Biserica Santa Luciella ai Librai din centrul istoric al orașului Napoli este una dintre bijuteriile arhitecturale și artistice ale orașului, datând din secolul al XIV-lea.
Sub podeaua din gresie maiolică, prin sacristie și în josul unei scări se află un hipogeu care conține zeci de cranii dispuse pe rafturile înălțate pe pereți. Unul dintre cranii este cu totul deosebit, având urechi.
Biserica mică a fost fondată în jurul anului 1327 de Bartolomeo di Capua, consilier juridic și politic al lui Carol al II-lea de Anjou, pe atunci rege al Napoli. Până în 1629 a fost dedicată breslei morarilor, dar la scurt timp a fost ocupată de meșterii care au sculptat în marmură piperno și alte pietre dure. Aceștia au dedicat biserica Sfintei Lucia, ocrotitoarea vederii, cu speranța că le va proteja ochii de fragmentele ascuțite care zburau pretutindeni când lucrau în piatră.
Timp de secole, craniul cu urechi din subsol a fost venerat, fiind considerat un exemplu unic din Napoli al cultului sufletelor în Purgatoriu.
Craniul cu urechi a reprezentat o atracție specială, deoarece apendicele sale auriculare, despre care se credea că erau cartilajele urechii care au fost mumificate în mod natural, puteau „auzi” rugăciunile și cererile pentru har, potrivit The History Blog.
Biserica Santa Luciella a fost preluată de o altă confrerie în 1748, care a și renovat-o. Configurația actuală a bisericii datează în mare parte din acea perioadă.
Lăcașul a fost utilizat până la sfârșitul secolului al XX-lea. Cutremurul care a devastat Napoli în 1980 a afectat puternic biserica, care a fost închisă din motive de siguranță. Biserica a fost abandonată, iar craniul cu urechi a fost aproape uitat.
O organizație locală a restaurat biserica și a redeschis-o în 2019. Legendarul craniu cu urechi a fost găsit în hipogeu, nemișcat și neafectat de cutremur. Acest lucru a permis demararea unor cercetări asupra piesei unice.
Analiza a evidențiat că fosila era alcătuită din cutia craiană și oasele nazale. A aparținut unui bărbat adult care suferea de hiperostoză porotică, o afecțiune care provoacă țesut spongios sau poros pe craniu, probabil pe fondul malnutriției cronice. Totodată, îi lipsea și o sutură sagitală.
Analiza cu radiocarbon a datat rămășițele între 1631 și 1668. Napoli a fost lovit de o epidemie teribilă de ciumă în 1656, iar istoricii cred că este posibil ca individul să fi fost una dintre miile de victime.
Urechile au reprezentat adevărata surpriză. Nu erau produsul cartilajului urechii osificate sau mumificate. În schimb, au fost formate din porțiunea scuamoasă a osului temporal, fiind rotite astfel încât marginile curbate să fie îndreptate spre exterior.
Din această cauză craniul are protuberanțe asemănătoare urechii care amintesc de faimosul mozaic memento mori de la Pompeii, care se află acum în Muzeul Național de Arheologie din Napoli.
Vă recomandăm să citiți și:
Organe fără de care corpul uman nu poate supravieţui
Top 10 mutaţii care sfidează definiţia a ceea ce reprezintă un om