Alfabetul latin, numit și alfabetul roman, este cel mai folosit sistem de scriere alfabetică din lume, fiind scrierea standard a limbii engleze și a majorității limbilor europene.
Inspirat din alfabetul etruscilor cândva în jurul anului 600 î.e.n., alfabetul latin poate fi identificat prin scrierile etruscilor, grecilor și fenicienilor până la alfabetul semitic de nord folosit în Siria și Palestina în jur de 1100 î.e.n. Cele mai vechi inscripții în alfabetul latin apar pe Fibula din Praeneste, o fibulă care datează din secolul VII î.e.n. și care arată „MANIOS MED FHEFHAKED NUMASIOI” (în latina clasică: Manius me fecit Numerio) ceea ce înseamnă „Manius m-a făcut pentru Numerius”.
O altă inscripție, datată aproximativ în aceeași perioadă, este situată pe o coloană de la Forumul Roman, iar inscripția Duenos de pe o vază găsită în apropiere de Dealul Quirinal din Roma datează probabil din secolul VI î.e.n.
Deși experții nu au ajuns la un consens în privința datării acestor obiecte, inscripțiile sunt considerate în general drept cele mai vechi exemple ale alfabetului latin.
Alfabetul latin clasic era alcătuit din 23 de litere, dintre care 21 erau derivate din alfabetul etruscilor. În vremurile medieval, litera „I” a fost diferențiată în literele „I” și „J”, iar litera „V” în „U”, „V” și „W”, astfel producând un alfabet echivalent cu cel al limbii engleze moderne cu 26 de litere. Unele limbi europene care folosesc momentan alfabetul latin nu utilizează literele „K” și „W”, iar altele adăugă litere adiționale (de obicei litere latine standard cu semne diacritice ori uneori perechi de litere citite drept un singur sunet).
În vremurile romane antice existau două tipuri principale de scriere latină, cea cu majuscule și cea cursivă. De asemenea, existau varietăți ale scrierii care combinau majusculele și scrierea cursive sau semicursivă, potrivit Britannica.
Scrierea latină uncială s-a dezvoltat dintr-o astfel de formă în secolul III î.e.n. În Evul Mediu, multe tipuri diferite de scriere latină s-au dezvoltat din formele unciale, cursive și cu litere majuscule. Scrierea de mână „umanistică”, folosită pentru transcrierea cărților, și o scriere cursivă mai angulară, folosită în scopuri legale și comerciale în Italia secolului al XV-lea, au dus la apariția fonturilor roman și italic folosite momentan în tipografie.
Veriga lipsă din istoria alfabetului, posibil descoperită