Schimbarea generațiilor politice la liberali la sfârșitul secolului al XIX-lea

25 07. 2021, 09:30

Ion I.C. Brătianu (1) alături de liberalii Spiru Haret, Emil Costinescu, Mişu Pherekide, Ş. Crăiniceanu, Alecu Constantinescu și V. Morţun / Credit foto: imagoromaniae.ro

Sfârșitul secolului al XIX-lea a fost marcat în viața politică a Partidului Național Liberal de o schimbare de generații. Apunea generația politică liberală care s-a implicat în Revoluția de la 1848, în dubla alegere a lui Cuza, în aducerea în țară a domnitorului Carol I și apoi în câștigarea independenței României. La orizont se ivea generația care va desăvârși munca celor dintâi prin crearea României Mari.

Perioada 1876-1899 a reprezentat în viaţa Partidului Național Liberal una de întrepătrundere a două mari generații. Cea a Revoluției de la 1848 şi a Unirii de la 1859 a atins deplina maturitate în momentele Independenței şi al Regatului, pentru ca, „după 1881, să se manifeste cu autoritate şi prestigiul senectuții, ca un veritabil Senat de partid”.

Liberalismul și ideile liberale s-au făcut simțite puternic în spațiul românesc odată cu Revoluția de la 1848. Nici nu este de mirare faptul că personajele pe care le găsim în plin avânt revoluționar la 1848 vor conduce lupta către unirea Principatelor Române de la 1859 și apoi către obținerea independenței.

Nume precum Ion C. Brătianu, Ion Ghica, A.G. Golescu, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Brătianu etc. au dominat prim-planul vieții politice din acele vremuri. Tot ei au pus bazele principalelor instituții ale statului român modern și au creeat premisele unei dezvoltării economice rapide a statului român modern.

Lunga guvernarea a lui Ion C. Brătianu a condus cu o mică pauză (între 10/22 aprilie – 8/20 iunie 1881) executivul țării până în 1888, a adus țării stabilitate și prosperitate. România nu numai că își câștigase independența, dar s-a pus și la adăpostul politicilor agresive ale Rusiei prin aderarea la Puterile Centrale din 1883.

Treptat, pe finalul secolului al XIX-lea, a început să apără în cadrul PNL o nouă generație de politicieni care va contribui din plin la consolidarea țării și apoi la formarea României Mari

Noua generație

Generația tinerilor reprezentată de Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Vasile Lascăr, P.S. Aurelian și Ion I.C. Brătianu şi-a făcut treptat simțită prezența în arena politică. Aspirațiile și țintele lor erau altele.

Tinerii liberali voiau să grăbească modernizarea țării și erau mult mai atenți la suferințele românilor din Transilvania. Încă de la începutul secolului al XX-lea mulți dintre ei și-au îndreptat privirile către românii transilvăneni asupriți tot mai tare de către Imperiul Austro-Ungar.

Încă din perioada când era numai ministru de Externe (1902-1904) în guvernul lui D. A. Sturdza, Ion I. C. Brătianu și-a extins legăturile cu românii din Transilvania. A efectuat numeroase vizite și s-a întâlnit cu liderii românilor de la Sibiu, Brașov, Bistrița, Arad etc.

Interesul pentru românii din Transilvania a continuat pentru Ionel Brătianu, fiind prezent la serbările „Astrei“ la Sibiu, în 1905, iar mai apoi, în 1907, la Bistrița-Năsăud. Era clar că noua generație liberală avea propriul obiectiv politic național, care s-a desăvârșit la 1918 prin făurirea unirii românilor.