Home » Istorie » Un mister vechi de 2.400 de ani privind originea etruscilor a fost rezolvat

Un mister vechi de 2.400 de ani privind originea etruscilor a fost rezolvat

Necropolă etruscă Cerveteri Roma / Credit foto: Shutterstock
Publicat: 06.10.2021

O nouă cercetare genetică este posibil să fi dezvăluit în cele din urmă originea etruscilor, un popor misterios a cărui civilizație a prosperat în Italia cu secole înainte de întemeierea Romei. Descoperirea poate rezolva o dezbatere veche de 2.400 de ani.

Se pare că enigmatici etruscii își aveau orignile în zonă, fiind aproape identici din punct de vedere genetic cu vecinii lor vorbitori de latină.

Această descoperire contrazice teoriile anterioare conform cărora etruscii, care timp de secole au vorbit o limbă acum dispărută, ne-indo-europeană, extrem de diferită de cele din regiune, proveneau dintr-o altă zonă decât vecinii lor vorbitori de latină.

În schimb, ambele grupuri par să fi migrat din stepa ponto-caspică, o zonă lungă și subțire de pământ care se întinde de la nordul Mării Negre, în jurul Ucrainei de azi, și până la nordul Mării Caspice, în Rusia. După ce au ajuns în Italia, în epoca bronzului, primii vorbitori de etruscă și-au stabilit rădăcinile, asimilând vorbitorii altor limbi la propria lor cultură, pe măsură ce au înflorit într-o mare civilizație.

Descoperirea contestă ipotezele simple că a fost o egalizare a limbilor pe fondul genelor și sugerează un scenariu mai complex care ar fi putut implica asimilarea vorbitorilor italici timpurii de către comunitatea vorbitoare de etruscă”, a declarat David Caramelli, profesor de antropologie la Universitatea din Florența, citat de Live Science.

Roma a înflorit asimilând civilizația etruscă

Cu orașe la fel de sofisticate precum ale vechilor greci, rețele comerciale la fel de profitabile ca cele ale fenicienilor și o bogăție vastă ce rivaliza cu Egiptul antic, civilizația etruscă, prima superputere cunoscută din Mediterana de Vest, avea o strălucire care se potrivea doar cu misterul care-i înconjura limba și originile.

Ajungând la maximul puterii sale în centrul Italiei, în secolul al VII-lea î.e.n, Etruria a dominat regiunea timp de secole până la apariția Republicii Romane, care a cucerit aproape tot ce aveau etruscii înainte de mijlocul secolului al III-lea î.Hr., asimilându-i deplin pe la anul 90 î.e.n.

De multă vreme, arheologii știu că etruscii au lăsat moștenire Republicii Roma ritualurile lor religioase, tehnica prelucrării metalelor, luptele de gladiatori și, nu în ultimul rând, inovațiile în arhitectură și inginerie, care au transformat Roma dintr-o așezare brutală cândva într-un mare oraș.

Cu toate acestea, nu se cunoșteau prea multe despre originile geografice ale etruscilor sau despre limbajul lor enigmatic, înțeles parțial, făcându-i subiectul unor dezbateri intense care datează de mai mult de 2.400 de ani.

Teorii privind originea etruscilor

Marele scriitor grec Herodot (considerat pe scară largă ca fiind primul istoric din lume) credea că etruscii se trăgeau din popoarele anatoliene și egeene care au fugit spre vest după o mare foamete, în ceea ce este acum vestul Turciei. Un alt istoric grec, Dionysios din Halikarnas (Dionis din Halicarnas), a contestat teoria că civilizația preromană, în ciuda obiceiurilor lor grecești și a limbii non-indo-europene, erau originari din peninsula italică.

În timp ce dovezile arheologice recente, care conțin puține dovezi ale migrației, au înclinat în favoarea argumentului lui Halicarnas, „lipsa ADN-ului antic din regiune a afectat investigațiile genetice”, au declarat cercetătorii studiului publicat în revista Science Advances.

arta vechilor etrusci
Arta vechilor etrusci – Muzeul Arheologic din Siena, Italia / Credit foto: Shutterstock

Pentru a rezolva acest mister, oamenii de știință au colectat informații genomice antice din rămășițele a 82 de indivizi care au trăit în urmă cu 2.800 și 1.000 de ani și care au fost descoperiți în 12 situri arheologice din centrul și sudul Italiei.

După ce au comparat ADN-ul celor 82 de indivizi cu cel al altor popoare antice și moderne, oamenii de știință au descoperit că, în ciuda puternicelor diferențe între obiceiuri și limbă, etruscii și vecinii lor latini împărtășeau un profil genetic. Astfel au fost obținute indicii că oamenii care au ajuns pentru prima dată în regiune, în timpul epocii bronzului, erau din stepa ponto-caspică.

După ce acești etrusci timpurii s-au stabilit în nordul și estul Italiei, fondul lor genetic a rămas relativ stabil, atât în ​​epoca fierului, cât și în timpul absorbției civilizațieide Republica Roma. Ulterior, după apariția Imperiului Roman, a existat un mare aflux de gene noi, probabil ca urmare a migrațiilor în masă.

Această schimbare genetică descrie în mod clar rolul Imperiului Roman în deplasarea pe scară largă a oamenilor într-o perioadă de mobilitate socio-economică și geografică ascendentă sau descendentă”, a declarat Johannes Krause, director al Institutului Max Planck pentru Antropologie Evoluționară din Germania.

După rezolvarea acestui mister vechi de 2.400 de ani privind originea etruscilor, oamenii de știință intenționează să realizeze un studiu genetic mai larg folosind ADN al unor oameni antici din alte regiuni ale Imperiului Roman. Speră să descopere nu numai detalii suplimentare despre originile etruscilor și limba lor ciudată, acum dispărută, ci și cum a avut loc mișcarea popoarelor care și-au transformat descendenții în cetățeni ai unei superputeri globale, diferiți din punct de vedere genetic.

Vă recomandăm să citiți și:

Descoperire remarcabilă în Toscana. Dovedeşte partea înspăimântătoare a etruscilor

Piatra sacră legată de legenda lui Romulus și Remus, dezgropată la Roma

Top 10 momente din istoria Romei Antice

Top 10 informații esențiale despre arhitectura romană

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori