D. A. Sturdza și asaltul asupra guvernării conservatoare

25 08. 2021, 10:00

Dimitrie A. Sturdza / Credit foto: Profimedia

În cadrul congresului de la Iaşi, din 18/20 noiembrie 1892, D. A. Sturdza devine președinte al Partidului Național Liberal. În fața lui se ridicau noi provocări. Liberalii veneau după lunga conducerea a Brătienilor și trebuiau să își regăsească suflul politic pentru a reveni la guvernare.

D. A. Sturdza s-a implicat masiv în redactarea unui nou program pentru liberali menit să readucă partidul la guvernare.

Programul avea rolul de a ,,îndruma partidul pe un nou făgaș”, iar prin îndeplinirea obiectivelor sale se urmărea realizarea ,,unui mare progres în toate domeniile vieții social-economice şi politice”.

O „chartă mobilizatoare” pentru liberali

Noul program se dorea o veritabilă „chartă mobilizatoare”, în sensul concentrării „forțelor liberale” într-un moment când, după guvernele junimiste (conservatoare) din perioada 1888-1892, începea să se înfiripe ideea în societate a unei ,,mari guvernări conservatoare”.

Liberalii acuzau extrem de dur guvernele conservatoare de promovarea unor măsuri în direcția creșterii rolului administrativ-centralizator în viaţa publică, dar și de sporirea fiscalității, prin accentul pus pe impozite, pe cheltuieli de la buget şi nu pe economii sau investiții etc.

În programul de la Iaşi, din 1892, au fost avansate principii care trebuiau să atragă poporul, precum: „domnia legilor”, „libertatea alegerilor”, „descentralizarea administrativă”. Au fost abordate deschis și probleme mai spionase, precum „chestiunea” țărănească, a Bisericii, a învățământului public, a Armatei, a Finanțelor, a Economiei, a Justiției şi a Afacerilor Străine, de o manieră ce trebuia să conducă la revigorarea mișcării liberale în societatea românească din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea.

Dimitrie A. Sturdza / Credit foto: Domeniul public

Așa cum era de așteptat, programul a generat și critici aprige. A fost considerat uneori ca fiind lipsit de importanță reală și plin de promisiuni.

Dar lupta cu conservatorii era una extrem de aprigă în acele momente. Conservatorii nu se clinteau de la guvernare și păreau să aibă în continuare susținerea regelui Carol I, pentru care exponenții „partidului bunelor tradiții păreau a oferi garanții temeinice în sensul menținerii ordinii constituționale” şi pentru orientarea politicii externe pe axa reprezentată de tratatul din 1883.

Conservatorii, acuzați de „trădarea cauzei naționale”

Pentru a contracara pozițiile guvernamentale ale conservatorilor, liberalii au declanșat încă din 1893 o campanie de presă furibundă împotriva adversarilor politici, au inițiat întruniri publice și au dus o opoziție activă care a culminat cu retragerea național liberalilor de la votul Legii minelor („legea Carp”) din 17/29 aprilie 1895, însă chiar și așa conservatorii nu dădeau semne că ar fi „obosit” la guvernare.

În această situație, D. A. Sturdza s-a axat pe problema românilor din Austro-Ungaria, problemă în strânsă conexiune cu o alta, la fel de sensibilă, a orientării politicii externe.

În momentul procesului „memorandiştilor” din Transilvania, după ce a avut „convorbiri tainice” cu Ion Rațiu, lider al Partidului Național Român din Transilvania, Sturdza a declanșat o campanie vehementă împotriva guvernului conservator, acuzat de la tribuna Parlamentului că ar fi trădat cauza națională. Sub acuzele liberalilor, conservatorii au fost scoși de la guvernare de Carol I, iar liberalii erau invitați să constituie un nou guvern.