homosexualitatea cu un supozitor

Homosexualitatea nu este determinată de o singură genă, ci de mai multe. Concluzia obţinută după analizarea a jumătate de milion de profiluri ADN în cel mai mare studiu efectuat vreodată

Celibatul, Misoginia și Sodomia. Obiceiul medieval care a avut consecințe periculoase, de lungă durată