Home » Istorie » Se vinde Big John, cel mai mare schelet cunoscut de Triceratops

Se vinde Big John, cel mai mare schelet cunoscut de Triceratops

Publicat: 05.09.2021

Rămășițele osoase ale lui „Big John”, cel mai mare schelet cunoscut de Triceratops din perioada Cretacic, vor fi scoase la vânzare în 21 octombrie. Înainte de licitație, fosila erbivorului a fost expusă la Paris și va sta acolo până aproape de vânzare.

Osemintele lui Big John, așa cum a fost numit dinozaurul, au fost descoperite în 2014 în ceea ce este acum Dakota de Sud și au fost descrise drept un „miracol al naturii și o operă de artă”, potrivit The Guardian.

În vremea în care a trăit, în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, Triceratops, cu craniul său masiv cu guler și trei coarne de atac, a fost unul dintre cei mai periculoși și intimidanți dinozauri.

Acum, rămășițele unuia dintre uriașii care au dominat în Cretacic, un erbivor, în ciuda aspectului său înfiorător, sunt expuse la Paris înainte de a fi scoase la licitație, luna viitoare.

Denumit de specialiști „Big John” (Marele John), după aspectul său, dinozaurul avea un craniu și un guler osos care măsurau 2,62 metri în lungime, 2 metri în lățime și cântăreau peste 700 kg, două coarne mari de un metru și alte 200 de oase asortate care au fost puse la un loc cu migală.

Triceratops a cutreierat în Laramidia, un continent dispărut

Acest Triceratops a trăit în Laramidia, un continent insular dipărut care se întindea din ceea ce este acum Alaska și până în Mexic, și a murit într-o veche câmpie inundabilă cunoscută acum sub denumirea de formațiune geologică Hell Creek din Dakota de Sud. Datorită faptului că această zonă este compusă din sedimente fără activitate biologică, Big John a fost fosilizat și conservat în cea mai mare parte.

Oasele uriașului dinozaur erbivor au fost descoperite în mai 2014, iar săpăturile au fost finalizate peste mai bine de un an. Rămășițele au fost reasamblate cu mare atenție în Italia, la atelierul Zoic, de specialiști în restaurarea scheletelor preistorice.

O contuzie de pe gulerul tip armură sugerează că dinozaurul a fost rănit în lupta cu un alt Triceratops, probabil într-o încercare de a-și apăra teritoriului sau vreun partener.

schelet triceratops Big John
Credit foto: Profimedia

„Big John, complet în proporție de 60% și mai având 75% din craniu, este atât un miracol al naturii, cât și o operă de artă”, a spus un purtător de cuvânt al casei de licitații Drouot.

Licitație pentru cel mai mare schelet de Triceratops descoperit până acum

Iacopo Briano, paleontolog care a supravegheat reconstituirea lui Big John, a spus că scheletul era cu 5-10% mai mare decât orice alt Triceratops descoperit până acum.

„Este o capodoperă. Există destul de puține cranii de Triceratops în întreaga lume, dar foarte puține dintre ele aproape complete”, a afirmat el.

Alexandre Giquello, comisarul licitaţiei, a afirmat că un schelet de asemenea dimensiuni ar fi de interes doar pentru puțin peste 10 cumpărători din întreaga lume.

La fiecare licitație, vedem noi profiluri. Am văzut proprietari de locuri neobișnuite care doresc să investească pentru a atrage clienți. Totodată, există oameni pasionați de știință și paleontologie. Adesea sunt destul de tineri, având legătură cu noile tehnologii. Sunt de fapt generația Jurassic Park: au văzut filmele și au fost atrași în această mitologie de la Hollywood”, a spus Giquello.

Experții spun că interesul „nebun” pentru scheletele de dinozauri rămâne ridicat și crește prețurile, spre frustrarea muzeelor ​​și centrelor de cercetare care de multe ori sunt incapabile să strângă fondurile necesare achiziționării specimenelor.

În octombrie 2020, un schelet rar de Alozaur, unul dintre cei mai vechi dinozauri, considerat a fi „bunicul” temutului T-Rex, a fost vândut la Paris unui cumpărător anonim pentru o sumă de peste 3 milioane de euro, dublu față de prețul estimat înaintea licitației.

Big John, care măsoară 8 metri lungime, este preconizat să fie vândut cu până la 1,5 milioane de euro într-o licitație organizată în 21 octombrie, în celebrul Hotel Drouot din capitala Franţei. Cel mai mare schelet cunoscut de Triceratops poate fi văzut până pe 15 octombrie în vitrinele galeriei din cartierul Marais din Paris.

Vă recomandăm să citiți și:

Scene de groază în lumea dinozaurilor: T. rex smulgea capetele uriaşilor Triceratops

„Dinozaurii care se duelează”, cele mai complete schelete de dinozauri descoperite vreodată

Cele mai mari mituri despre dinozauri au fost spulberate

La ce foloseau coarnele lui Triceratops?

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
ARCMEDIA își consolidează portofoliul producțiilor video: Dan Capatos se alătură echipei CANCAN începând cu ianuarie 2026!
ARCMEDIA își consolidează portofoliul producțiilor video: Dan Capatos se alătură echipei CANCAN începând cu ianuarie ...
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Țara din Uniunea Europeană cu cele mai supraevaluate locuințe
Țara din Uniunea Europeană cu cele mai supraevaluate locuințe
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?