Un pieptăn unic din secolul al VI-lea a fost descoperit într-un mormânt din Bavaria
Arheologii din Bavaria au dezgropat două morminte din secolul al VI-lea. În fiecare s-au descoperit obiecte unice: un pieptăn de fildeș decorat pe ambele părți cu scene cu animale și un vas din ceramică roșie.
Pieptenele a fost găsit în mormântul unui bărbat în vârstă de aproximativ 40-50 de ani, la momentul decesului. El a fost un războinic, îngropat cu mai multe arme, inclusiv o sabie lungă, o lance, un scut și un topor de luptă. În mormânt a fost găsit și un lighean de bronz. Arheologii au mai găsit și rămășițele scheletice ale unui cal, iar o pereche de pinteni și rămășițele unui căpăstru, găsite în mormânt, indică faptul că el era călărețul calului îngropat în mormântul de lângă el, relatează The History Blog.
La picioarele bărbatului se afla o geantă dintr-un material organic, descompusă. Este o versiune din secolul al VI-lea a unei genți de cosmetice, care conținea o foarfecă și pieptenele de fildeș, folosite pentru a-și îngriji părul și barba. Pieptenele s-a rupt, dar conservatorii de la Oficiul de Stat Bavarez pentru Conservarea Monumentelor au reușit să-l lipească.
Sculpturile de fildeș de orice fel au fost extrem de rare în secolul al VI-lea, iar puținii piepteni din fildeș din acea perioadă sunt fie simpli, fie sculptați cu motive creștine sau biblice. Acesta este neobișnuit de lung, de aproape 14 centimetri, fiind unul dintre cei mai mari piepteni din orice material găsit într-un ansamblu funerar medieval timpuriu.
Sculptura de pe acest pieptene este de o calitate foarte bună. Prezintă o scenă de vânătoare cu animale care nu sunt originare din Europa.
În al doilea mormânt au fost găsite rămășițele unei femei
În al doilea mormânt au fost găsite rămășițele unei femei, care avea în jur de 30-40 de ani când a murit. A fost îngropată cu bijuterii, ofrande alimentare, inclusiv ouă, un șnur țesut și un instrument folosit la războaiele pentru țesut. De asemenea, au fost găsite și obiecte de ceramică de fabricație locală, cum ar fi un castron îngropat cu gura în jos. Vasul fusese adus din altă zonă pentru a fi pus lângă femeie în mormânt.
Vasul, crăpat în două locuri, provine din Africa și este de calitate superioară, din ceramică de culoare roșie. Produsele erau fabricate în secolele I-VII d.Hr., în Tunisia de azi, și erau foarte căutate pe tot teritoriul Imperiului Roman. Au fost comercializate în toată Marea Mediterană până la Constantinopol. Vasul este primul model într-o stare atât de bună, găsit în Germania.
Mormintele au fost descoperite în timpul unor săpături din orașul Deiningen, aflat în craterul de impact al meteoritului Nördlinger Ries, din vestul Bavariei. În momentul în care au fost săpate mormintele, zona era populată de triburi alamani, dar sub suzeranitatea regilor franci din dinastia Merovingiană.
În urma săpăturilor au fost descoperite mai mult de 75 de morminte, inclusiv un mormânt în care se afla un tânăr și o tânără de aproximativ 20 de ani, îngropați ținându-se de mână.
Citește și:
Mii de morminte islamice antice descoperite de arheologi aranjate în tipare „galactice”
8 morminte antice, descoperite pe un teren privat din Peloponez
Victimele ciumei nu erau întotdeauna îngropate în morminte comune. Ce arată noi analize ADN