Explozia gigantică a unei roci spațiale care a distrus un oraș antic. A fost de 1.000 de ori mai puternică decât bomba de la Hiroshima

27 09. 2021, 19:00

În urmă cu aproximativ 3.600 de ani, o rocă spațială invizibilă s-a îndreptat către un vechi oraș din Orientul Mijlociu, numit Tall el-Hammam, cu o viteză de 61.000 km / h.

Roca a explodat într-o minge de foc masivă la aproximativ 4 kilometri deasupra solului. Explozia a fost cam de 1.000 de ori mai puternică decât bomba atomică de la Hiroshima, relatează Science Alert.

Locuitorii care au fost martori la acest incident au orbit instantaneu. Temperaturile aerului au crescut rapid peste 2.000 de grade Celsius. Hainele și lemnul au luat imediat foc, iar săbiile, sulițele, cărămizile și ceramica au început să se topească. Aproape imediat, întregul oraș a fost cuprins de flăcări.

Câteva secunde mai târziu, s-a pornit un vânt care bătea cu 1.200 km / h, mai puternic decât cea mai gravă tornadă înregistrată vreodată, demolând fiecare clădire. Niciunul dintre cei 8.000 de oameni sau animale din oraș nu a supraviețuit.

Un minut mai târziu, explozia a lovit și orașul biblic Ierihon, aflat la 35 de kilometri spre vest de Tall el-Hammam. Zidurile orașului au căzut și totul s-a făcut scrum.

Ce dovezi există pentru catastrofa de la Tall el-Hammam

Cu ani în urmă, când arheologii au analizat săpăturile orașului în ruină, au observat un strat de cărbune, cenușă, cărămizi topite și ceramică topită, de aproximativ 5 metri grosime.

Pentru a afla ce s-a întâmplat, cercetărorii au folosit un calculator care permite estimarea numeroasele detalii ale unui eveniment de impact cosmic.

Se pare că în spatele dezastrului de la Tall el-Hammam a fost un mic asteroid, asemănător cu cel care a doborât 80 de milioane de copaci în Tunguska, Rusia, în 1908. Ar fi fost o versiune mult mai mică a stâncii uriașe care a dus la  dispariție dinozaurilor, acum 65 de milioane de ani.

La fața locului, au fost găsite boabe de nisip fin, numite cuarț. Stratul  conține, de asemenea, mici diamonoide care sunt dure la fel ca diamantele. Fiecare este mai mic decât un virus gripal. Se pare că lemnul și plantele din zonă au fost transformate instantaneu în acest material asemănător diamantelor de presiunea și temperaturile ridicate degajate de mingea de foc.

Experimentele cu cuptoare de laborator au arătat că ceramica cu bule și cărămizile de la Tall el-Hammam s-au lichefiat la temperaturi de peste 1.500 grade Celsius, suficient pentru a topi un automobil în câteva minute.

Stratul mai conține, de asemenea, bile de material topit mai mici decât particulele de praf din aer. Denumite sferule, acestea se formează din fier și nisip vaporizat care s-au topit la aproximativ 1.590 de grade Celsius.

Dovezi la fel ca în cazul asteroidului care dus la dispariția dinozaurilor

Toate aceste dovezi arată că temperaturile din oraș au fost mult mai mari decât cele ale vulcanilor, ale războiului și ale incendiilor normale. În acest context, singurul proces natural care poate fi luat în calcul pentru dezastrul de la Tall el-Hammam este un impact cosmic.

Aceleași dovezi se găsesc în locuri cunoscute de impact, cum ar fi Tunguska și craterul Chicxulub, provocate de asteroidul care a dus la dispariția dinozaurilor.

Dar încă nu se știe de ce orașul și alte 100 de așezări din zonă au fost abandonate timp de câteva secole, după acest dezastru. S-ar putea ca nivelurile ridicate de sare depuse în timpul impactului să fi făcut imposibilă cultivarea plantelor.

Distrugerea orașului este cunoscută ca povestea Sodomei biblice, iar Biblia descrie devastarea unui centru urban de lângă Marea Moartă, când pietre și foc au căzut din cer. Catastrofa de la Tall el-Hammam poate fi a doua cea mai veche situație în care un oraș a fost distrus în acest fel, după satul Abu Hureyra din Siria în urmă cu aproximativ 12.800 de ani.

Începând cu septembrie 2021, există mai mult de 26.000 de asteroizi în apropierea Pământului și 100 de comete în  apropierea Pământului. Milioane mai rămân nedetectate, iar unele s-ar putea îndrepta spre Pământ chiar acum.

Citește și:

Astronomii au descoperit cel mai rapid asteroid din Sistemul Solar

Un nou studiu susține că dinozaurii erau predispuși extincției cu mult înainte de impactul asteroidului

De cât timp am avea nevoie pentru a opri un asteroid care se îndreaptă spre Pământ?