Descoperiri importante la Mănăstirea Văratec, unde se află mormântul Veronicăi Micle

04 06. 2021, 19:01

Arheologii din Neamț au scos la lumină vestigii istorice importante cu prilejul unor lucrări de restaurare efectuate la Mănăstirea Văratec.

Biserica „Schimbarea la față” și Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, din cadrul ansambulului Mănăstirii Văratec, au intrat de anul trecut într-un amplu proces de restaurare, implicând și intervenții la fundații.

Cu acest prilej au fost efectuate săpături arheologice preventive coordonate de Complexul Muzeal Național Neamț. Astfel, arheologii au descoperit peste 70 de morminte care fac parte din primul cimitir al ansamblului monahal.

Primul cimitir al Mănăstirii Văratec a funcționat de la finalul secolului XVIII. În 1844, în timpul ridicării Bisericii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, construită din piatră pentru a înlocui vechiul lăcaș de cult din lemn, o parte dintre morminte au fost relocate. În cimitir au fost însă continuate înhumările până spre finalul secolului XIX, dovadă fiind și mormântul Veronicăi Micle, decedată în anul 1889.

O sticlă cu  un răvaș

În fundația bisericii a fost descoperită și o sticulță etanșă care avea în ea un document din hârtie asemănător cu un răvaș. Sticluța va fi deschisă de experții restauratori, iar hârtia ar putea fi o sursă istorică importantă.

Credit foto: dr. Vasile Diaconu

În aceeași zonă au mai fost găsite două cruciulițe din lemn, dintre care una datată în anul 1831. Au fost considerate descoperiri foarte rare și au fost incluse în categoria obiectelor de cult.

Coordonați de dr. Vasile Diaconu, de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, arheologii au descoperit și monede care, după ce vor fi restaurate, vor ajuta la o mai bună datare a mormintelor.

În zecile de morminte răspândite în tot perimetrul bisericii au fost efectuate nu numai înhumări, ci și reînhumări. O serie de cărămizi și lespezi din piatră inscripționate cu numele defunctului și anul decesului sunt considerate de arheologi foarte importante, cercetarea putând fi continuată și în arhivele mănăstirii pentru a afla mai multe despre clericii înhumați acolo.

Vestigii vechi de 8.000 de ani

Unele dintre morminte s-au păstrat destul de bine, astfel că arheologii au descoperit și părți din sicriele din lemn, o cățuie de lut și obiecte de port.

Credit foto: dr. Vasile Diaconu

Dincolo de aceste descoperiri, arheologii au găsit și vestigii vechi de aproape 8000 de ani, respectiv fragmente ceramice și unelte din piatră din Neoliticul timpuriu.

Obiectele și celelte artefacte descoperite vor fi restaurate, conservate și cerectate în continuare. Totodată, osemintele umane din morminte vor fi cercetate de antropologi înainte de a fi reînhumate în ansamblul Mănăstirii Văratec.

Vă recomandăm să citiți și:

Descoperirea unui mormânt celtic în Câmpia Dunării a scos la iveală o comoară

O nouă descoperire arheologică în centrul Clujului. A fost demolată de austro-ungari

O nouă descoperire arheologică sugerează că oamenii călăreau măgarii în urmă cu 5000 de ani

Descoperire de excepţie în România! Nouă morminte vechi de 4.000 de ani au fost descoperite de arheologii români