Un profesor de istorie a găsit un depozit secret de artefacte naziste în peretele unei case

18 08. 2021, 19:00

Un profesor de istorie a descoperit un depozit secret de artefacte naziste, inclusiv un portret al lui Adolf Hitler, în peretele unei clădiri din orașul german Hagen, rămas ascuns timp de peste 75 de ani.

Obiectele ar fi fost ascunse în ultimele zile ale celui de-Al Treilea Reich, pe măsură ce Forțele Aliate avansau prin regiunea Ruhr din vestul Germaniei, și cu doar câteva săptămâni înainte de prăbușirea guvernului nazist de la Berlin.

„Obiectele erau ascunse în spațiul îngust dintre două case. Acestea au fost cel mai probabil ascunse în aprilie 1945, atunci când soldații americani avansau în zonă”, a spus Andreas Korthals, arhivist la Stadtarchiv Hagen, o agenție guvernamentală.

Cei care au ascuns obiectele au făcut-o probabil în mare grabă de teamă să nu fie arestați pentru că erau naziști, a adăugat Korthals.

„Am avut pielea de găină. Nu mă așteptam să descopăr așa ceva”

Sebastian Yurtseven, profesor de istorie, a descoperit artefactele în timp ce făcea curățenie în casa mătușii sale din Hagen, după ploile torențiale și inundațiile care au devastat regiunea. Yurtseven a declarat că a înlăturat o bucată de rigips din perete, iar apoi a observat o gaură în spatele acesteia.

În interior, profesorul a găsit un ziar din 1945, iar apoi mai multe obiecte, inclusiv medalii ale Partidului Nazist decorate cu svastici, un portret al lui Adolf Hitler, un pistol, măști de gaze și cutii pline cu documente.

„Am avut pielea de găină. Nu mă așteptam să descopăr așa ceva”, a spus Yurtseven.

Cine a folosit în trecut clădirea în care au fost descoperite artefactele?

Experții de la agenția guvernamentală au preluat 12 cutii de la fața locului și vor analiza artefactele din perioada nazistă, potrivit Live Science.

Cercetările au arătat că această clădire a fost folosită cândva drept biroul local al Nationalsozialistische Volkswohlfahrt sau NSV. Aceasta era o organizație națională de asistență socială administrată de naziști,  denumirea oficială fiind Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei sau NSDAP (Partidul Național Socialist Muncitoresc German).

„Descoperirea este semnificativă din punct de vedere științific și istoric”, a mai precizat Korthals. Foarte puține detalii sunt știute despre NSV, deși organizația a jucat un rol important în ajutarea „comunității naționale” în timpul anilor 1930 și a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un fost gardian de la lagărele naziste, de 100 de ani, va fi judecat

Gestapo, poliția secretă a regimului nazist care avea puteri nemărginite

Hjalmar Schacht – controversatul economist care a contribuit decisiv la reînarmarea Germaniei naziste

Josef Mengele, doctorul nazist și „Îngerul Morții” de la Auschwitz care nu a fost niciodată prins